Ochelarii inteligenți Ray-Ban Meta au înregistrat conversații fără știrea utilizatorilor. Compania recunoaște eroarea

Publicat: 17 10. 2026, 06:59
Ferrari Press Agency Ray-Ban 1 Ref 17159 18/09/2025 See Ferrari text Picture MUST credit: Meta Tech giant Meta has unveiled a new set of AI-powered smart glasses with an in-lens display to check messages, preview photos, see translations, add captions for conversations in noisy environments and call up music. The Meta Ray-Ban Display spectacles come with Meta Neural Band, a wristband that translates the signals created by your muscle activity into commands for your glasses. The US company said It’s technology that keeps users tuned in to the world around them, not distracted from it. The AI glasses come with a full-colour, high-resolution display when required so can be turned on and off. The display is placed off to the side, so it doesn’t obstruct your view. Meta, owners of Facebook, claims it is  the first product that takes microphones, speakers, cameras, and a full-colour display backed with  AI in a single device. The Meta Neural Band replaces touchscreens buttons and dials with a sensor that can  scroll, click, and, in the near future, even write out messages using subtle finger movements. A spokesman said the wristband enables intuitive control using subtle hand movements, without having to touch the glasses or take out a phone. OPS:The Meta Ray-Ban Display AI glasses. Picture supplied by Ferrari

Mai mulți utilizatori ai ochelarilor inteligenți Ray-Ban Meta au semnalat că dispozitivele înregistrau conversații fără să primească vreo comandă. potrivit Ars Technica,în unele cazuri, înregistrările audio și transcrierile acestora au fost salvate automat în istoricul aplicației Meta AI,

Un utilizator a relatat că a întâlnit problema la trei perechi de ochelari Ray-Ban Meta, deși dezactivase funcția care permite asistentului vocal să răspundă fără comanda „Hey, Meta”.

Acesta a descoperit că aplicația Meta AI păstra în istoricul conversațiilor atât înregistrările audio, cât și transcrierile discuțiilor.

„Clienții nu ar trebui să fie nevoiți să se întrebe dacă discuțiile lor private sunt înregistrate atunci când nu au activat intenționat asistentul AI”, a transmis utilizatorul.

Meta confirmă remedierea erorii, dar nu explică ce a provocat-o

Mai mulți utilizatori au semnalat pe Reddit că ochelarii Ray-Ban Meta înregistrau conversații fără să fie activați prin comandă vocală. Meta a confirmat ulterior că problema a fost remediată.

„Această problemă a fost rezolvată. Utilizatorii pot gestiona, consulta și șterge oricând înregistrările vocale ale interacțiunilor cu Meta AI, din setări”, a transmis compania.

Meta nu a explicat ce a determinat activarea neintenționată a înregistrărilor și nici câte dispozitive au fost afectate.

Unul dintre utilizatorii care au raportat problema a precizat că a observat comportamentul neobișnuit după o actualizare recentă a software-ului ochelarilor. Compania nu a confirmat însă existența unei legături între actualizare și eroare.

Înregistrări private, vizionate de angajați externi

Incidentul readuce în atenție problemele de confidențialitate asociate ochelarilor inteligenți, care sunt echipați cu microfoane și camere video.

La începutul acestui an, o investigație realizată de jurnaliști suedezi a dezvăluit că angajați ai companiei Sama, specializată în prelucrarea datelor pentru inteligența artificială, cu sediul în Kenya, au avut acces la înregistrări realizate cu ochelarii Ray-Ban Meta.

Peste 30 de angajați intervievați au relatat că au vizionat imagini care surprindeau activități private, aparent fără ca persoanele filmate să știe că sunt înregistrate.

Printre exemplele prezentate se numără imagini cu partenera unui utilizator care ieșea dezbrăcată din baie.

Dezvăluirile au dus la deschiderea unui proces în Statele Unite, pentru care reclamanții solicită statutul de acțiune colectivă, și la declanșarea unei investigații de către procurorul general al statului Texas, Ken Paxton.

Norvegia ia în calcul interzicerea ochelarilor

Meta a susținut anterior că ochelarii săi inteligenți dispun de un indicator luminos care avertizează atunci când sunt realizate înregistrări audio sau video.

În august, compania a modificat funcționarea dispozitivelor, astfel încât acestea să nu mai permită înregistrarea atunci când indicatorul luminos este acoperit.

Totuși, eroarea descoperită recent arată că dispozitivele pot înregistra conversații fără ca utilizatorii să intenționeze acest lucru, chiar dacă indicatorul funcționează.

Riscurile asociate acestor tehnologii au determinat apariția unor aplicații concepute pentru detectarea ochelarilor inteligenți și a unor propuneri legislative privind limitarea utilizării lor.

Norvegia se numără printre țările care iau în considerare o interdicție temporară.

Deși Meta susține că eroarea a fost remediată, compania nu a oferit până acum detalii despre măsurile prin care intenționează să prevină apariția unor probleme similare.