urgenta

Încă o persoană găsită moartă în urma inundaţiilor din judeţul Galaţi

Şapte persoane au murit după ploile din Moldova. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a informat, luni după-amiază, că încă o persoană a fost găsită moartă în judeţul Galaţi.

În Galaţi şi Vaslui se declară stare de alertă

Sunt în curs procedurile obligatorii pentru ca MAI să declare starea de alertă în Galaţi şi Vaslui, grav afectate de ploile torenţiale, declară premierul Marcel Ciolacu.

Victor Negrescu cere Comisiei Europene creşterea bugetului UE pentru situaţiile de urgenţă şi calamităţi

Eurodeputatul Victor Negrescu cere creşterea bugetului pentru instrumentele financiare privind situaţiile de urgenţă şi calamităţi atât pentru mecanismul de protecţie civilă cât şi pentru acordarea de despăgubiri şi pentru realizarea de investiţii destinate prevenţiei.

Marcel Boloş: Vom aloca bani din Fondul pentru Situaţii de Urgenţă pentru refacerea caselor şi a vieţilor

Vom aloca fonduri din Fondul de Intervenţii pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a ajuta la refacerea caselor şi a vieţilor, afirmă ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

Guvern: 271 de persoane au fost evacuate şi mutate în siguranţă

Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, la Galaţi, reuniunea Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă în care au fost luate mai multe decizii pentru protejarea vieţii persoanelor afectate de inundaţii şi acordarea de ajutor în regim de urgenţă, transmite, sâmbătă seara, Executivul.

Ajutoare de urgenţă pentru locuitorii din judeţul Galaţi afectaţi de inundaţii

Premierul Marcel Ciolacu a dispus sâmbătă Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Sociale să elibereze urgent ajutoare pentru persoanele din judeţul Galaţi, afectate de inundaţii.

Ciolacu, în zonele inundate din Galaţi: Dislocăm alimente, pături, containere pentru casele distruse

Premierul Marcel Ciolacu, împreună cu miniştrii Apărării, de Interne şi Mediului sunt la Slobozia Conachi, localitate din Galaţi grav afectată de inundaţii. Premierul a spus că a avut loc o celulă de criză la Consiliul Judeţan Galaţi, unde s-au luat mai multe decizii. „Prioritatea este salvarea de vieţi omeneşti. În acest moment avem toată logistica […]

Zeci de poliţişti gălăţeni, chemaţi de acasă pentru a interveni la inundaţii

„În urma cantităţilor mari de precipitaţii din timpul nopţii, care au generat viituri şi au afectat mai multe localităţi din judeţul Galaţi, structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) continuă să intervină pentru a sprijini persoanele afectate şi pentru a restabili normalitatea. În prezent, 148 de poliţişti, cu 65 de autospeciale de poliţie, sunt angajaţi activ în […]

Klaus Iohannis, pompierilor: Societatea vă este recunoscătoare

Societatea vă este recunoscătoare pentru dăruirea cu care vă îndepliniţi sarcinile încredinţate şi pentru sacrificiile uriaşe pe care le faceţi pentru salvarea de vieţi omeneşti, precum şi pentru protejarea bunurilor puse în pericol, le-a transmis Klaus Iohannis pompierilor.

O femeie a apelat 112 pentru că a primit o provocare în mediul online

S-a stabilit că brăileanca a acţionat în urma unei provocări din mediul online. Femeia a fost sancţionată contravenţional cu o amendă de 4.000 de lei. În acest context, Poliţia Română, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, desfăşoară în perioada 15 iulie – 01 octombrie 2024 campania naţională „Apelul fals la 112 pune vieţi […]

Atenţionare de călătorie în Belgia din cauza prelungirii grevei din aeroportul Charleroi

Ministerul Afacerilor Externe a emis o nouă atenţionare de călătorie în Belgia din cauza prelungirii grevei din aeroportul Charleroi.

Alertă la graniţa cu Bulgaria. România ia măsuri pentru a preveni răspândirea variolei la oi

Joi au fost convocaţi reprezentanţii instituţiilor statului pentru a adopta decizii care au ca obiectiv principal protejarea sectorului zootehnic românesc, prin introducerea următoarelor măsuri de prevenire şi control al variolei ovinelor şi caprinelor: – alocarea de personal veterinar permanent la toate punctele de trecere a frontierei cu Bulgaria, pentru asigurarea controlului tuturor mijloacelor de transport […]

Oportunitate unică: buncăr nuclear din Anglia, construit în anii 1950, scos la vânzare

Un buncăr nuclear din perioada Războiului Rece, situat în Derbyshire, Anglia, urmează să fie scos la licitaţie pe 26 septembrie 2024, cu un preţ estimat între £15,000 şi £20,000 (aproximativ $20,000 – $26,000), scrie Smithsonian Magazine. Construit la sfârşitul anilor 1950, acest adăpost subteran a fost proiectat să adăpostească trei persoane timp de două săptămâni […]

Maramureş: Pompierii intervin pentru localizarea unui focar, alte două sunt în curs de lichidare

Pompierii intervin sâmbătă seara pentru localizarea unui focar, celelalte două fiind deja în curs de lichidare, a transmis ISU Maramureş: Incendiul puternic de vegetaţie uscată din zona Lăpuşel a afectat o suprafaţă de circa 500 de hectare de teren.

Congo a primit primul lot de doze de vaccin împotriva mpox

Republica Democrată Congo a primit joi primul lot de vaccin împotriva mpox, cu care autorităţile speră să limiteze o epidemie care a determinat ONU să declare o urgenţă globală de sănătate publică, scrie Reuters.

Investiţie de 30 mil. lei într-un ambulatoriu de specialitate în Chitila, unde vor oferi consultaţii medicii Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti

Primăria Oraşului Chitila în parteneriat cu Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) au deschis un ambulatoriu de specialitate al SUUB, o investiţie de 30 mil. lei în total în infrastructură şI echipamente. “Investiţia totală în infrastructura acestui centru medical se ridică la aproximativ 14 mil. lei, din care 11,6 mil. lei provin din bugetul local […]

Rafila despre cei 200 de lilieci de la Spitalului Sf. Spiridon: Înseamnă că locuiau acolo

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, reacţionează cu uimire la capturarea a 200 de lilieci în Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi: „înseamnă că locuiau acolo”.

Un elicopter în care se aflau 22 de persoane a dispărut în Orientul Îndepărtat Rus

Un elicopter rusesc cu trei membri ai echipajului şi 19 pasageri la bord a dispărut în peninsula Kamceatka, a anunţat sâmbătă Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă din Rusia.

Cod roşu de ploi torenţiale în Constanţa: Pompierii, mobilizare generală

Alerta cod roşu vizează zone precum Constanţa, Năvodari, Ovidiu, Murfatlar, Mihail Kogălniceanu, Cumpăna, Valu lui Traian, Lumina, Agigea, Corbu şi Poarta Albă. Vor fi averse, iar prin acumulare cantitatile de apa vor depăşi 40…50 l/mp. În zona avertizată, în ultimele ore s-au acumulat cantităţi de 50…60 l/mp. De altfel, până la ora 6.00, ISU „Dobrogea” […]

Poliţia britanică avertizează că influenceri precum Andrew Tate radicalizează tinerii spre misoginie extremă

Ofiţeri de poliţie de rang înalt din Marea Britanie trag un semnal de alarmă cu privire la influenţa radicalizantă a figurilor online precum Andrew Tate, care promovează misoginia extremă în rândul tinerilor, scrie BBC. Consiliul Naţional al Şefilor de Poliţie (NPCC) a declarat această problemă drept o „urgenţă naţională” şi a subliniat impactul sever asupra […]

Cel puţin trei oameni au fost împuşcaţi mortal într-o şcoală din Bosnia

Cel puţin trei oameni au murit după ce au fost împuşcaţi într-un liceu din Bosnia.

Variola maimuţei: Începuturile unei epidemii

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat miercuri, 14 august, epidemia de variola maimuţei o urgenţă de sănătate de interes global, însă virusul are în spate o istorie mult mai lungă.

Grevă a medicilor în India, după ce o doctoriţă de 31 de ani a fost violată şi ucisă

Spitalele şi clinicile din India refuză pacienţii, cu excepţia cazurilor de urgenţă, sâmbătă, deoarece cadrele medicale au început o grevă de 24 de ore în semn de protest faţă de violarea şi uciderea unei doctoriţe în oraşul Kolkata din estul ţării, scrie Reuters.

Intervenţii Salvamont: Două persoane au murit şi opt au ajuns la spital

Potrivit Salvamont România, vineri la Dispeceratul Naţional au fost primite 25 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. Cele mai multe apeluri, patru, au fost pentru Salvamont Neamţ, câte două au fost înregistrate pentru Salvamont Gorj, Salvamont Bihor, Salvamont Covasna, Salvamont Harghita şi Salvamont Cluj şi câte un apel pentru serviciile Salvamont […]

Bavarian Nordic solicită aprobarea UE pentru a extinde vaccinul împotriva mpox la adolescenţi

Compania daneză Bavarian Nordic a anunţat vineri că a transmis date autorităţii de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană pentru a-i fi aprobată extinderea utilizării vaccinului împotriva variolei maimuţei la adolescenţii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani, potrivit Reuters. Mpox a fost declarată o urgenţă globală de sănătate publică de către Organizaţia Mondială […]

Cel mai înalt nivel de alertă sanitară internaţională din cauza variolei maimuţei

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care şi-a convocat comitetul de urgenţă miercuri, 14 august, a declanşat cel mai înalt nivel de alertă sanitară internaţională ca răspuns la recrudescenţa cazurilor de variola maimuţei.

OMS declară epidemia de mpox o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat miercuri epidemia de mpox, cunoscută drept variola maimuţei, o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional, cel mai ridicat nivel de alertă, pentru a doua oară în doi ani, relatează Reuters.

Virusul Mpox, declarat de autorităţile medicale o urgenţă de sănătate publică în Africa

Virusul Mpox a fost declarat de autorităţile medicale o urgenţă de sănătate publică în Africa. Boala infecţioasă cunoscută şi sub numele variola maimuţelor, a fost declarată urgenţă de sănătate publică de către cel mai important organism de sănătate al continentului african.

România trimite în Grecia încă 44 de pompieri şi patru autospeciale de stingere

România a trimis marţi un al doilea contingent de pompieri pentru a sprijini eforturile de combatere a incendiilor de vegetaţie şi pădure care afectează regiunea Attica din Grecia. În urma consultării cu preşedintele României, Klaus Iohannis, prim-ministrul Marcel Ciolacu a convocat, luni, în sistem hibrid, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Departamentului pentru […]

Intervenţie de urgenţă în staţiunea Păltiniş: mai mulţi copii acuză simptome de enterocolită

Mai multe ambulanţe intervin la o unitate turistică, hotel, din staţiunea Păltiniş. Mai mulţi copii acuză stări de rău şi simptome de enterocolită. La faţa locului intervin mai multe echipaje de prim ajutor. UPDATE: Surse medicale spun că este vorba despre aproximativ 10 copii cu simptome de toxiinfecţie alimentară. Copiii sunt din Bucureşti şi judeţul […]

Rafila: Nu am de ce să demisionez după cazul de la Spitalul Pantelimon

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a fost întrebat joi dacă intenţionează să demisioneze după ce medici de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” au fost acuzaţi că au omorât oameni.

Reprezentanţii Spitalului Sf. Pantelimon: Suntem spitalul de urgenţă cu cel mai mic tarif pe pacient

Mesajul a fost transmis joi pe pagina de Faecebook a Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti. „Aceasta înseamnă ”funcţionare defectuoasă”. Suntem spitalul de urgenţă din Bucureşti cu cel mai mic tarif pe pacient (???? ???), cu toate că deservim două sectoare grele ale Bucureştiului (sectoarele 2 şi 3), avem cele mai complexe şi dificile […]

Marea Britanie pregăteşte încă o reuniune de urgenţă împotriva violenţelor din ţară

Încă o reuniune de urgenţă COBRA va avea loc marţi seara pe fondul temerilor de violenţe la centrele de imigrare planificate de extrema dreaptă pentru ziua de miercuri.

Uraganul Debby: Guvernatorii din Florida, Georgia şi Carolina de Sud au declarat stare de urgenţă

Guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, guvernatorul Georgiei, Brian Kemp, şi guvernatorul Carolinei de Sud, Henry McMaster, au declarat stare de urgenţă înainte de sosirea uraganului Debby, scrie CNN.

Peste 150 de persoane, reţinute în urma violenţelor din Marea Britanie. Şedinţă a Guvernului

Downing Street a confirmat că luni va avea loc o reuniune de urgenţă, după ce peste 150 de persoane au fost reţinute în urma protestelor violente din oraşele britanice în weekend, scrie BBC.

DSU, despre declaraţiile lui Rafila: Acuzaţii nefondate, contrazise de cifre care pot fi probate

Afirmaţiile făcute de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, despre slăbirea capacităţii de intervenţie a ambulanţei reprezintă acuze nefondate, contrazise de cifre şi care pot fi oricând probate, transmite Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), condus de Raed Arafat.

Un tren de pasageri a deraiat în Rusia. Zeci de persoane sunt rănite

Câteva zeci de persoane au fost rănite luni după ce un tren de pasageri a deraiat în regiunea Volgograd din sudul Rusiei, au raportat agenţiile de ştiri ruse, citate de Reuters.

România trimite un nou ajutor în Fâşia Gaza: 500 de corturi şi 2.000 de pături

500 de corturi şi 2000 de pături puse la dispoziţie de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale au fost oferite, cu titlu gratuit, Fâşiei Gaza, a anunţat luni Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).

Serviciile de ambulanţă din România împlinesc 118 ani de activitate neîntreruptă

România marchează duminică împlinirea a 118 ani de la înfiinţarea primului serviciu de ambulanţă din România, printr-un eveniment public dedicat Zilei Naţionale a Ambulanţei, la care participă 60 de echipaje de ambulanţă, într-o defilare spectacol organizată în Piaţa Sfatului din Braşov.

Bihor: Un jandarm a salvat viaţa unui bebeluş înecat cu lapte

Romeo Jarca era în timpul liber, sâmbătă, când a auzit ţipete venind din depărtare. El a urcat în maşină, pornind la drum pentru a identifica sursa ţipetelor. „Ajuns la faţa locului, a constatat că erau strigătele de disperare ale unei mame şi ale bunicii, care ţineau în braţe un bebeluş inconştient, ce nu răspundea la […]