Știri externe

Economie la parada Moscovei de Ziua Victoriei: Un singur tanc a fost expus, acelaşi prezent şi anul trecut

În fiecare an, de 9 mai, Rusia celebrează Ziua Victoriei, care marchează victoria ţării împotriva Germaniei naziste din cel de-al Doilea Război Mondial. Sărbătorirea implica, de fiecare dată, parade fastuoase, în cadrul cărora erau etalate tancurile, avioanele şi elicopterele ruseşti. Anul acesta, Rusia a expus un singur tanc în cadrul ceremoniei – Tancul T34, din […]

Rebelii Houthi susţin că au atacat trei nave comerciale în apele din apropierea Yemenului

Purtătorul de cuvânt al grupării militare Houthi, Yahya Sarea, a declarat că rebelii au atacat MSC DEGO şi MSC GINA în Golful Aden folosind rachete şi drone, potrivit Sky News. Yahya Sarea a mai spus că gruparea a vizat şi MSC VITTORIA de două ori, în Oceanul Indian şi în Golful Aden. Reprezentantul Houthi nu […]

Trump critică poziţia lui Biden cu privire la reţinerea armelor destinate Israelului

Fostul preşedinte american Donald Trump a criticat dur decizia actualului preşedinte Joe Biden de a reţine armele de la Israel dacă acesta îşi continuă planul de a invada oraşul Rafah, scrie Forbes. Trump l-a acuzat pe Biden că susţine Hamas, caracterizând această acţiune ca fiind dăunătoare în lupta Israelului împotriva terorismului. Într-o postare pe platforma […]

Kievul va folosi o tactică a Moscovei. Armata ucraineană va recruta deţinuţi pentru refacerea forţelor de pe front

Folosind o tactică pe care regimul de la Kremlin s-a bazat pentru a umple rândurile de la invazia în Ucraina în februarie 2022, Kievul ar începe să ofere anumitor condamnaţi o cale spre libertate dacă sunt dispuşi să se alăture unei unităţi de luptă, informează Financial Times. Proiectul de lege, aprobat miercuri de parlamentul ucrainean, […]

Irlanda şi Spania ar putea recunoaşte statul palestinian pe 21 mai

Irlanda, Spania şi alte state membre ale Uniunii Europene iau în considerare recunoaşterea unui stat palestinian pe 21 mai, potrivit unui raport al radiodifuzorului naţional irlandez citat de Reuters. RTE News a anunţat miercuri seara că legăturile dintre Irlanda şi Spania pe marginea acestui subiect, dar şi între Slovenia şi Malta s-au intensificat. Potrivit informaţiilor, […]

Alegeri în Macedonia de Nord: Aripa dreaptă câştigă parlamentarele şi prezidenţialele în faţa stângii

Partidul naţionalist, VMRO-DPMNE, din Macedonia de Nord, a obţinut o victorie decisivă în alegerile parlamentare şi prezidenţiale duble din 8 mai, potrivit rezultatelor preliminare.

Turneul european al lui Xi Jinping continuă. Preşedintele Chinei a ajuns în Ungaria

Prim-ministrul maghiar Viktor Orban l-a întâmpinat pe preşedintele chinez Xi Jinping pe Aeroportul Internaţional Ferenc Liszt din Budapesta, potrivit Reuters. Aceasta este a treia oprire din primul turneu european al liderului chinez din ultimii cinci ani. Specialiştii spun că Ungaria şi China ar putea să semneze între 16 şi 18 acorduri de cooperare în timpul […]

Rusia va pătrunde în inima Ucrainei dacă va captura Chasiv Yar, avertizează un guvernator ucrainean

Forţele ruseşti vor pătrunde în inima Ucrainei dacă vor reuşi să captureze oraşul Chasiv Yar de pe linia frontului şi regiunea Donbas în general, a avertizat Vadim Filashkin, guvernatorul regiunii Doneţk.

Războiul din Ucraina, ziua 805. Asasinarea lui Zelenski ar fi trebuit să fie „premiul” pentru învestirea lui Putin / Zaharova: Dacă Franţa trimite trupe în Ucraina, vor fi ţinte legitime pentru atac

UPDATE Cât costă viaţa lui Zelenski UPDATE Banii ruşilor, puşi în slujba Ucrainei UPDATE Olaf Scholz confirmă participarea sa la summitul de pace din Elveţia din luna iunie Cancelarul german Olaf Scholz a subliniat sprijinul Berlinului pentru un summit de pace din Ucraina, care va avea loc în Elveţia la jumătatea lunii iunie, în timpul […]

Cât valorează viaţa lui Volodimir Zelenski

Kievul susţine că unul dintre asasinii care avea misiunea să-l elimine pe preşedintele Ucrainei ar fi încasat echivalentul a 74.000 de euro.

Charles îi dă lui William rangul onorific care i-a aparţinut lui Harry: un nou eşec după întâlnirea eşuată dintre rege şi prinţul rebel

Întâlnirea faţă în faţă a fost anulată din cauza programului încărcat al monarhului.

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată la ea acasă

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată în Suedia, ţara sa natală, pentru că nu a respectat ordinele poliţiei după ce a blocat de două ori intrarea în parlament în luna martie, a anunţat miercuri Tribunalul districtual din Stockholm.

Polonia susţine că spionii cibernetici ruşi au vizat reţele guvernamentale de la Varşovia

Autorităţile poloneze susţin că un grup de hackeri ruşi care are legături cu GRU a pus la cale atacuri cibernetice care au vizat guvernul de la Varşovia.

Bilanţul în urma ploilor abundente din Brazilia a ajuns la 100 de morţi

Bilanţul victimelor ploilor abundente care au inundat statul brazilian Rio Grande do Sul în ultimele zile a ajuns la 100 de morţi, a anunţat miercuri apărarea civilă locală, scrie Reuters.

Ucraina susţine că a ajuns să producă la fel de multe drone cu rază lungă de acţiune ca Rusia

Kievul s-a concentrat pe dezvoltarea şi producerea de drone cu rază lungă de acţiune pentru a putea riposta Rusiei, care a atacat Ucraina pe tot parcursul invaziei cu acest tip de arme. „În 2024, Ucraina a ajuns din urmă Rusia în ceea ce priveşte producţia de drone kamikaze similare cu Shahed-131 şi Shahed-136”, a declarat […]

Raport: UE are cea mai bună percepţie în lume. Reputaţia SUA scade în lumea musulmană. Percepţiile despre China sunt împărţite în timp ce Rusia are cea mai negativă imagine

Oamenii din aproape toate ţările chestionate au percepţii pozitive despre Uniunea Europeană, Organizaţia Naţiunilor Unite şi Statele Unite şi percepţii negative despre Rusia.

Politician german cunoscut, atacat într-o bibliotecă din Berlin

Franziska Giffey, parlamentar şi fost primar al Berlinului, a devenit cea mai recentă ţintă într-un şir de atacuri asupra politicienilor germani, după ce un bărbat a lovit-o din spate cu o pungă în care era un obiect dur.

Moscova ameninţă din nou Vestul: Trupele franceze în Ucraina – ţinte legitime pentru ruşi, implicarea NATO în război – periculoasă

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi considerate ţinte legitime de către armata rusă, notează Reuters şi Sky News. Avertismentul vine pe fondul declaraţiei controversate a preşedintelui Macron, din luna februarie, care a fost reluată ulterior de mai multe ori. La momentul declaraţiei […]

Un avion cargo a aterizat la Istanbul fără să i se deschidă partea din faţă a trenului de aterizare

Un avion cargo al FedEx Airlines a aterizat miercuri pe aeroportul din Istanbul fără să i se deschidă partea din faţă a trenului de aterizare, reuşind însă să rămână pe pistă şi să se evite victimele, a anunţat Ministerul turc al Transporturilor. Aeronava, care venea de la Paris, a informat turnul din Istanbul că partea […]

Zelenski: Putin este un „nazist”. Reacţia liderului ucrainean după ce Rusia a lansat înainte de Ziua Victoriei un atac masiv cu rachete şi drone

Rusia a bombardat infrastructura energetică ucraineană miercuri dimineaţa devreme, în timp ce Kremlinul se pregăteşte să sărbătorească Ziua Victoriei pe 9 mai, care marchează în mod tradiţional triumful sovietic asupra Germaniei naziste, dar care a devenit mai recent emblematică pentru războiul împotriva Ucrainei.

Serviciile de securitate poloneze au găsit microfoane într-o sală în care urma să aibă loc o întâlnire a consiliului miniştrilor ţării

Serviciul de protecţie a statului polonez a transmis, ieri după amiază, că a descoperit microfoane instalate într-o sală în care urma să aibă loc o întâlnire a miniştrilor ţării, scrie DW.

Ursula von der Leyen avertizează: Putin vrea să vadă din nou imperii şi autocraţii în Europa

Preşedintele Vladimir Putin vrea să vadă din nou imperii şi autocraţii în Europa, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, scrie Euractiv.

SUA: Diferenţele rămase între Israel şi Hamas pot fi depăşite în cadrul negocierilor

Statele Unite consideră că diferenţele rămase între Israel şi Hamas pot fi depăşite în cadrul negocierilor privind ultima propunere de încetare a focului a grupării militante palestiniene. Discuţiile se reiau miercuri la Cairo.

SUA au suspendat un transport de bombe pentru Israel. Oficial american: Israelul nu a „abordat pe deplin” preocupările SUA cu privire la nevoile umanitare ale civililor din Rafah / Reuters: Directorul CIA se va deplasa miercuri în Israel pentru discuţii cu Netanyahu

Transportul suspendat de săptămâna trecută a constat în 1.800 de bombe de 907 kg şi 1.700 de bombe de 225 de kg, a declarat oficialul american pentru CBS News. Israelul nu a „abordat pe deplin” preocupările SUA cu privire la nevoile umanitare ale civililor din Rafah, spune oficialul. În cursul nopţii, au avut loc noi […]

Şeful propagandei nord-coreene a murit

Kim Ki Nam, unul dintre cei mai longevivi oficiali nord-coreeni, care a condus aparatul de propagandă al statului, a murit, a anunţat miercuri presa oficială, citată de Reuters.

Iohannis, despre războiul din Ucraina: E nevoie de un angajament mult mai ferm pentru flancul estic

Avem trupe, dar după părerea mea nu este suficent, este nevoie de un angajament mult mai ferm pentru flancul estic şi pentru apărare, dar şi pentru descurajare, a spus, marţi, după întâlnirea cu preşedintele Joe Biden, preşedintele Klaus Iohannis.

Visa Waiver, temă mereu actuală: Să avem speranţa ca într-un viitor destul de apropiat să se rezolve

Putem să avem speranţa ca într-un viitor destul de apropiat să se rezolve, a spus preşedintele Klaus Iohannis, cu referire la programul Visa Waiver, după întâlnirea cu preşedintele SUA Joe Biden.

Iohannis, despre sistemele Patriot: Vedem ce putem oferi şi ce putem primi în schimb

Să vedem ce putem să oferim şi evident ce putem să primim în schimb pentru că este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană, a spus preşedintele Klaus Iohannis despre posibilitatea oferirii unui sistem Patriot Ucrainei.

Iohannis, discuţie cu Biden despre şefia NATO: Am decis să continuăm dialogul

Preşedintele Klaus Iohannis a spus că a abordat în timpul întâlnirii de marţi cu preşedintele SUA Joe Biden tema candidaturii sale la şefia NATO. Am decis să continuăm dialogul, a spus Iohannis.

Regele Charles nu se va întâlni cu prinţul Harry în timpul vizitei acestuia în Marea Britanie

Regele Charles nu se va întâlni cu Prinţul Harry în timpul vizitei pe care acesta o face în aceste zile în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, scrie Sky News.

Stormy Daniels a povestit picanterii din timpul partidei de sex cu Donald Trump

Actriţa de filme pentru adulţi a afirmat că a întreţinut raportul sexuale cu fostul preşedinte, dar a menţionat că nu i s-a cerut să ţină secretul.

Războiul din Ucraina, ziua 804. Vladimir Putin este învestit oficial pentru un nou mandat la conducerea Rusiei / Ucraina îşi propune să finalizeze acordul de securitate cu SUA în luna mai / Ucraina a dejucat un ,,complot sub acoperire pentru uciderea lui Zelenski”

Belarus, exerciţii periculoase Zelenski anunţă că Ucraina şi Spania au încheiat discuţiile privind textul acordului de securitate Ucraina şi Spania au finalizat negocierile privind textul unui acord bilateral de securitate, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski la 7 mai, după o convorbire cu premierul spaniol Pedro Sanchez, potrivit Kyiv Independent. Conform acestui plan, ţările individuale ar […]

Stormy Daniels, în boxa martorilor în procesul privind banii din campania lui Trump

Stormy Daniels a depus marţi mărturie la procesul penal al lui Donald Trump, pregătind o confruntare mult aşteptată între fostul preşedinte american şi vedeta porno care spune că a întreţinut cu acesta relaţii sexuale, scrie Reuters.

Statele de plată ale Ministerului britanic al Apărării au fost ţinta unor atacuri. Premierul Rishi Sunak: ,,Un actor răuvoitor” a compromis reţeaua

Presa britanică a relatat că Beijingul s-a aflat în spatele unui atac cibernetic asupra sistemului de salarizare folosit de Ministerul britanic al Apărării, sistem care cuprinde numele şi datele bancare ale militarilor forţelor terestre, maritime şi aeriene din Regatul Unit, relevă Reuters. Pe de altă parte, Beijingul a respins orice implicare, calificând suspiciunile drept calomnii. […]

Maia Sandu: Dacă Rusia va ataca, Moldova se va apăra singură

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, spune că guvernul de la Chişinău îşi va concentra eforturile pentru a minimiza riscul unei agresiuni ruseşti împotriva sa, dar se va apăra în cazul în care Kremlinul va ataca.

Opozantul rus Vladimir Kara-Murza a câştigat Premiul Pulitzer pentru Jurnalism

Vladimir Kara-Murza, editorialist la Washington Post din celula pe care o ocupă într-o închisoare din Rusia, a câştigat Premiul Pulitzer pentru jurnalism.

Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a făcut liderul rus în timpul ceremoniei

UPDATE Vladimir Putin a fost învestit oficial în funcţia de preşedinte al Rusiei. Începe cel de-al cincilea mandat Vladimir Putin a depus oficial jurământul în calitate de preşedinte al Rusiei, marcând începutul celui de-al cincilea mandat al său, notează Sky News. Liderul de la Kremlin şi-a început discursul mulţumind naţiunii pentru sprijinul acordat şi armatei […]

Josep Borrell, şeful politicii externe UE: Mulţi civili vor fi ucişi în ofensiva de la Rafah

Şeful UE pentru politică externă, Josep Borrell, şi-a exprimat, marţi, dezacordul faţă de ofensiva israeliană în Rafah, afirmând că aceasta ”va provoca multe victime civile”.

Mesajul Iuliei Navalnaia, după ce Putin a fost învestit pentru un nou mandat: Cu el la cârmă, ţara noastră nu va avea nici pace, nici dezvoltare, nici libertate

Iulia Navalnaia, văduva fostului opozant al lui Putin, Alexei Navalnîi, l-a criticat, marţi, pe preşedintele Vladimir Putin, în ziua în care acesta şi-a depus jurământul pentru un nou mandat de şase ani în fruntea Rusiei.

La 93 de ani, Warren Buffett se pregăteşte să predea cheile imperiului

La 93 de ani, Warren Buffett se pregăteşte să predea cheile imperiului, dar tranziţia este plină de surprize, iar investitorii se uită speriaţi la planurile de succesiune.