MEDIAFAX 35. 1995 – România își asumă drumul european. Este semnată declarația de la Snagov și este depusă oficial cererea de aderare la UE
08:00
1995 a fost anul în care România a făcut pași importanți atât în direcția integrării europene, cât și în reconstrucția economiei de piață. Declarația de la Snagov a reprezentat consensul politic privind orientarea României către Uniunea Europeană, iar Bursa de Valori București și-a reluat activitatea după aproape cinci decenii. Pentru MEDIAFAX, 1995 a însemnat consolidarea rolului de agenție de știri într-o presă românească aflată în plină transformare.