sistemul de sanatate

Recomandarea NHS: Luaţi această vitamină cât timp staţi în izolare. Ce doză zilnică recomandă experţii britanici

Experţii NHS-ului britanic îi încurajează pe oameni să ia un supliment cu vitamina D cât timp stau în izolare.

Expert britanic: „Acţiunile celor cu vârsta 50-69 ani vor stabili ce urmează”. Le cere oamenilor supraponderali şi vârstnicilor să se izoleze în continuare

Persoanele cu vârsta de peste 50 de ani, îndeosebi cele cu greutatea mai mare decât cea normală ori care suferă chiar de obezitate, ar trebui să păstreze măsurile de autoizolare pentru mai multă vreme, spune doctorul Mike Fischer.

„Lanţul transmiterii a fost rupt”. Una dintre ţările cu cea mai mare eficienţă în lupta cu pandemia anunţă redeschiderea. Cum arată bilanţul

Noua Zeelandă, ţară cu 1.440 cazuri de coronavirus la o populaţie de 5 milioane oameni, se pregăteşte pentru ridicarea carantinei şi redeschiderea economiei.

4.000 de deţinuţi, eliberaţi de teama răspândirii coronavirusului în închisori: „Dacă virusul ajunge acolo, va fi o presiune prea mare pe medici”

Autorităţile britanice vor elibera temporar câteva mii de deţinuţi care au comis fapte considerate "uşoare".

Eroii sistemului de sănătate. Cine sunt oamenii care au răspuns apelului: „Ţara are nevoie de tine”

Medicii pensionaţi şi cei aflaţi în diverse stagii de practică, precum şi studenţii la medicină intră în sistemul sanitar pentru a sprijini efoturile de combatere a pandemiei, potrivit unei analize Reuters. În Irlanda, de ziua Sf. Patrick, ministrul Sănătăţii a lansat o campanie de recrutare în sistemul medical cu mesajul „Ţara are nevoie de tine”. […]

VIDEO Cetăţenii din New York au aplaudat personalul medical care luptă cu pandemia de coronavirus

Vineri, la ora locală 19.00, sute de mii de locuitori ai oraşului New York au aplaudat, de la balcoane şi ferestre, personalul medical care luptă cu pandemia de coronavirus. New York este unul dintre oraşele cele mai afectate de pandemie din SUA. În SUA au fost înregistrate peste 123.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus […]

În plină epidemie de COVID-19, sistemul de sănătate din România este în criză de leadership

Dacă iei în timp util decizii care duc la rezultate bune, ai abilităţi de lider. De oameni capabili să conducă eficient are nevoie şi sectorul medical din România, care se confruntă acum cu o criză de leadership. Octavian Pantiş, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori de business şi un antreprenor de succes, spune că o […]

Săptămână critică pentru SUA. Mai au doar 7 zile pentru a impune distanţarea socială pe măsură ce Covid-19 escaladează

Experţii spun că mişcările pe care oficialii şi cetăţenii le fac săptămâna aceasta sunt cruciale şi vor contura traiectoria COVID-19 la nivel naţional. SUA au înregistrat peste 4.700 de cazuri de coronavirus şi 92 de decese. Experţii în sănătate publică solicită intervenţii care ar putea ajuta la „aplatizarea curbei” focarului, astfel încât sistemul de sănătate […]

Ministrul Sănătăţii Patriciu Achimaş-Cadariu a demisionat. Cioloş: Am acceptat demisia

Patriciu Achimaş-Cadariu şi-a prezentat luni demisia din funcţia de ministru al Sănătăţii, după scandalul dezinfectanţilor utilizaţi în spitale, au declarat surse guvernamentale pentru MEDIAFAX.

Sanitas cere majorarea salariilor personalului medical cu 25%. „Guvernanţii ar trebui să ia act de asta dacă doresc să-şi păstreze medicii”

Sindicaliştii din sistemul de sănătate solicită Guvernului să majoreze salariile personalului medical cu 25% în 2016, conform negocierilor purtate anul trecut, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, Marius Sepi, prim-vicepreşedintele Sanitas.