Starea Climei 2026

Aproape 2.900 de români au murit din cauza căldurii într-o singură vară. Decesele care nu apar în statisticile oficiale

Aproape 2.900 de decese au fost asociate temperaturilor ridicate în România, în numai patru luni din 2025, potrivit raportului „Starea Climei – România 2026”, publicat pe 14 octombrie. Numărul este de peste două ori mai mare decât cel al persoanelor care și-au pierdut viața în accidente rutiere pe parcursul întregului an. Cercetătorii atrag atenția că aproape niciunul dintre aceste decese nu a fost consemnat oficial ca fiind provocat de căldură, deși impactul temperaturilor extreme asupra mortalității poate fi estimat statistic.