rom nia

Francois Fillon: Trebuie să EVITĂM aderarea la Schengen a României, de unde vin numeroşi romi

România şi Bulgaria nu trebuie să adere la Spaţiul Schengen, pentru că din cele două ţări vin cei mai mulţi romi, afirmă fostul premier francez Francois Fillon, candidat pentru postul de lider al partidului de centru-dreapta UMP şi posibil candidat la preşedinţia Franţei.

Papp: Dedic victoria soţiei mele, familei şi tuturor fanilor

Jucătorul Paul Papp a declarat, vineri, că dedică victoria din meciul cu Irlanda de Nord soţiei sale, dar şi tuturor fanilor, subliniind că este o seară foarte frumoasă pentru el, după ce a reuşit ambele goluri ale României.

Preliminarii Euro-2016: România ocupă primul loc în grupa F, după patru etape

Reprezentativa României ocupă primul loc în grupa F, cu zece puncte, după disputarea a patru etape din preliminariile Campionatului European din 2016.

Preliminarii Euro-2016: România a învins Irlanda de Nord, scor 2-0, şi a trecut pe primul loc în grupa F

Reprezentativa României a învins, vineri, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-0 (0-0), selecţionata Irlandei de Nord, într-un meci contând pentru grupa F de calificare la Euro-2016, în care ambele goluri au fost marcate de Paul Papp. România ocupă primul loc în grupa F, cu zece puncte, după disputarea a patru etape.

Eurostat: România a înregistrat cea mai mare creştere a PIB din UE în trimestrul al treilea, de 1,9%

România a consemnat cea mai mare creştere a PIB din Uniunea Europeană în trimestrul al treilea, de 1,9%, prin comparaţie cu trimestrul anterior, iar în privinţa avansului faţă de trimestrul al treilea din 2013 este pe locul al doilea, după Polonia, date ajustate sezonier, potrivit Eurostat.

Subsecretarul de Stat SUA Rose Gottemoeller, în vizită în România şi Rusia pe probleme de securitate

Subsecretarul de Stat american Rose Gottemoeller urmează să efectueze o vizită în România, în perioada 17-18 noiembrie, în legătură cu probleme legate de securitatea internaţională, în cadrul unui turneu în care va participa, la Moscova, la Conferinţa Neproliferării, anunţă diplomaţia americană.

New York Times: Alegerile prezidenţiale din România, o problemă de încredere

Adevărata bătălie în alegerile de duminică este care dintre candidaţi, care par de acord asupra problemelor importante, îi poate poate convinge pe români că nu va slăbi instituţiile democratice şi centraliza puterea în jurul unui singur partid, ca în Ungaria, comentează New York Times online.

Bloomberg: Dezmăţul cheltuielilor bugetare din campanie testează bugetul României

Candidatura la preşedinţie a premierului Victor Ponta a declanşat un val de cheltuieli pentru reabilitări de drumuri, şcoli şi biserici, iar unii analişti avertizează că guvernul trebuie să facă ajustări semnificative în 2015, pentru a respecta ţinta de deficit bugetar, relatează Bloomberg.

FMI cere României să nu pună în pericol progresele din ultimii ani

Fondul Monetar Internaţional a cerut marţi României să nu pună în pericol progresele realizate în ultimii ani în privinţa ţinerii sub control a cheltuielilor, în condiţiile în care guvernul condus de Victor Ponta pare că va încheia anul viitor programul cu instituţia financiară.

ANIS: România va avea nevoie de 300.000 de specialişti IT în anul 2020, de la 120.000 în prezent

România are un număr de 120.000 de specialişti în domeniul IT şi necesarul de angajaţi al companiilor de software şi al departamentelor IT ale firmelor din alte domenii de activitate va creşte la 300.000 la nivelul anului 2020, potrivit estimărilor asociaţiei patronale de profil (ANIS).

Sepsi şi Mitrea, convocaţi la naţională pentru meciurile cu Irlanda de Nord şi Danemarca

Fundaşii Laszlo Sepsi (ASA Târgu Mureş) şi Bogdan Mitrea (FC Viitorul) au fost convocaţi de selecţionerul Anghel Iordănescu la echipa naţională a României pentru meciurile cu Irlanda de Nord şi Danemarca, a anunţat, duminică, site-ul oficial al FRF.

US Navy a testat cu succes interceptori antirachetă care vor fi instalaţi în România

Marina americană a testat joi cu succes o nouă actualizare a sistemului de apărare antirachetă AEGIS, distrugând simultan două rachete de croazieră şi o rachetă balistică în largul coastelor Hawaii, anunţă Agenţia pentru Apărare Antirachetă (MDA) din cadrul Departamentului Apărării pe site.

Veniturile Cosmote au scăzut cu 2,6% la nouă luni; veniturile Romtelecom au crescut cu 2,4%

Telekom Romania Communications, fostul Romtelecom, a raportat o creştere de 2,4% în primele nouă luni ale anului, la 457,7 milioane de euro, în timp ce Telekom Mobile, fostul Cosmote, a consemnat o scădere cu 2,6%, la 326,8 milioane de euro în aceeaşi perioadă.

Enel vrea să vândă 17% din acţiunile companiei spaniole Endesa, pentru 2,69 miliarde de euro

Enel, cea mai mare companie de utilităţi din Italia, vrea să vândă prin ofertă publică 17% din acţiunile deţinute la compania spaniolă Endesa, pentru 2,69 miliarde euro, proces care nu va afecta renunţarea la operaţiunile din România şi Slovacia anunţată încă din luna iulie.

Televiziunea History va difuza în premieră serialul „Fifth Gear”. Un episod va fi filmat în România

Televiziunea History va difuza, în premieră, în 2015, serialul britanic "Fifth Gear", dedicat iubitorilor de cai putere, un episod al acestuia urmând să fie filmat în România anul viitor, a declarat Viviane Paxinos, Senior Director al companiei A+E Networks UK, într-un eveniment la Bucureşti.

Generalul Philip Breedlove: Efectivele NATO, suplimentate pe fondul angajamentelor asumate în România, ţările baltice

Alianţa Nord-Atlantică are nevoie de suplimentarea efectivelor în Europa de Est în contextul măsurilor de garantare a securităţii României, Poloniei şi zonei baltice, pe fondul intensificării presiunilor Rusiei şi a ameninţării islamiste, spune Philip Breedlove, comandantul forţelor NATO din Europa.

CE a redus semnificativ prognoza de creştere economică a României în acest an, de la 2,8% la 2%

Comisia Europeană (CE) a redus semnificativ prognoza privind evoluţia PIB-ului României în acest an, ca urmare a încetinirii creşterii în cel de-al doilea trimestru, anticipând un avans anual de 2%, faţă de o creştere de 2,8% estimată în iunie, potrivit prognozei economice de toamnă.

TOPUL prosperităţii: România a coborât cinci poziţii, pe locul 60, sub Mongolia, Trinidad Tobago şi Uzbekistan

România ocupă locul 60 într-un top al prosperităţii pe 2014, în coborâre cu cinci poziţii faţă de anul trecut, fiind depăşită de statele vecine Bulgaria şi Ungaria, precum şi de ţări ca Mongolia, Kazahstan, Uzbekistan sau Belize, potrivit unui studiu realizat de institutul britanic Legatum.

Noul comisar UE pentru Migraţie s-a declarat „îngrozit”, după accidentul maritim produs în Bosfor

Noul comisar european pentru Migraţie, Afaceri Interne şi Cetăţenie, Dimitris Avramopoulos, s-a declarat "îngrozit de tragedia" care a avut loc luni în Turcia, unde o ambarcaţiune care se îndrepta către România s-a răsturnat, provocând moartea a cel puţin 24 de imigranţi clandestini.

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag îi scrie lui Juncker: Secţiile din afara României au primit indicaţii de la Bucureşti să împiedice votul

Secţiile de vot din străinătate au primit indicaţii să împiedice voturile în favoarea candidaţilor dreptei, susţine Gunther Krichbaum, într-o scrisoare către Jean-Claude Juncker, căruia îi cere să intervină pe lângă Guvernul român pentru ca turul 2 al prezidenţialelor să aibă loc în condiţii bune.

Alin Burcea: Dracula este cunoscut în toată lumea şi trebuie exploatat. De Eminescu n-a auzit nimeni

Dracula este cunoscut în toată lumea, înclusiv în ţările arabe şi Asia, iar dacă ar fi exploatat ar putea aduce sute de mii de turişti, pe când de Eminescu, unul dintre marii poeţi ai lumii, nu vorbeşte nimeni din străinătate, poate doar la Chişinău, a declarat Alin Burcea, proprietarul Paralela 45.

Ce scrie presa străină despre incidentele de la alegerile româneşti la secţiile din străinătate

Presa internaţională scrie despre incidentele de la secţiile de votare din străinătate, care au marcat primul tur al scrutinului prezidenţial din România, anticipând un duel strâns între cei doi candidaţi care merg în turul al doilea, programat pentru 16 noiembrie.

Cel puţin 24 de imigranţi morţi în Bosfor, după răsturnarea vasului care venea spre România

Cel puţin 24 de imigranţi clandestini au murit luni dimineaţa la confluenţa Strâmtorii Bosfor cu Marea Neagră, nu departe de Istanbul, după ce o ambarcaţiune care se îndrepta către România, cu aproximativ 40 de imigranţi la bord, s-a răsturnat, scrie presa turcă.

Ce scrie presa străină despre alegerile prezidenţiale: Victor Ponta a câştigat primul tur, dar jocul rămâne deschis

Premierul Victor Ponta a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit exit-poll-urilor, învingându-l pe principalul său contracandidat, Klaus Iohannis, cu care se va confrunta în turul doi, relatează presa internaţională, apreciind însă că jocul rămâne deschis.

Publicaţia germană FAZ: Alegerile din România s-au încheiat în haos

Primul tur al alegerilor prezidenţiale din România s-a încheiat în haos, scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung, notând că românii din diaspora au fost "împiedicaţi" să voteze.

Le Monde: În România, parchetul anticorupţie îi face pe politicieni să tremure

Alegerile prezidenţiale din România sunt, pe hârtie, dintre cele mai disputate, 14 candidaţi înfruntându-se duminică în primul tur, dar adevărata bătălie are loc pe un alt front, cel al justiţiei, comentează cotidianul Le Monde, în ediţia electronică.

Federaţia nord-irlandeză: Fanii îşi pot cumpăra bilete pentru meciul cu România

Federaţia Nord-Irlandeză de Fotbal a anunţat, vineri, pe site-ul oficial, că a fost informată de UEFA că fanii îşi pot cumpăra bilete în vederea meciului cu România, programat la Bucureşti, la 14 noiembrie, în preliminariile Euro-2014.

ANALIZĂ – Cum relatează presa străină prezidenţialele din România. Principalele agenţii îl prezintă pe Ponta ca favorit pe fondul temerilor privind corupţia

Principalele agenţii de presă străine îl prezintă pe Victor Ponta drept favorit pentru scrutinul de duminică, dar exprimă temeri privind independenţa justiţiei şi evoluţia acţiunilor anticorupţie.

Bombă de 500 de kilograme din al II-lea Război Mondial, găsită în Ungaria. Traficul feroviar spre România este perturbat

O bombă datând din al II-lea Război Mondial a fost găsită pe o linie ferată, în centrul Ungariei, trenurile care se îndreaptă spre România având întârzieri din cauza incidentului, anunţă autorităţile ungare, citate de MTI.

România – Kosovo, scor 36-24, în primul tur preliminar al CE de handbal masculin din 2018

Echipa naţională de handbal masculin a României a învins miercuri, la Bucureşti, reprezentativa Kosovo, cu scorul de 36-24 (17-10), în primul meci din grupa C a turului întâi preliminar al Campionatului European din 2018.

Jose Barroso: Problemele privind integrarea europeană nu au fost generate de România şi Bulgaria

Problemele privind integrarea europeană nu sunt generate de România şi Bulgaria, declară preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, precizând, în altă ordine de idei, că Rusia ar fi putut încerca să îşi extindă sfera de influenţă asupra Bulgariei şi ţărilor baltice dacă nu erau membre UE.

Németh Zsolt: Ungaria nu decide ce candidat maghiar este mai potrivit pentru Preşedinţia României

Preşedintele Comisiei de Politică Externă din Parlamentul Ungariei, Nemeth Zsolt, a declarat că Ungaria nu decide în locul comunităţii maghiare din Ardeal care dintre cei doi candidaţi maghiari la Preşedinţia României - Kelemen Hunor şi Szilágyi Zsolt - este mai potrivit.

O nouă meserie în România: specialist în securitate cibernetică

O nouă meserie va apărea în România, de specialist în domeniul securităţii cibernetice, iar în prezent se lucrează la fişa postului, urmând să fie introdusă în codul ocupaţional şi să i se stabilească standarde salariale, a declarat miercuri Sorin Encuţescu, consilier de stat al primului-ministru.

Capacitatea de reacţie la tsunami a României, testată de UNESCO. Alte 19 ţări sunt vizate

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a iniţiat o serie de teste privind capacitatea de reacţie a 20 de ţări, inclusiv a României, în cazul producerii unor valuri tsunami.

Holcim şi Lafarge au notificat Comisia Europeană în legătură cu fuziunea celor două companii

Producătorii de ciment Holcim şi Lafarge au înaintat în mod oficial Comisiei Europene propunerea de fuziune pe care au anunţat-o încă din luna aprilie şi care include vânzarea unor active deţinute de cele două companii, Lafarge urmând să renunţe la operaţiunile pe care le conduce în România.

Guvernele României şi Bulgariei s-au angajat să înceapă construcţia a două noi poduri peste Dunăre

Reprezentanţii Guvernelor român şi bulgar au semnat, la Bucureşti, un memorandum prin care se angajează să înceapă construcţia a două noi poduri peste Dunăre, în primă fază la Turnu Măgurele-Nikopole şi ulterior la Călăraşi-Silistra, termenul avansat pentru inaugurarea primei construcţii fiind 2 ani.

Proporţia pensionarilor săraci este mai mare în Marea Britanie decât în România

Pensionarii britanici se numără printre cei mai săraci din UE şi o duc mai rău decât cei din Europa de Est, inclusiv România, susţine Daily Express în ediţia electronică, citând un sondaj realizat de Centrul Internaţional pentru Longevitate.

Teste BCE: Rezultate slabe pentru bănci din Grecia şi Austria, pe fondul problemelor din Europa de Est

Mai multe bănci care activează şi în România, printre care Eurobank, Piraeus Bank şi National Bank of Greece din Grecia, şi Erste, Raiffeisen şi Volksbank din Austria au obţinut rezultate slabe la testele efectuate de BCE, inclusiv din cauza dificultăţilor întâmpinate în Europa de Est.

Echipa feminină a României a câştigat medalia de argint în prima etapă de Cupă Mondială de spadă

Echipa feminină a României, în componenţa Ana Maria Brânză, Simona Gherman, Simona Pop, Maria Udrea, a câştigat, duminică, medalia de argint în prima etapă a Cupei Mondiale de spadă, la Legnano (Italia), informează frscrima.ro.

Băsescu: România beneficiază de compensaţii pentru a nu creşte costurile energetice

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că există presiune ca România să-şi modernizeze economia, în contextul schimbărilor climatice, dar UE a creat sisteme de compensare a cheltuielilor, precum certificatele verzi, pentru a nu creşte costurile energetice.