saschiz

Mureș: Trei morți, între care un copil, după impactul dintre trei mașini și un camion militar

Trei persoane, între care un copil, au murit vineri într-un accident rutier produs pe DN 13 Brașov-Sighișoara, între localitățile Saschiz și Mihai Viteazu, din județul Mureș. În accident au fost implicate trei autoturisme și un camion militar.

Saschiz, modelul unei comunități vii: Vecinătatea Femeilor

Dacă ați mers vreodată de la Brașov la Sighișoara, imposibil să nu fi trecut prin inima Saschizului, să nu fi văzut turnul Bisericii fortificate sau cetatea de pe deal. Și să nu vă fi uimit armonia caselor frumos aliniate la șosea - legate între ele, ca într-o horă, ca într-o altfel de cetate în care oamenii au învățat că nu pot rezista decât împreună.

Peste două milioane de lei pentru restaurarea Ansamblului Bisericii Fortificate Saschiz

Ansamblul Bisericii Fortificate Saschiz, din judeţul Mureş, inclus în patrimoniul mondial UNESCO, va fi reabilitat cu peste două milioane de lei, iar la finalul lucrărilor, turnul de clopotniţă, una dintre cele mai frumoase construcţii medievale din Transilvania, va putea fi vizitat.

Povestea celor doi francezi care şi-au găsit rostul şi sunt fericiţi în România

Până acum câţiva ani, ştiau despre România doar cugetarea "Ţară frumoasă, păcat că e locuită de români!" Acum o consideră patria lor, locul unde şi-au găsit rostul şi sunt fericiţi.