negocieri

Rebelii din Columbia sunt deschişi să poarte negocieri de pace cu noul preşedinte al ţării

Gruparea columbiană de gherilă Armata de Eliberare Naţională (ELN) este deschisă să avanseze în negocierile de pace cu viitorul guvern al preşedintelui ales Gustavo Petro, a transmis luni într-un comunicat şi a cerut reforme pentru a aborda excluziunea socială şi inegalitatea.

Primarul Kievului a anunţat în ce condiţii va purta Ucraina discuţii de pace cu Rusia

Discuţiile de pace sunt posibile doar după ce Rusia va părăsi Ucraina, a declarat Vitali Klitschko, primarul oraşului Kiev.

Când vrea Ucraina să reia negocieri cu Rusia. S-a publicat numărul pierderilor suferite pe front de invadatori

Kievul ar vrea să se aşeze la masa discuţiilor la sfârşitul lunii august, după contraofensiva pe care o planifică.

Rusia şi Ucraina poartă negocieri pentru încetarea focului şi evacuarea civililor din Severodoneţk

Ruşii şi ucrainenii poartă discuţii pentru o încetare temporară a focului care să permită evacuarea civililor refugiaţi în uzina Azot din Severodoneţk, anunţă CNN.

Consilierul pentru securitate naţională al SUA: americanii vor un „rezultat negociat” al războiului

Consilierul american pentru securitate naţională afirmă că SUA a purtat discuţii cu oficiali din Ucraina despre un „rezultat negociat" cu Rusia, potrivit CNN.

Dacian Cioloş: Integrarea progresivă în UE, posibilă soluţie pentru Ucraina şi Republica Moldova

Eurodeputatul Renew Europe Dacian Cioloş crede că pot fi găsite soluţii pentru ca negocierile de aderare la UE să înceapă şi cu Republica Moldova şi cu Ucraina. El propune o integrare progresivă a celor două ţări.

Misterul discuţiilor săptămânale dintre Ucraina şi Rusia. De ce nu se reiau negocierile de pace

Întrerupte, tratativele de pace nu se reiau din pricina faptului că Ucraina se consideră într-o poziţie „prea slabă”.

Ucraina susţine că negocierile cu Rusia nu au rost până când trupele lui Putin nu sunt împinse spre graniţe

Ucraina a declarat sâmbătă că nu are rost să negocieze cu Rusia până când forţele Moscovei nu vor fi împinse înapoi cât mai mult posibil spre graniţele Ucrainei.

Turcia cere noi negocieri între Rusia şi Ucraina. Putin vrea facilitarea exporturilor de cereale

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, i-a propus omologului său rus, Vladimir Putin, găzduirea, sub egida ONU, a negocierilor între Rusia şi Ucraina, iar liderul de la Kremlin a semnalat că vrea, în anumite condiţii, facilitarea transporturilor de cereale, inclusiv prin porturile ucrainene.

Ucraina susţine că un acord cu Rusia nu valorează nimic: „Un barbar nu poate fi oprit decât prin forţă”

Consilierul prezidenţial ucrainean şi negociator al negocierilor de pace Mihail Podolyak a declarat sâmbătă că orice acord cu Rusia nu poate fi de încredere, adăugând că singura modalitate de a opri invazia Moscovei este forţa.

Volodimir Zelenski denunţă din nou iniţiativele de pace care ar avantaja Rusia

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a criticat din nou, joi după-amiază, într-un discurs rostit prin videoconferinţă în Parlamentul Letoniei, iniţiativele privind negocieri de pace care în opinia sa ar avantaja Rusia.

Anunţ surprinzător din Rusia: Suntem gata să reluăm negocierile

După ce i-au acuzat pe ucraineni să s-au retras de la masa tratativelor, invadatorii dau semne că vor să discute despre război.

Regiunea Vest, prima din România al cărei Program Operaţional Regional este transmis CE

Guvernul a avizat miercuri Programul Operaţional Regional al Regiunii Vest pentru exerciţiul financiar 2021-2027. În premieră, Regiunea Vest devine prima din România al cărei Program Operaţional Regional este transmis şi Comisiei Europene.

Vladimir Medinski, negociatorul şef al Rusiei, declară că tratativele de pace cu Ucraina nu s-au oprit

Negociatorul-şef al Rusiei, Vladimir Medinski, a declarat luni că negocierile de pace cu Ucraina nu s-au oprit şi că acestea se desfăşoară de la distanţă, potrivit agenţiei de presă Interfax.

Iohannis: Negocierile ar trebui să aibă ca rezultat restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei

Negocierile dintre Ucraina şi Rusia ar ar trebui să aibă ca rezultat restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei, spune Klaus Iohannis, după convorbirile avute la Palatul Cotroceni cu preşedintele Lituaniei, Gitanas Nausėda.

Lula da Silva îl consideră pe Zelenski responsabil ca şi Putin pentru război şi cere negocieri

Fostul preşedinte brazilian Luiz Inacio Lula da Silva consideră că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este "la fel de mult responsabil" de război ca şi omologul său rus, Vladimir Putin, deoarece nu a vrut să negocieze suficient pentru evitarea conflictului.

Kremlin: Vladimir Putin i-a spus lui Emmanuel Macron că vrea continuarea dialogului cu Ucraina

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a transmis omologului său francez, Emmanuel Macron, că Moscova vrea să continue negocierile cu Ucraina, deşi a denunţat lipsa de seriozitate a părţii ucrainene.

Ucraina avertizează că negocierile de pace cu Rusia sunt în pericol de a eşua

Ucraina a avertizat că negocierile de pace cu Moscova sunt în pericol de a eşua din cauza atrocităţilor descoperite în regiunile ocupate de ruşi.

Oficial rus: Conversaţii ample, vineri, între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei

Delegaţiile Rusiei şi Ucrainei au avut conversaţii ample în cursul zilei de vineri, a anunţat unul dintre reprezentanţii Moscovei, Vladimir Medinski, fără însă a oferi detalii.

Adio, tratative de pace. Moscova: nu mai avem încredere în negociatorii de la Kiev

Rusia nu mai are încredere în negociatorii ucraineni, a afirmat vocea Ministerului de Externe, Maria Zakharova, într-un interviu acordat canalului TV Rusia-24, citat de Tass.

Rusia acuză Ucraina că îşi schimbă permanent poziţiile în cursul negocierilor

Administraţia Vladimir Putin a acuzat, luni, Ucraina că îşi modifică poziţiile asupra unor chestiuni care fuseseră deja convenite în cadrul negocierilor pentru oprirea conflictului.

Kuleba anticipează lupte grele în Estul Ucrainei. Despre Mariupol: Poate fi linia roşie în negocieri

Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a declarat duminică că „situaţia” din Mariupol „poate fi o linie roşie” în negocierile cu Rusia. „Situaţia din Mariupol este atât gravă, din punct de vedere militar, cât şi sfâşietoare”, a declarat Kuleba, la CBS. Kuleba a mai spus că „oraşul nu mai există”. „Ceea ce a mai rămas […]

Zelenski: eliminarea apărătorilor de la Mariupol va pune capăt discuţiilor cu Rusia

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că eliminarea luptătorilor ucraineni din oraşul portuar Mariupol din sudul ţării va pune capăt discuţiilor cu Rusia.

Ucraina: niciun coridor umanitar nu este deschis miercuri

Vicepremierul ucrainean, Iryna Vereshchuk, a anunţat că miercuri, în zonele de conflict din Ucraina, nu vor fi deschise coridoare umanitare în ciuda negocierilor dintre cele două părţi.

Varianta Rusiei: De ce nu se opreşte războiul din Ucraina şi de ce au eşuat negocierile de pace

Războiul din Ucraina se duce în ritm susţinut începând din 24 februarie.

Un fost consilier al lui Merkel avertizează asupra riscurilor oferirii de armament Ucrainei

Erich Vad, unul dintre consilierii fostului cancelar german Angela Merkel, avertizează Guvernul Olaf Scholz şi naţiunile occidentale asupra riscurilor generate de livrarea de armament Ucrainei, insistând pentru iniţierea negocierilor reale cu Rusia.

Ministrul de Externe al Ucrainei: E extrem de dificil să ne gândim la negocieri după atacurile de la Kramatorsk şi Bucea

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, declară că va fi „extrem de dificil" să se gândească la negocieri cu Rusia, după atacul cu rachete în oraşul Kramatorsk din estul ţării şi atrocităţile comise în oraşul Bucea.

Moscova spune că furnizarea de arme Ucrainei va afecta negocierile de pace

Furnizarea de arme Ucrainei va afecta negocierile de pace, afirmă purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Reprezentanţii Moscovei au reacţionat după apariţia informaţiilor potrivită cărora Marea Britanie ar fi trimis vehicule blindate în Ucraina. De asemenea, SUA a dezvăluit pentru prima dată că a instruit ucraineni, în America, cum să opereze dronele pe care le-a furnizat. […]

Rusia insistă că Ucraina trebuie să recunoască anexarea Crimeei şi independenţa regiunilor Doneţk şi Lugansk

Administraţia Vladimir Putin a insistat, miercuri seară, că Ucraina trebuie să asume un statut de neutralitate militară, să recunoască apartenenţa Crimeei la Rusia şi independenţa regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk, pentru a facilita negocieri ample în vederea unui eventual acord de pace.

Ucraina semnalează avansarea negocierilor cu Rusia / Kremlinul anunţă că discuţiile rămân complicate

David Arahamia, unul dintre membrii delegaţiei Ucrainei, a anunţat, sâmbătă seară, că negocierile cu Rusia au avansat, subliniind că aşteaptă confirmări scrise din partea Moscovei la chestiuni care au fost deja acceptate ca principiu, în timp ce Kremlinul a semnalat că discuţiile rămân complicate.

Războiul din Ucraina, ziua 37. Ruşii fac prăpăd în urma lor. Luptele continuă în sudul şi estul ţării. Universitatea Naţională Karazin din Harkov, distrusă. Ucraina nu recunoaşte atacul la depozitul cu combustibil. După rugăciunea de vineri, Erdogan i-a telefonat lui Putin. Primul militar rus ucis de radiaţii de la centrala nucleară de la Cernobîl

UPDATE 21:10 Kiev dă explicaţii: Nu am atacat depozitul de petrol din Belgorod Un înalt oficial de securitate ucrainean a negat acuzaţiile Moscovei că Kievul ar fi responsabil pentru atacul asupra unui depozit de petrol din oraşul rus Belgorod. „Din anumite motive, ei spun că am fost noi, dar, conform informaţiilor noastre, acest lucru nu […]

Rusia contrazice Ucraina. Kremlinul spune că negocierile de pace nu au oferit niciun progres

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a informat presa cu privire la discuţiile care au avut loc marţi în Turcia cu Ucraina şi a minimizat orice speranţă de progres.

Oficial ucrainean: Negocierile cu Rusia au avansat pentru prima dată

Unul dintre consilierii preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Ihor Zhovkva, a declarat, într-o intervenţie la BBC, că pentru prima dată negocierile au avansat, însă Ucraina nu va tranzacţiona „niciun centimetru” din teritoriu.

Ucraina nu este naivă, spune Zelenski, după ce Rusia s-a angajat să reducă atacurile asupra Kievului

Ucraina a reacţionat cu scepticism la promisiunea Rusiei, în cadrul negocierilor de marţi, de a reduce operaţiunile militare din jurul Kievului, în condiţiile în care unele ţări occidentale se aşteptau ca Moscova să îşi intensifice ofensiva în alte părţi ale ţării, scrie Reuters.

Antony Blinken: Statele Unite nu observă o abordare „serioasă” a Rusiei în negocierile cu Ucraina

Statele Unite nu au observat că Rusia are o abordare "serioasă" în negocierile cu Ucraina, a afirmat secretarul de Stat american, Antony Blinken, semnalând că aşteaptă acţiuni, nu doar declaraţii din partea Moscovei.

Preţul petrolului scade după anunţul rezultatului negocierilor

Petrolul american a scăzut sub 100 de dolari după ce Rusia a declarat că va "reduce drastic" asaltul asupra Kievului, iar Brent, referinţa mondială, a pierdut 5,4%, anunţă Reuters.

Pieţele europene cresc în contextul discuţiilor dintre Rusia şi Ucraina

Acţiunile din Europa înregistrau creşteri semnificative în după-amiaza zilei de marţi, pe fondul discuţiilor dintre Rusia şi Ucraina.

Negocieri Rusia-Ucraina / Moscova anunţă reducerea activităţilor militare la periferia Kievului

Ministerul rus al Apărării a anunţat marţi, în contextul negocierilor din oraşul turc Istanbul, reducerea semnificativă a operaţiunilor militare la periferia Kievului şi în oraşul Cernigău (Cernihiv), situat în nordul Ucrainei.

Eurodeputatul Eugen Tomac, despre negocierile de la Istanbul: „Nu se va decide nimic. E doar o simulare pentru Putin, care încearcă să tragă de timp”

La Istanbul nu se va decide nimic, pentru că negocierile sunt doar o simulare pentru Putin, care încearcă să tragă de timp şi nu renunţă să omoare zilnic oameni nevinovaţi şi să atace noi şi noi obiective, afirmă europarlamentarul Eugen Tomac, originar din Ucraina.

Ucraina anunţă că nu va accepta pierderi teritoriale în negocierile cu Rusia

Administraţia Volodimir Zelenski nu va accepta pierderi teritoriale în negocierile cu Rusia, a afirmat, luni seară, Serhii Marcenko, ministrul ucrainean de Finanţe, citat de postul de televiziune CNN.