Proiect turistic cu aproape 100 de locuri, într-o arie protejată din Apuseni. CJ Cluj analizează planul

Publicat: 13 04. 2026, 17:19

Proiectul urmează să fie analizat joi de către comisia de urbanism din cadrul Consiliului Județean Cluj, potrivit Media9, care citează documentația urbanistică.

Planul urbanistic zonal vizează amenajarea unei zone turistice pe o suprafață de aproximativ 1,2 hectare, la circa 2 kilometri de lacul Beliș-Fântânele, terenul fiind situat în întregime într-o arie naturală protejată. Astfel de zone sunt reglementate strict, iar construcțiile sunt permise doar în anumite condiții, cu obligația de a limita impactul asupra mediului și asupra speciilor protejate.

Spații pentru cazare și masă

Ansamblul propus include 12 pavilioane pentru cazare turistică și două clădiri pentru alimentație publică, destinate servirii mesei.

Capacitatea totală estimată este de 98 de persoane, fiecare pavilion fiind gândit pentru un cuplu sau o familie cu maximum doi copii.

Amplasament integral într-o arie protejată

Proiectul este amplasat integral în interiorul Parcul Natural Apuseni și al unui sit de importanță comunitară din rețeaua europeană Natura 2000, un sistem de arii protejate la nivel european, creat pentru conservarea habitatelor și a unor specii de plante și animale esențiale pentru biodiversitate.

Potrivit documentației, terenul se află într-o zonă de „dezvoltare durabilă a activităților umane”, unde construcțiile sunt permise, însă numai în condiții stricte.

Impact „nesemnificativ”, susțin autorii proiectului

Autorii proiectului susțin că impactul asupra mediului va fi limitat. „Impactul asupra speciilor și habitatelor de interes comunitar este nesemnificativ, având în vedere suprafața redusă ocupată și caracterul temporar al lucrărilor”, se arată în memoriul tehnic.

De asemenea, aceștia spun că mamiferele mari au o „mobilitate considerabilă” și au dobândit o „toleranță crescută la prezența umană”, argumentând că impactul proiectului asupra acestora va fi limitat.

Documentația nu indică studiile de specialitate care susțin aceste evaluări.

Clădiri de aproape 10 metri înălțime

Ansamblul va avea un regim de înălțime P+E+M (parter, etaj și mansardă), cu o înălțime maximă de 9,7 metri. Suprafața utilă totală este estimată la aproximativ 794 de metri pătrați.

Materialele propuse includ lemn pentru șarpantă, cărămidă pentru pereți și țiglă ceramică și șindrilă pentru acoperiș.

Habitatul unor specii protejate

Documentația susține că proiectul nu va duce la „fragmentarea habitatelor” sau la „reducerea efectivelor populaționale”, adică nu va afecta zonele în care trăiesc animalele și nici numărul acestora. În zonă trăiesc specii protejate precum amfibieni – izvorașul cu burtă galbenă și tritonul comun transilvănean –, lilieci, dar și mamifere mari precum lupul, ursul brun, râsul și vidra.

Proiectul prevede și împădurirea terenului cu specii native, precum molidul, bradul, fagul sau paltinul de munte, „pentru stabilizarea solului și susținerea biodiversității”.

Lucrările sunt estimate să dureze aproximativ 24 de luni.