ostatici

Hamas va elibera sâmbătă şase ostatici israelieni

Aripa militară a Hamas a confirmat că va preda sâmbătă Israelului şase ostatici în Fâşia Gaza, ca parte a acordului de încetare a focului care a intrat în vigoare pe 19 ianuarie, scrie Le Figaro. Brigăzile Ezzedine al-Qassam au anunţat prin intermediul unui comunicat publicat vineri că eliberarea ostaticilor va avea loc conform planului. În […]

Hamas: Trupul Shirei Bibas a fost amestecat cu alte resturi umane în urma unui atac israelian

Hamas susţine că rămăşiţele ostaticei israeliene Shiri Bibas ar fi fost amestecate cu alte resturi umane şi moloz, ca urmare a unui presupus atac aerian israelian, scrie Sky News.

Cadavrele a patru ostatici ucişi vor fi preluate de Crucea Roşie din Gaza

Un convoi al Crucii Roşii se îndreaptă spre sudul Gazei, pentru preluarea cadavrelor a patru ostatici ucişi, scrie The Times of Israel.

Armata israeliană se pregăteşte să preia joi corpurile a patru ostatici ucişi

Armata israeliană pregăteşte primirea corpurilor neînsufleţite a patru ostatici ucişi, care vor fi transferate joi de Hamas prin intermediul Crucii Roşii, informează The Times of Israel.

Hamas ar putea elibera toţi ostaticii într-o singură tranşă, în faza a doua a acordului

Un oficial Hamas a declarat că grupul terorist este pregătit să elibereze toţi ostaticii în cadrul fazei a doua a acordului de încetare a focului din Gaza, anunţă The Times of Israel.

Netanyahu vrea prelungirea fazei unu şi noi eliberări de ostatici în timpul Ramadanului

Premierul israelian Benjamin Netanyahu intenţionează să prelungească faza iniţială a acordului privind ostaticii, vizând noi eliberări în timpul Ramadanului, potrivit presei locale.

Trei ostatici eliberaţi se află acum în custodia armatei israeliene în Fâşia Gaza

Cei trei ostatici eliberaţi de militanţii palestinieni şi predaţi sâmbătă Crucii Roşii în Gaza se află acum în custodia forţelor israeliene în interiorul teritoriului palestinian, a anunţat armata.

Hamas va elibera trei ostatici israelieni sâmbătă, ca urmare a presiunilor internaţionale

Gruparea Hamas a anunţat că va elibera sâmbătă trei ostatici israelieni, deţinuţi în Fâşia Gaza din 7 octombrie 2023, când a lansat un atac sângeros asupra sudului Israelului. Atacul, soldat cu 1.200 de morţi şi aproximativ 250 de persoane răpite, a declanşat o ripostă militară masivă din partea Israelului, notează DW.   Operaţiunile israeliene din […]

Netanyahu spune că încetarea focului se va încheia dacă Hamas nu returnează ostaticii

Premierul israelian Benjamin Netanyahu spune că încetarea focului se va încheia dacă Hamas nu returnează ostaticii până sâmbătă la prânz, relatează Reuters.

Hamas reacţionează la ultimatumul lui Trump privind încetarea focului

Hamas a transmis că singura soluţie pentru eliberarea prizonierilor israelieni este respectarea acordului de încetare a focului, respingând ameninţările lansate de Donald Trump, anunţă Sky News.

Trump cere eliberarea ostaticilor isreaelieni până sâmbătă, ameninţând cu represalii în Gaza

Donald Trump a avertizat că încetarea focului în Gaza ar trebui anulată dacă Hamas nu eliberează toţi ostaticii israelieni până sâmbătă la prânz, afirmând că „se va dezlănţui iadul”, scrie Sky News.

Ramura armată a Hamas anunţă că va amâna eliberarea ostaticilor

Ramura armată a Hamas amână eliberarea mai multor ostatici israelieni, planificată pentru sâmbătă, până la noi ordine, anunţă pe Telegram purtătorul de cuvânt al grupării, informează Reuters.

Starea gravă a ostaticilor eliberaţi pune în pericol acordul de încetare a focului din Gaza

Preşedintele american Donald Trump avertizează că SUA îşi pierd răbdarea cu privire la acordul de încetare a focului dintre Israel şi Hamas, după ce trei ostatici israelieni au fost eliberaţi într-o stare fizică extrem de gravă, comparabilă cu cea a supravieţuitorilor Holocaustului.

Israelul şi-a retrimis negociatorii în Qatar pentru a continua discuţiile privind încetarea focului

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat negociatorilor să se întoarcă în Qatar pentru a continua negocierile de încetare a focului cu Hamas, după încheierea celui de-al cincilea schimb de ostatici, relatează AFP, citată de The Guardian.

Crucea Roşie cere ca următorul schimb de ostatici între Israel şi Hamas să se desfăşoare în privat

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, care facilitează actualele schimburi de ostatici între Israel şi Hamas în cadrul acordului de încetare a focului din Gaza, a cerut sâmbătă ca viitoarele schimburi să aibă loc „în privat”.

Preşedintele Israelului, despre starea ostaticilor eliberaţi: O crimă împotriva umanităţii

Preşedintele israelian Isaac Herzog a declarat că starea ostaticilor eliberaţi sâmbătă reprezintă „o crimă împotriva umanităţii”, în timp ce familiile victimelor Hamas au comparat-o cu imagini din Holocaust, scrie The Times of Israel.

Israelul trimite în Gaza zeci de prizonieri palestinieni după ce Hamas a eliberat trei ostatici

Israelul a început sâmbătă eliberarea prizonierilor palestinieni. 183 de persoane vor ajunge în Gaza. Asta după ce Hamas a eliberat trei ostatici israelieni.

Hamas a anunţat numele următorilor ostatici care vor fi eliberaţi

Hamas a anunţat că este vorba despre civili Eli Sharabi, 52 de ani, Ohad Ben Ami, 56 de ani, şi Or Levy, 34 de ani, potrivit BBC. Eli Sharabi a fost luat din Kibbutz Beeri împreună cu fratele său, Yossi, care ulterior a murit. Soţia şi cele două fiice au fost ucise în timpul atacului. […]

Turcia primeşte 15 prizonieri palestinieni eliberaţi de Israel

15 palestinieni au sosit în Turcia prin Cairo, în urmă cu câteva zile, după ce au fost eliberaţi, declară, marţi, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, în cadrul unei conferinţe de presă cu omologul său egiptean, Badr Abdelatty, la Ankara.

Netanyahu discută la Washington viitorul armistiţiului din Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu pleacă în această seară la Washington pentru a începe negocierile privind a doua fază a acordului de încetare a focului în Gaza. El va avea discuţii la Casa Albă despre situaţia din Gaza şi soarta ostaticilor israelieni.

Moment emoţionant în Israel: trei ostatici se întorc acasă după 500 de zile de captivitate în Gaza

În Piaţa Ostaşilor din Tel Aviv, sute de israelieni s-au adunat să urmărească eliberarea a trei ostatici după aproape 500 de zile petrecute în captivitate în Gaza.

Doi ostatici israelieni au fost eliberaţi din Gaza

Armata israeliană a confirmat că i-a primit pe Kalderon, cu dublă cetăţenie franco-israeliană, şi pe Bibas, după ce cei doi au fost predaţi unui oficial al Crucii Roşii în oraşul Khan Younis din sudul Gazei. Siegel urmează să fie predat la portul maritim din oraşul Gaza în cursul zilei de sâmbătă. Se aşteaptă ca Israelul […]

Hamas a anunţat ce ostatici israelieni vor fi eliberaţi sâmbătă

Gruparea Hamas a anunţat ce ostatici vor fi eliberaţi sâmbătă. Este vorba despre trei bărbaţi. Joi, au fost eliberaţi opt ostatici, trei israelieni şi cinci thailandezi.

Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului

Israelul a eliberat, joi, o parte dintre cei 110 de prizonieri palestinieni deţinuţi pe teritoriul său, după ce procesul a fost amânat din cauza mulţimii care s-a adunat la unul dintre punctele de predare a ostaticilor, potrivit Reuters.

Apar probleme în armistiţiul din Gaza. Israelul amână eliberarea prizonierilor după o predare haotică a ostaticilor

Gruparea Hamas a predat, joi, trei israelieni şi cinci ostatici thailandezi în Gaza, dar Israelul a amânat eliberarea prizonierilor palestinieni după scenele haotice de la unul dintre punctele de predare, unde mulţimi mari au roit în jurul prizonierilor, informează Reuters.

Trei ostatici israelieni şi cinci thailandezi urmează să fie eliberaţi de Hamas

Trei ostatici israelieni şi cinci cetăţeni thailandezi sunt aşteptaţi să fie eliberaţi din Gaza de către Hamas joi, a declarat Israelul, scrie BBC.

200 de palestinieni au fost eliberaţi de serviciul penitenciar din Israel

Serviciul penitenciar israelian a anunţat în cursul zilei de sâmbătă că 200 de prizonieri palestinieni au fost eliberaţi din centrele de detenţie. Eliberarea acestora este parte a acordului de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas, scrie CNN. Prizonierii din închisoarea Ofer din Cisiordania ocupată au fost duşi în altă […]

Hamas eliberează astăzi patru ostatice din Israel

Patru ostatice israelience vor fi eliberate, sâmbătă, de Hamas, după 477 de zile de captivitate, în al doilea schimb de ostatici în cadrul acordului de încetare a focului.

Hamas a dat publicităţii numele ultimilor ostatici israelieni care urmează să fie eliberaţi sâmbătă

Hamas a dat publicităţii numele a patru femei, membre ale armatei israeliene, care urmează să fie eliberate sâmbătă, ca parte a acordului de încetare a focului din Gaza cu Israelul, notează SkyNews.

Hamas anunţă eliberarea următorilor ostatici sâmbătă, conform programului

Hamas anunţă că următorul grup de ostatici deţinuţi în Gaza va fi eliberat sâmbătă, în cadrul unui acord de încetare a focului stabilit cu Israelul în această lună.

Marco Rubio discută cu premierul israelian despre Iran şi ostaticii din Gaza

Convorbirea a fost prima dintre Rubio şi Israel de la preluarea mandatului de către administraţia preşedintelui republican Donald Trump, luni, scrie Reuters. Trump şi predecesorul său, fostul preşedinte democrat Joe Biden, au fost amândoi susţinători ai Israelului în timpul războaielor sale din Gaza şi Liban. Rubio a subliniat că „menţinerea sprijinului ferm al Statelor Unite […]

Ilie Bolojan, despre ostaticii israelieni eliberaţi: Curajul şi rezistenţa lor inspiră respect

Mesajul a fost trimis pe Facebook. „În urma armistiţiului între Israel şi Hamas, au fost eliberate din captivitate în Gaza trei femei. Printre ele se numără o femeie cu cetăţenie româno-israeliană şi o femeie cu origini româneşti. Curajul şi rezistenţa lor în faţa greutăţilor inspiră respect”, a scris Ilie Bolojan. Şeful Senatului a vorbit şi […]

Prima zi de încetare a focului în Gaza. Israelul a eliberat 90 de prizonieri palestinieni

Hamas a eliberat trei ostatici israelieni, iar Israelul a renunţat la 90 de prizonieri palestinieni duminică, în prima zi a încetării focului, potrivit Reuters. Armistiţiul le-a permis palestinienilor să se întoarcă în cartierele bombardate pentru a începe să-şi reconstruiască viaţa, în timp ce camioanele cu ajutoare au intrat în zona devastată de război. Tot în […]

COMENTARIU Lelia Munteanu: Va trece măcar de etapa întâi Acordul în trei etape Israel-Hamas?

După 471 de zile de război cumplit, astăzi la 11:15 a intrat în vigoare Acordul Israel-Hamas de încetare a focului. Primele trei ostatece au fost eliberate, în schimbul a 90 de palestinieni (dintre care 69 de femei) încarceraţi ca terorişti în Israel. Roşcovanul nostru nu este. Dacă – Allahu akbar! – trăieşte, poate va fi […]

MAE: România salută eliberarea primilor ostatici israelieni după 15 luni de captivitate

România salută eliberarea primilor ostatici israelieni după 15 luni de captivitate. Au fost eliberaţi duminică trei ostatici femei, inclusiv o persoană având şi cetăţenia română şi una având origine română, transmite Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Biden spune că „armele au tăcut” în Gaza

Preşedintele american Joe Biden spune că „armele au tăcut” în Gaza - şi că „sute” de camioane cu ajutoare intră în zonă, potrivit Sky News.

Iohannis: România salută eliberarea primului grup de ostatici, între care o româncă

România salută eliberarea primului grup de ostatici Hamas, între care şi un cetăţean român, spune, duminică seara, preşedintele României, Klaus Iohannis.

Lasconi, după încetarea focului în Gaza: Eliberarea ostaticilor israelieni este esenţială

„Poate e departe de noi şi avem şi în ţară probleme apăsătoare, dar mă bucur că de astăzi avem în sfârşit în vigoare un acord pentru încetarea focului în Gaza”, a scris, duminică, Elena Lasconi, pe Facebook.

Hamas aşteaptă lista cu 90 de prizonieri pelestinieni ce vor fi eliberaţi de Israel

Hamas aşteaptă lista cu 90 de prizonieri palestinieni ce urmează să fie eliberaţi în cadrul unui schimb de ostatici, scrie The Times of Israel.

Numele celor trei ostatice eliberate de Hamas, făcute publice. Printre ele, o româncă

UPDATE: Cele trei ostatice eliberate de Hamas au fost predate Crucii Roşii Cele trei ostatice care au fost eliberate de Hamas ca parte a primei faze a acordului de încetare a focului au fost primiţi de echipa Crucii Roşii, informează IDF. ŞTIREA INIŢIALĂ: Romi Gonen, Emily Damari şi Doron Steinbrecher sunt confirmate ca fiind cele […]