romani marea britanie

Milioane de oameni ar putea munci până la 68 de ani. Schimbarea care îi lovește direct și pe românii din Marea Britanie

Milioane de oameni ar putea fi nevoiți să aștepte până la 68 de ani pentru a primi pensia de stat, după ce organismul care supraveghează finanțele publice britanice a indicat că majorarea vârstei de pensionare ar putea fi aplicată cu șapte ani mai devreme decât prevede legea. Guvernul de la Londra neagă însă că ar urma să ia o astfel de decizie. Controversa îi privește direct și pe românii care muncesc în Regatul Unit și readuce în discuție sustenabilitatea sistemului de pensii din România.

Ce spunea noul premier britanic despre români. Legăturile lui Andy Burnham cu România

Andy Burnham a devenit luni noul premier al Marii Britanii, după ce a preluat conducerea Partidului Laburist și a fost însărcinat de regele Charles al III-lea să formeze guvernul. Supranumit „Regele Nordului”, fostul primar al Greater Manchester a jucat un rol în mai multe momente importante pentru relația dintre București și Londra.

Stabilizarea economiei britanice, condiţie pentru ridicarea restricţiilor pentru români şi bulgari

Ridicarea restricţiilor impuse pentru români şi bulgari pe piaţa muncii din Marea Britanie depinde de stabilizarea situaţiei economiei britanice, a declarat ministrul britanic pentru Europa, Chris Bryant, într-un interviu acordat postului naţional de radio bulgar, citat de site-ul Novinite.com.