Social

Un prizonier din Alabama a devenit primul deţinut din lume executat cu azot

Ora oficială a morţii lui Kenneth Smith a fost joi, ora 20.25 (ora locală). Potrivit martorilor, execuţia a durat aproximativ 22 de minute. Smith este una dintre cele două persoane din SUA care au supravieţuit unei execuţii prin injecţie letală. Încercarea a avut loc în noiembrie 2022, atunci când încercările multiple de a introduce serul […]

FOCUS Copilul meu e dependent. Ce fac, unde îl duc, că statul nu mă ajută!…

În timp ce statul se face că rezolvă, câţiva oameni inimoşi din societatea civilă au început timid să construiască „ceva” pentru tinerii care au ajuns să se drogheze. „România abordează dintotdeauna fenomenul consumului şi dependenţei de droguri cu ameninţări şi frică, cu poliţişti, procurori şi pedepse cu închisoarea şi nu ca o problemă medicală. Siguranţă […]

Ninge viscolit pe DN1A, în Cheia. Carosabil umed pe autostrăzi

Pe DN 1A, în localitatea Cheia, jud. Prahova, ninge viscolit, fiind depus un strat de zăpadă de un centrimetru pe carosabil, anunţă Infotrafic.

NASA anunţă încheierea misiunii elicopterului Ingenuity pe Marte

Elicopterul Mars Ingenuity al NASA, care a explorat suprafaţa planetei Marte din 2021, şi-a încheiat misiunea după o defecţiune produsă la o elice îl împiedică să mai zboare, a anunţat NASA, potrivit CNN.

Longevitate: cele 7 super-alimente care încetinesc îmbătrânirea. La ce foloseşte rodia

Unele alimente, conform ştiinţei, au puterea de a ajuta organismul să lupte împotriva îmbătrânirii.

O vedetă dependentă de dulciuri a reuşit miracolul: am slăbit 40 kg şi la 60 de ani sunt în cea mai bună formă din viaţa mea

Comediantul american Jeff Garlin a vorbit despre transformarea sa fizică, petrecută din motive de sănătate.

Ciolacu: N-am să uit că am fost acuzat că am vândut Ardealul noaptea

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi seara, într-o emisiune la Realitatea TV, că nu are în plan niciun fel de înţelegere cu preşedintele Klaus Iohannis pentru alegerile din acest an. Legat de vreun parteneriat politic cu Iohannis, Ciolacu a răspuns: ”Dacă dumneavoastră credeţi eu o să uit vreodată că am fost acuzat total pe nedrept […]

Ciolacu, despre comasarea alegerilor: Nu cred că e o problemă urgentă a românilor

Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, spune că nu este o problemă urgentă a românilor comasarea alegerilor din acest an, variantă susţinută în ultima perioadă de lideri PNL.

Războiul din Ucraina, ziua 701. Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre avionul rusesc doborât / Rusia atacă la Harkov / Gazul rusesc în UE se prăbuşeşte de la 45 la 14% în 3 ani

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni joi pentru a discuta acuzaţiile Moscovei potrivit cărora forţele ucrainene au doborât un avion militar de transport rusesc, ucigându-i pe toţi cei aflaţi la bord.

Guvernul decide că se pot scoate banii necheltuiţi de pe cardurile de energie

Executivul a decis, joi, că persoanele care nu au utilizat integral sumele de pe cardul de energie valabil pentru procurarea de lemne de foc le vor putea încasa, în numerar, la oficiile poştale.

Războiul Israel – Hamas. Qatar lucrează la o nouă soluţie privind un armistiţiu de pace / Netanyahu ar fi refuzat de preşedintele Egiptului

UPDATE Şefii Mossad şi CIA se vor întâlni cu premierul Qatarului pentru a discuta despre armistiţiul din Gaza, potrivit Reuters Directorii serviciului de informaţii israelian Mossad şi ai Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA se vor întâlni cu premierul Qatarului în Europa în acest weekend pentru a discuta despre încetarea focului în Fâşia Gaza şi eliberarea […]

Glume între SUA şi Marea Britanie despre cum se face ceaiul

Relaţia specială dintre Marea Britanie şi Statele Unite a avut parte de mici probleme, însă unele hazlii, în această săptămână, după ce un profesor universitar american a sugerat să se adauge sare în ceai, provocând glume diplomatice.

Ministrul Apărării a fost în vizită la Şantierul Naval Damen din Galaţi

Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, precum şi şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad şi şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiral Mihai Panait, au vizitat joi, Şantierul Naval Damen din Galaţi.

Adrian Sârbu: Europa şi NATO vor fi atrase în războiul din Ucraina şi vom intra nepregătiţi. România are nevoie de 20% din PIB pentru Apărare

Hofi: Îţi amintesc de cele trei sondaje pe care ţi le-am pus la dispoziţie şi la care te-am chemat să participi şi anume: vor fi atrase Europa şi NATO în războiul din Ucraina? A fost o întrebare la care trebuia să votezi cu da sau nu pe site-urile noastre alephnews.ro, mediafax.ro şi zf.ro. De asemenea, […]

Directorul unei societăţi de stat a fost reţinut pentru luare de mită

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 25 ianuarie, a directorului Societăţii pentru Lucrări de Drumuri şi Poduri (S.L.D.P.) REISER SA Bârlad, Daniel Buzamăt, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, […]

Adrian Sârbu: Unirea de la 1859 a făcut-o elita economică a Moldovei şi Ţării Româneşti care l-a angajat pe Cuza în funcţia domnitor

Nemo: Unirea Principatelor a fost sărbătorită astăzi separat de cele două partide de guvernare. Ciucă a mers încă de ieri la Iaşi unde s-a lăudat cu finalizarea noului terminal al aeroportului internaţional. Şeful PNL a ţinut să sublinieze că proiectul este o victorie liberală pentru că aeroportul a devenit astfel al doilea cel mai mare […]

O fetiţă de 11 ani a fost răpită din Râmnicu Vâlcea de patru bărbaţi şi o femeie

O fetiţă de 11 ani a fost răpită din Râmnicu Vâlcea de patru bărbaţi şi o femeie care au luat-o cu un autoturism, plecând cu aceasta într-o direcţie necunoscută, anunţă Poliţia Română.

Ministerul Transporturilor: Guvernul a soluţionat o altă revendicare a transportatorilor

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, modificarea Ordonanţei Guvernului pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

A fost descoperit în creierul şoarecilor un mecanism care îi învaţă să se ferească de hărţuitori

Într-un studiu publicat în revista Nature, cercetătorii de la Institutul Medical Langone al Universităţii din New York au arătat că oxitocina este eliberată în creierul şoarecilor atunci când aceştia sunt atacaţi sau învinşi într-o luptă. Oxitocina leagă mirosul adversarului de durerea simţită în momentul atacului, ceea ce face ca şoarecii să se ferească de atacator […]

Fermierii francezi au aruncat legume din străinătate pe autostrăzi. Ameninţă cu blocarea Parisului

Potrivit Reuters, fermierii au declarat că protestele, aflate acum în a doua săptămână, vor continua atât timp cât cererile lor nu vor fi îndeplinite, reprezentând prima mare provocare pentru noul prim-ministru Gabriel Attal. Fermierii au folosit baloţi de fân şi tractoare pentru a bloca autostrăzi din Franţa, cel mai mare producător agricol al Uniunii Europene. […]

Decizie! România nu va participa la Eurovision 2024

„Constrângerile financiare şi dorinţa de a reprezenta România la un nivel performant sunt motivele pentru care Consiliul de Administraţie (CA) a decis ca TVR să nu participe la ediţia din acest an a Eurovision Song Contest (ESC)”, trasmite într-un comunicat TVR. România nu este prima ţară ce renunţă la participare. Pe parcusul ultimilor ani ţări […]

Studiu: Terapia genetică experimentală permite copiilor cu surditate ereditară să audă

Studiul publicat miercuri documentează că auzul a fost restabilit în mod semnificativ la cinci dintre cei şase copii trataţi în China. De asemenea, marţi, Spitalul de Copii din Philadelphia a anunţat îmbunătăţiri similare la un băiat de 11 ani tratat acolo. Iar la începutul acestei luni, cercetătorii chinezi au publicat un studiu care arată cam […]

Ciolacu pentru Sanitas: Îmi asum toate măsurile rezonabile şi realizabile

Premierul Marcel Ciolacu spune, joi, că a discutat cu liderii de sindicat din Sănătate şi că îşi va asuma „toate măsurile rezonabile şi realizabile”: „Sunt sigur că românii s-au săturat de populism şi de promisiunea unor soluţii miraculoase”.

Şoferii de TIR nu vor mai fi amendaţi pentru lipsa rovinietei dacă aşteaptă mult în vămi

Guvernul modifică, joi, cadrul legal astfel încât şoferii de TIR să nu mai fie amendaţi pentru expirarea rovinietei în cazul în care sunt timpi mari de aşteptare în vamă. „Consider că acesta este gestul corect”, spune premierul Marcel Ciolacu.

Un an şi patru luni de închisoare pentru o mamă. Îşi obligă fiica la o dietă strictă

Tribunalul din Como a condamnat la un an şi patru luni de închisoare o mamă în vârstă de 53 de ani, acuzată că şi-a maltratat fiica, care avea 16 ani la momentul presupuselor fapte, în 2019, relatează Il Messaggero. Femeia a fost acuzată că a ţinut-o pe fată la o dietă strictă pentru că era […]

Investiţie record la Galaţi. O axă rutieră nord-sud va fi construită în judeţ cu 75 de milioane euro

O axă rutieră se va construi în judeţul Galaţi. Este vorba despre o investiţie record de circa 75 de milioane de euro. În total se vor moderniza 60 de kilometri de drum plecând de la Bălăbăneşti, în nord, până la Şendreni, în sud. La final, drumul va trece prin 11 comune şi va lega DN […]

Braşov: Medici de familie cercetaţi pentru nereguli în legătură cu pacienţii COVID

Sunt percheziţii, joi, în judeţul Braşov, la mai multe cabinete de medicină de familie, unde medicii au decontat bani în pandemie spunând că au monitorizat zilnic pacienţii cu COVID-19, dar în realitate nu au făcut-o sau i-au monitorizat doar în primele zile.

Cum au beneficiat clienţii casnici de schimbările de pe pieţa de furnizare de gaze naturale

Dereglementarea pieţei de furnizare de gaze naturale pentru clienţii casnici, începută în vara lui 2020, a condus la apariţia unor oferte atractive pentru clienţii români, atât din perspectiva preţurilor reduse, cât şi din cea a pachetelor oferite, arată Consiliul Concurenţei.

O femelă rinocer a rămas însărcinată prin transfer de embrioni

O femelă rinocer a rămas însărcinată prin transfer de embrioni, aceasta fiind prima utilizare cu succes a unei metode despre care s-a spus că ar putea face posibilă salvarea subspeciei aproape dispărute de rinocer alb nordic.

Gravidele şi mamele aflate în închisoare: din 1.082 de femei, 765 au copii

Dintre cele 1.082 de femei aflate în închisorile din România, 765 au copii. La nivel sistemic, funcţionează un singur penitenciar de femei. Celelalte deţinute sunt închise în secţii exterioare sau spaţii aparţinând altor penitenciare.

Nicuşor Dan anunţă cumpărarea a 20 de mini centrale termice

Primarul General al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat un proiect ambiţios pentru îmbunătăţirea sistemului de încălzire în Bucureşti. Se vor cumpăra 20 de mini centrale termice.

Hackerii bruiază armata rusă. Supercalculatoarele care procesează date din satelit, atacate cibernetic

Hackerii voluntari din Ucraina au atacat supercalculatoarele ruseşti care procesează date din satelit pentru armată rusă, potrivit Sky News.

O ostatică israeliană eliberată spune că s-a întâlnit cu un lider Hamas într-un tunel

O ostatică israeliană eliberată spune a fost ţinută în condiţii groaznice într-un tunel, unde s-a şi întâlnit cu un lider Hamas, relatează AP.

Noi frontiere ale marketingului: Ikea s-a apucat de satira politică

Cazul care l-a implicat pe Vítor Escária (75.800 de euro găsiţi într-o bibliotecă din biroul său) şi a dus la doborârea guvernului a „inspirat” multinaţionala suedeză.

Programul „Noua Casă” va continua şi în 2024, cu un plafon de garanţii în valoare de 1 miliard lei

Băncile au la dispozitie 7 zile lucrătoare să se înscrie.

Bucureştenii din 370 de blocuri din Sectorul 2, fără apă caldă şi încălzire de la o avarie

O conductă veche de 50 de ani a suferit o avarie şi s-a sistat furnizarea agentului termic pentru apă caldă şi încălzire către un număr de 370 blocuri din Sectorul 2 până joi seara, în cel mai bun caz, potrivit Termoenergetica Bucureşti.

Audi şi Porsche sunt mărcile de maşini care au cel mai des kilometrajul dat înapoi în România

Mărcile germane de maşini sunt afectate cel mai des de fraudarea kilometrajului, în România, conform unui studiu. Din topul celor 20 de modele de maşini cu odometrul dat înapoi cel mai frecvent din România, 14 sunt considerate de clasă premium.

Rusia acuză Kievul că a doborât avionul în care se aflau propriii cetăţeni

Rusia afirmă că avionul cu prizonieri de război ucraineni a fost doborât de forţele de la Kiev, 74 de persoane, între care 65 de prizonieri de război ucraineni care se îndreptau spre un schimb, fiind ucise.

OMS: doar şapte spitale mai sunt deschise parţial în Gaza

Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunţă că doar şapte din totalul de 24 de spitale mai sunt deschise în Gaza, dar acestea funcţionează parţial, avertizează reprezentanţii agenţiei.

Florida a aprobat proiectul de lege care interzice utilizarea reţelelor sociale de către copiii şi tinerii sub 17 ani

Conform legii, copiilor şi adolescenţilor li se interzice utilizarea platformelor, indiferent de aprobarea părinţilor.