trenuri

Capacitate dublă de transport cu trenul între Sibiu şi Vâlcea, după ce se închide Valea Oltului

Odată cu închiderea temporară a circulaţiei rutiere pe Valea Oltului, în compunerea şi circulaţia trenurilor operate de CFR Călători vor interveni modificări, astfel că va fi capacitate dublă de transport cu trenul pentru a suplini faptul că nu se circulă rutier.

CFR suplimentează cu vagoane Trenurile Soarelui

Conducerea CFR Călători a decis ca începând de vineri să suplimenteze capacitatea de transport cu încă 3000 locuri pe zi, astfel că vor fi puse la dispoziţia pasagerilor aproximativ 21.000 de locuri zilnic dinspre toate regiunile ţării către litoralul Mării Negre.

CFR Călători anunţă modificări în circulaţia unor trenuri din cauza unor lucrări

CFR Călători a anunţat modificări în circulaţia unor trenuri, în iulie şi august, din cauza unor lucrări.

Efectele incendiului de vegetaţie: 11 trenuri au acumulat în total 1400 de minute de întârziere

„Din cauza incendiului la vegetaţie, care s-a extins până în zona de siguranţă a căii ferate de pe intervalul Brăneşti – Fundulea – Săruleşti, 11 trenuri de călători care au staţionat temporar, până la finalizarea intervenţiilor desfăşurate de ISU, au acumulat în total 1400 de minute de întârziere”, au anunţat reprezentanţii CFR. Circulaţia pe autostrada […]

Codul Roşu de caniculă afectează viteza de circulaţie a trenurilor. Anunţul CFR Călători

„CFR Călători informează că urmare a temperaturilor extreme de 39 – 42 de grade Celsius care se vor înregistra pe raza mai multor judeţe, aflate sub incidenţa celor două avertizări de temperaturi caniculare de cod roşu şi cod portocaliu, viteza de circulaţie a trenurilor va fi redusă între 30-50 km/h. Circulaţia trenurilor se va desfăşura […]

Codurile de caniculă afectează circulaţia pe căile ferate. CFR SA anunţă menţinerea vitezei reduse a trenurilor

Compania CFR SA anunţă că, în perioada 21 - 23 iunie 2024, viteza de circulaţie a trenurilor, care tranzitează judeţele aflate sub incidenţa noilor avertizării de Cod portocaliu şi Cod roşu, va fi în continuare adaptată la condiţiile meteo de temperaturi deosebit de ridicate pentru această perioadă.

Trenuri întârziate pe ruta Deda – Miercurea Ciuc – Braşov – Bucureşti

Trenurile care circulă pe ruta Deda - Miercurea Ciuc - Braşov - Bucureşti se confruntă cu întârzieri din cauza unor probleme la infrastructura feroviară.

CFR anunţă reducerea vitezei trenurilor din cauza caniculei

În perioada 19 – 21 iunie a.c., din cauza temperaturilor ridicate anunţate în judeţele aflate sub incidenţa celor două avertizări de temperaturi caniculare Cod galben şi Cod portocaliu, traficul feroviar pe segmentele de cale ferată unde temperatura la nivelul şinei ajunge şi chiar depăşeşte 50 de grade Celsius se va desfăşura în condiţii speciale, cu […]

Lucrări pe calea ferată. 29 de trenuri deviate

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că pe linia CF Piteşti – ramificaţie Goleşti continuă lucrările de reînnoire a suprastructurii căii, lucrări care impun menţinerea măsurii de deviere a circulaţiei pentru 29 trenuri R/RE prin Bradu de Sus, pe traseul Goleşti – Bradu de Sus – Piteşti, precum şi transbordarea auto, între Piteşti […]

Pornesc la drum Trenurile Soarelui

CFR Călători lansează programul estival de transport Trenurile Soarelui, iar călătoria inaugurală cu trenul pe ruta Bucureşti Nord - Constanţa şi retur are loc vineri.

Cehia: Patru morţi şi zeci de răniţi după ce două trenuri s-au ciocnit frontal

Cel puţin patru persoane au murit şi zeci au fost rănite după ce un tren plin cu călători s-a ciocnit cu un mărfar, miercuri seara, relatează The Guardian.

Traficul feroviar a fost reluat pe secţia Malnaş Băi-Bixadu Oltului. Circulaţia fusee oprită anterior din cauza şinelor şerpuite şi deplasate

Traficul feroviar a fost reluat pe secţia Malnaş Băi-Bixadu Oltului, unde circulaţia trenurilor fusese oprită din cauza şinelor şerpuite şi deplasate.

Trenuri întârziate pe relaţia Deda-Miercurea Ciuc-Braşov-Bucureşti: Şină şerpuită şi deplasată

Mai multe trenuri vor înregistra întârzieri, duminică, pentru că circulaţia a fost închisă din cauza şinei şerpuite şi deplasate pe secţia Malnaş Băi – Bixadu Oltului, a anunţat CFR Călători.

Întârzieri de peste 3 ore în circulaţia unor trenuri din cauza unor deranjamente între Deva şi Ilteu

CFR Călători anunţă că mai multe trenuri au, joi, întârzieri care ajung şi la peste 3 ore din cauza unor deranjamente la infrastructura feroviară (lipsă tensiune) între staţiile Deva – Ilia – Zam – Ilteu.

Lucrări pe calea ferată modifică orarul mai multor trenuri în perioada 21 mai – 7 iunie

Schimbările anunţate de CFR SA sunt următoarele: în perioada 21 mai – 6 iunie 2024: – în locului trenului IR 1662 Iaşi – Tecuci – Bucureşti Nord va circula trenul IR 12662 cu orar modificat pe ruta Iaşi (plecare 14.20) – Vaslui – TECUCI NORD – Tecuci – Buzău – Bucureşti Nord (sosire 21.34) – […]

Primul tren Metropolis a sosit în Depoul Berceni al Metrorex. Urmează verificările şi testele specifice

Trenul, denumit „Giurgiu”, face parte din lotul celor 13 trenuri destinate Magistralei 5, achiziţionate pe baza contractului încheiat între Metroex şi Alstom Transport, în 2 decembrie 2020, urmare a procedurilor legale de achiziţie. Contractul are o valoare totală de 103.244.383,49 euro. Noile trenuri Metropolis au prevăzute, conform specificaţiilor din caietul de sarcini, dotări de ultimă […]

Nave andocate şi trenuri oprite în Grecia, din cauza protestelor transportatorilor

Mii de grevişti, studenţi şi pensionari greci, au mărşăluit miercuri prin centrul Atenei pentru a protesta faţă de salariile care, în opinia lor, nu sunt suficiente pentru a face faţă creşterii costurilor de trai, potrivit Reuters.

CFR suplimentează numărul trenurilor spre litoral în minivacanţa de 1 Mai şi Paşte

Numărul trenurilor care circulă spre Litoral va fi suplimentat în minivacanţa de 1 Mai şi Paşte, anunţă, vineri, CFR Călători.

Programul trenurilor pe ruta Bucureşti – Piteşti – Craiova se schimbă

Circulaţia trenurilor va fi modificată semnificativ în perioada 15 aprilie - 14 iunie, din cauza lucrărilor de infrastructură feroviară pe secţia Piteşti - Goleşti. Durata călătoriilor va creşte cu 10 - 35 de minute, iar unele trenuri vor pleca din staţia Piteşti cu 10 - 40 de minute mai devreme.

Modificări în circulaţia unor trenuri din cauza unor lucrări între staţiile Ulmeni-Buzău

Compania CFR Călători a anunţat luni modificări în circulaţia unor trenuri din cauza unor lucrări între staţiile Ulmeni-Buzău.

Se dă ora. Tot ce trebuie să ştii despre ora de vară

Anul acesta se va trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă, 30 martie, spre duminică, 31 martie, ceea ce înseamnă că vom dormi mai puţin cu o oră.

Cum vor circula trenurile în noaptea de sâmbătă spre duminică

În noaptea de sâmbătă spre duminică se va trece la ora de vară.

„Mi-am părăsit părinţii”. Un băiat trăieşte prin trenuri şi cheltuie 9.000 de euro pe an

Un băiat trăieşte prin trenuri şi cheltuieşte 9.000 de euro pe an: "Mi-am părăsit părinţii şi acum asta e casa mea”. Lasse se autointitulează un nomad digital, iar povestea sa face furori pe reţelele de socializare.

Defecţiune la sistemul de semnalizare pe calea ferată Chitila-Buftea. Se circulă pe un singur fir

CFR SA anunţă că trenurile circulă pe un singur fir şi staţionează câte 10-15 minute pentru trecerea garniturilor din sens opus, din cauza unei defecţiuni la sistemul de semnalizare apărută între staţiile Chitila şi Buftea.

Poliţia Capitalei face cercetări după accidentul de la metrou

Poliţia Capitalei a anunţat că face cercetări după accidentul produs marţi seara la metrou.

Grindeanu cere Metrorex să prezinte un raport privind cauzele accidentului dintre cele două trenuri de metrou

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a solicitat, în această seară, conducerii companiei Metrorex să îi prezinte, cu celeritate, un raport privind cauzele accidentului produs între două trenuri de metrou.

Metrorex a oprit circulaţia, după ce două trenuri s-au ciocnit la Timpuri Noi

Reprezentanţii Metrorex au confirmat că a avut loc un incident feroviar la staţia Timpuri Noi, pe care compania deja l-a avizat la AGIFER, urmând ca organele abilitate să investigheze evenimentul şi să dispună măsurile care se impun. Unul dintre dintre trenuri a intrat pe linia ocupată de alt tren, ceea ce a produs cuplarea celor […]

Circulaţia trenurilor în staţia Timişoara Nord, oprită din cauza unei garnituri care a deraiat

Circulaţia trenurilor în staţia Timişoara Nord este oprită din cauza unei garnituri care a deraiat. Accidentul a avut loc sâmbătă, înainte de prânz. Două trenuri sunt blocate în gară.

Bilete online şi la trenurile Interregional Călători şi Softrans prin sistemul ARF

Sistemul de vânzare integrat de bilete tren funcţionează începând de vineri şi la trenurile Interregional Călători şi Softrans, a anunţat Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).

Atenţionare de călătorie MAE: Grevă în rândul controlorilor feroviari

MAE a emis o atenţionare de călătorie în Franţa, unde, începând de joi, este anunţată o grevă naţională a controlorilor feroviari, care va duce la perturbări ale circulaţiei trenurilor pe ansamblul liniilor operate de SNCF Călători - TGV, Ouigo, iNOUI, TGV Europe şi Intercités.

CFR Călători: Numărul trenurilor Regio-Expres, în creştere cu peste 20% faţă de 2021

Numărul trenurilor Regio-Expres, care oferă condiţii apropiate cu cele ale trenurilor InterRegio, dar la un tarif mai mic, a crescut cu peste 20% în ultimii patru ani, a anunţat miercuri compania CFR Călători.

Japonezii au umplut spitalele, după ce au fost loviţi de un fenomen infernal

Peste 100 de persoane au fost internate după alunecări şi căderi din pricina gheţii, iar traficul în Tokyo a avut de suferit.

Reţeaua feroviară a Germaniei este paralizată. A început cea mai mare grevă din istoria Deutsche Bahn

Mecanicii de tren germani au început o grevă de şase zile din cauza orelor de lucru, o mişcare care a paralizat reţeaua feroviară a ţării şi care, potrivit avertismentelor directorilor din mediul de afaceri, ar putea costa economia naţională până la 1 miliard de euro.

Trenurile circulă dublate cu locomotivă diesel pe Magistrala 100. Un tren a rupt pantografele

Circulaţia feroviară a fost redeschisă între staţiile Cernele şi Coţofeni, după ce fusese închisă din cauza unui tren care a rupt pantografele celor două locomotive şi linia de contact pe ambele fire de circulaţie. Trenurile circulă dublate cu locomotivă diesel.

Şine de cale ferată rupte din cauza temperaturilor scăzute. Întârzieri ale trenurilor

Temperaturile scăzute din timpul nopţii, care au ajuns şi la -13 grade Celsius, au provocat ruperea şinelor de cale ferată pe anumite secţiuni de pe raza regionalelor Iaşi, Braşov şi Craiova, ceea ce a generat întârzieri, a anunţat duminică dimineaţa compania CFR SA.

CFR: După aproape 20 de ani, trenurile vor circula din nou în curând pe podul de la Grădiştea

Trenurile vor circula în curând pe podul de la Grădiştea, după aproape 20 de ani, susţine joi CFR Infrastructură, care a anunţat că a fost ridicat primul dintre cele cinci tabliere pe structura de susţinere provizorie.

Mai multe trenuri sunt anulate în următoarele zile din cauza deraierii de pe linia Craiova-Caracal

Mai multe trenuri sunt anulate în următoarele zile din cauza deraierii unui tren de marfă pe linia Craiova-Caracal, a anunţat marţi CFR Călători.

Trenurile de pe rutele Craiova-Piteşti şi Piteşti-Bucureşti Nord vor circula cu întârzieri

Trenurile de pe relaţia Craiova-Piteşti şi Piteşti-Bucureşti Nord vor circula cu întârzieri din cauza unui macaz defect, a anunţat joi compania CFR Călători.

Circualţia trenurilor, perturbată, joi dimineaţa, pe raza Regionalei Craiova

Circualţia mai multor trenuri de călători a fost perturbată, joi dimineaţa, din cauza unor defecţiuni pe raza Regionalei Craiova, anunţă CFR SA.

Impas în circulaţia feroviară din Germania, sute de mii de călători afectaţi

Sute de mii de persoane s-au confruntat miercuri cu anulări de trenuri în Germania, asta după ce o grevă feroviară de trei zile la nivel naţional a sporit impasul în călătorii, relatează Reuters.