sistem pensii private

Legea privind plata pensiilor private, întârziată 14 ani, cu un pas mai aproape de implementare. Ce urmează după publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial

Legea privind plata pensiilor private, adoptată cu o întârziere de 14 ani, mai depășește o etapă de pe traseul legislativ, după ce decizia ce decizia judecătorilor constituționali privind constituționalitatea actului normativ a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial.

Dan Armeanu, vicepreședintele ASF: Activele sistemului de pensii private au depășit pragul istoric de 200 miliarde lei în noiembrie

Sistemul pensiilor administrate privat a depășit în noiembrie, după 17 ani de la lansare, pragul de 200 de miliarde de lei al activelor cumulate, arată Dan Armeanu, vicepreședintela Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) responsabil cu piața pensiilor private, într-o analiză transmisă Mediafax.