CELE MAI NOI ARTICOLE

Ponta a cerut DEMITEREA directorului de la Apele Române, aflat în concediu. REACŢIA şefului ANAR

Premierul Victor Ponta a cerut demiterea directorului Administraţiei Naţionale Apele Române, aflat la acest moment în concediu, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Ponta a cerut DEMITEREA directorului de la Apele Române, aflat în concediu. REACŢIA şefului ANAR

Peste 162 kg de legume şi fructe, retrase de pe piaţă de ANPC

Peste 162 de kilograme de legume şi fructe, în valoare de 1.002 lei, au fost retrase de inspectorii Autoritătii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în urma unor controale de patru zile de la începutul lunii iulie.
Peste 162 kg de legume şi fructe, retrase de pe piaţă de ANPC

STUDIU: Bărbaţii au „instincte materne” la fel de dezvoltate ca femeile

Bărbaţii pot avea "instincte materne" la fel de dezvoltate ca femeile, mai ales dacă sunt părinţi unici, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.
STUDIU: Bărbaţii au

Apă radioactivă, într-o conductă ce alimentează un sat din Bulgaria

Testele efectuate de Inspectoratul local de sănătate din Blagoevgrad au indicat prezenţa apei radioactive într-o conductă de apă potabilă din satul Krastilţi, situat în sud-vestul Bulgariei, relatează site-ul Novinite.com.
Apă radioactivă, într-o conductă ce alimentează un sat din Bulgaria

Gruparea FC Rapid, sancţionată cu 30.000 de lei pentru incidentele de la meciul cu Steaua

Gruparea Rapid a fost sancţionată de Comisia de Disciplină a FRF cu 30.000 de lei penalitate sportivă pentru incidentele provocate de suporterii proprii la partida cu Steaua, din prima etapă a Ligii I, informează lpf.ro.
Gruparea FC Rapid, sancţionată cu 30.000 de lei pentru incidentele de la meciul cu Steaua

Oprescu:Trebuie clarificată urgent situaţia legislaţiei confuze, spre a interzice traseismul politic

Primarul general Sorin Oprescu a declarat, miercuri, despre problemele din CGMB, că trebuie clarificată urgent situaţia legislaţiei confuze, pentru a combate şi interzice traseismul politic, şi că Bucureştiul nu poate fi blocat de situaţii politice contradictorii paradoxale, cu iz de ilegalitate.
Oprescu:Trebuie clarificată urgent situaţia legislaţiei confuze, spre a interzice traseismul politic

Ponta, despre persoanele dispărute: Nu ştim dacă putem avea veşti bune sau nu, e mai puţin probabil

Premierul Victor Ponta a declarat că autorităţile nu ştiu în acest moment dacă pot avea veşti bune legate de cele patru persoane dispărute în urma inundaţiilor, adăugând doar că "e mai puţin probabil".
Ponta, despre persoanele dispărute: Nu ştim dacă putem avea veşti bune sau nu, e mai puţin probabil

CM-2022: Muncitorii de la stadionul Al-Wakrah din Qatar sunt plătiţi cu 57 eurocenţi pe oră

Muncitorii care lucrează la construirea stadionului Al-Wakrah, ce va găzdui meciuri la Cupa Mondială din Qatar din 2022, sunt plătiţi cu 50 eurocenţi pe oră şi muncesc până la 30 de zile pe lună, a anunţat, miercuri, cotidianul The Guardian.
CM-2022: Muncitorii de la stadionul Al-Wakrah din Qatar sunt plătiţi cu 57 eurocenţi pe oră

Plimbare cu mocăniţa sau vizită la stână pentru concurenţii Olimpiadei Internaţionale de Astronomie

Cei aproape două sute de concurenţi din 37 de ţări care participă la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică vor avea în programul liber posibilitatea să se plimbe cu mocăniţa, să viziteze o stână, să facă o drumeţie pe Rarău sau să vadă Salina Cacica.
Plimbare cu mocăniţa sau vizită la stână pentru concurenţii Olimpiadei Internaţionale de Astronomie

Apele Române: Debitele râurilor sub cod roşu şi portocaliu de inundaţii au crescut şi de aproape 400 de ori

Debitele râurilor aflate sub cod roşu şi portocaliu de inundaţii au crescut şi de aproape 400 de ori, informează Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR), ale cărei echipe intervin operativ în zonele afectate.
Apele Române: Debitele râurilor sub cod roşu şi portocaliu de inundaţii au crescut şi de aproape 400 de ori

Dita Von Teese lansează o colecţie de lenjerie intimă pentru femeile însărcinate

Actriţa şi dansatoarea Dita Von Teese va lansa o colecţie de lenjerie intimă pentru femeile însărcinate, din dorinţa de a le ajuta să se simtă atrăgătoare, informează contactmusic.com.
Dita Von Teese lansează o colecţie de lenjerie intimă pentru femeile însărcinate

Avion blocat pe un aeroport din Moscova după ce trenul de aterizare s-a afundat în asfaltul topit – VIDEO

Un avion de pasageri a rămas blocat pe aeroportul Domodedovo din Moscova timp de patru ore după ce trenul de aterizare s-a afundat în asfaltul topit al pistei din cauza valului de căldură care afectează capitala rusă, relatează postul de televiziune Russia Today, în pagina electronică.
Avion blocat pe un aeroport din Moscova după ce trenul de aterizare s-a afundat în asfaltul topit - VIDEO

Şedinţa ordinară a CGMB, închisă din lipsă de cvorum

Şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) convocată pentru miercuri de primarul general Sorin Oprescu a fost închisă la două ore după ora anunţată pentru deschidere, după ce s-a constatat lipsa cvorumului necesar desfăşurării acesteia.
Şedinţa ordinară a CGMB, închisă din lipsă de cvorum

PF Daniel, despre Teoctist, la şapte ani de la moarte: A fost o lumină pentru cler şi popor

Sute de credincioşi, membri ai Sfântului Sinod, măicuţe din mai multe mănăstiri din ţară, preoţi de mir şi membri ai familiei fostului patriarh Teoctist, au participat, miercuri, la comemorarea a şapte ani de la moartea acestuia - numit de PF Daniel "o lumină pentru cler şi popor".
PF Daniel, despre Teoctist, la şapte ani de la moarte: A fost o lumină pentru cler şi popor

Un lider separatist din Doneţk le interzice soldaţilor săi să înjure

Un lider al separatiştilor proruşi din estul Ucrainei le-a interzis soldaţilor săi să folosească cuvinte injurioase, explicând că acestea "depreciază spiritul şi conduc la înfrângere", potrivit unui document publicat pe Twitter de insurgenţii din Doneţk.
Un lider separatist din Doneţk le interzice soldaţilor săi să înjure

Sora actriţei Drew Barrymore a fost găsită moartă. Prima ipoteză este sinuciderea

Jessica Barrymore, sora actriţei Drew Barrymore, a fost găsită moartă, marţi dimineaţă, în maşina sa, şi se presupune că aceasta s-a sinucis, întrucât în jurul său au fost găsite mai multe pastile.
Sora actriţei Drew Barrymore a fost găsită moartă. Prima ipoteză este sinuciderea

SONDAJ: Majoritatea cetăţenilor ruşi nu sunt îngrijoraţi de sancţiunile impuse de Occident

Majoritatea cetăţenilor ruşi nu sunt îngrijoraţi de sancţiunile impuse Rusiei, în contextul crizei din Ucraina, de Statele Unite şi de Uniunea Europeană, arată un sondaj de opinie publicat de Institutul Levada.
SONDAJ: Majoritatea cetăţenilor ruşi nu sunt îngrijoraţi de sancţiunile impuse de Occident

EXCLUSIV: Guvernul impune „penalitatea de nedeclarare” a taxelor, în pofida criticilor investitorilor. Sancţiunea, aplicată atât persoanelor fizice, cât şi firmelor

Persoanele fizice şi firmele care nu îşi declară impozitele datorate statului, obligaţii care sunt însă descoperite de Fisc în cuantum mai mare de 50 lei, vor fi obligate să achite o "penalitate de nedeclarare" de minimum 10% din sumă, care va fi majorată la 100% dacă datoria rezultă din evaziune.
EXCLUSIV: Guvernul impune

MAE speră că atacurile împotriva românilor din Belfast nu vor rămâne nepedepsite

Ministerul de Externe îşi exprimă aşteptarea că atacurile din ultimul timp care au avut ca ţintă români din Belfast nu vor rămâne nepedepsite, iar autorităţile nord-irlandeze vor lua măsurile necesare pentru ca astfel de situaţii să nu escaladeze.
MAE speră că atacurile împotriva românilor din Belfast nu vor rămâne nepedepsite

Guvernul României, obligat de Curtea de Apel Cluj-Napoca să termine Programul Hădăreni

Guvernul României este obligat, printr-o hotărâre a Curţii de Apel Cluj-Napoca, să termine investiţiile în satul mureşean Hădăreni, stabilite în 2005 pentru perioada 2006 - 2008, conform angajamentului luat faţă de CEDO, după conflictul din 1993 din localitate în care şi-au pierdut viaţa trei romi.
Guvernul României, obligat de Curtea de Apel Cluj-Napoca să termine Programul Hădăreni

Succesul clipurilor publicitare, evaluat cu ajutorul undelor cerebrale

Analiza activităţii cerebrale ar putea deveni în curând un instrument de evaluare a succesului clipurilor publicitare, a celor muzicale, precum şi al filmelor, potrivit unui studiu al cercetătorilor americani publicat în revista Nature Communication.
Succesul clipurilor publicitare, evaluat cu ajutorul undelor cerebrale

Trafic de călători prin Vama Siret mai mic cu 30% după limitarea produselor ce pot fi aduse în ţară

Traficul de călători prin Vama Siret a scăzut în acest an cu 30 la sută după aplicarea, din luna februarie, a ordinului ANAF de limitare a produselor ce pot fi introduse în ţară, potrivit unei statistici a Biroului Vamal Siret, prezentată în cadrul Colegiului Prefectural Suceava.
Trafic de călători prin Vama Siret mai mic cu 30% după limitarea produselor ce pot fi aduse în ţară

Republica Moldova va fi invitată pentru prima dată la un summit NATO, în septembrie

Republica Moldova va fi invitată pentru prima dată la summitul NATO din septembrie, a declarat ministrul moldovean de Externe, Natalia Gherman, în cadrul unui interviu acordat postului de radio Europa Liberă.
Republica Moldova va fi invitată pentru prima dată la un summit NATO, în septembrie

REGULI pentru asigurătorii care emit poliţe RCA

Asigurătorii care emit poliţe de răspundere civilă auto (RCA) vor trebui să aibă un anumit grad de solvabilitate pentru activtatea de asigurări generale şi vor fi obligaţi să menţioneze pe poliţele RCA comisionul de intermediere, care nu va depăşi 10% din primele încasate pe acest segment.
REGULI pentru asigurătorii care emit poliţe RCA

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind vânzarea drepturilor TV pentru Liga 1

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie asupra modului în care Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a vândut drepturile de televizare ale meciurilor din cadrul competiţiei Liga I, potrivit unui comunicat.
Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind vânzarea drepturilor TV pentru Liga 1

ANALIZĂ: Ponta îşi începe campania cu mesaje anti-Băsescu, naţionaliste, patriotice şi religioase

Victor Ponta a lansat, la Craiova, în discursul prin care şi-a anunţat candidatura la Preşedinţie, o serie de mesaje de natură naţionalistă, patriotică şi religioasă, dar şi referitoare la proiectul său de preşedinte, care conturează viitoarea sa campanie şi îl poziţionează faţă de contracandidaţi.
ANALIZĂ: Ponta îşi începe campania cu mesaje anti-Băsescu, naţionaliste, patriotice şi religioase

Nouăsprezece piese, unele vechi de 7.000 de ani, vor reprezenta Hunedoara la o expoziţie la Beijing

Nouăsprezece piese foarte valoroase, printre care o figurină antropomorfă înfăţişând un personaj masculin şi un vas ce reprezintă feminitatea, vechi de 7.000 de ani, vor reprezenta judeţul Hunedoara la expoziţia "Comorile României", organizată la Beijing, în China.
Nouăsprezece piese, unele vechi de 7.000 de ani, vor reprezenta Hunedoara la o expoziţie la Beijing

Orlando Bloom a încercat să îl lovească pe Justin Bieber

Actorul britanic Orlando Bloom a încercat să îl lovească pe cântăreţul canadian Justin Bieber într-un club din Ibiza, Spania.
Orlando Bloom a încercat să îl lovească pe Justin Bieber

FC Braşov şi-a retras contestaţia în cazul Pecanha, rezultatul meciului cu Petrolul rămâne 0-1

Gruparea FC Braşov a renunţat la contestarea dreptului de joc al portarului echipei Petrolul Ploieşti, Peterson Pecanha, astfel încât rezultatul meciului direct din prima etapă rămâne cel înregistrat pe teren, scor 0-1.
FC Braşov şi-a retras contestaţia în cazul Pecanha, rezultatul meciului cu Petrolul rămâne 0-1

MS cere direcţiilor de sănătate publică monitorizarea populaţiei şi a apei potabile din zonele afectate de inundaţii

Ministerul Sănătăţii (MS) solicită direcţiilor de sănătate publică (DSP) supravegherea epidemioliogică a populaţiei din zonele afectate de inundaţii, precum şi monitorizarea calităţii apei potabile, asanarea şi dezinfecţia fântânilor din respectivele regiuni.
MS cere direcţiilor de sănătate publică monitorizarea populaţiei şi a apei potabile din zonele afectate de inundaţii

Un album de jazz pe care Lady Gaga l-a înregistrat împreună cu Tony Bennett, lansat pe 23 septembrie

Un album de jazz, intitulat "Cheek to Cheek", pe care Lady Gaga l-a înregistrat împreună cu Tony Bennett va fi lansat pe 23 septembrie, informează today.com.
Un album de jazz pe care Lady Gaga l-a înregistrat împreună cu Tony Bennett, lansat pe 23 septembrie

PIAŢA IMOBILIARĂ: Preţurile locuinţelor s-au redus în trimestrul doi cu 2%. Persistă un trend descrescător

Preţurile locuinţelor s-au redus la nivel naţional cu 2% în al doilea trimestru faţă de perioada similară a anului trecut, ceea ce sugerează persistenţa unui trend uşor descrescător, cu oscilaţii la nivel regional şi al oraşelor, potrivit Eurobank Property Services (EPS).
PIAŢA IMOBILIARĂ: Preţurile locuinţelor s-au redus în trimestrul doi cu 2%. Persistă un trend descrescător

Ţara în care eşti plătit în aur ca să slăbeşti

Pentru fiecare kilogram pierdut persoana în cauză primeşte o uncie de aur, echivalentul a 42 de dolari americani.Emiratele Arabe au plătit anul trecut peste 750 de mii de dolari adulţilor care au participat la campanie şi au reuşit să slăbească.
Ţara în care eşti plătit în aur ca să slăbeşti

Bucătărie din secolul al XV-lea şi casă din secolul al XVII-lea, descoperite în Cetatea Târgu Mureş

O bucătărie din secolul al XV-lea şi o casă din secolul al XVII-lea au fost descoperite în Cetatea din Târgu Mureş în ultimele două luni, în urma lucrărilor de reabilitare şi modernizare a acesteia, consilierii locali alocând 250.000 de lei pentru conservarea primară a siturilor.
Bucătărie din secolul al XV-lea şi casă din secolul al XVII-lea, descoperite în Cetatea Târgu Mureş

CM de handbal junioare: România a învins Olanda, scor 36-22, şi s-a calificat în semifinale

Echipa naţională de handbal feminin under 18 a României s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial din Macedonia, după ce a învins, miercuri, cu scorul de 36-22 (22-12), reprezentativa Olandei, în sferturile de finală ale competiţiei, informează site-ul oficial al Federaţiei Internaţionale.
CM de handbal junioare: România a învins Olanda, scor 36-22, şi s-a calificat în semifinale

Ofertă de vacanţă: Abonamentul la 3 reviste îţi aduce cadou un parfum Dior – FOTO

Revistele The ONE, Glamour şi Ce se întâmplă, doctore? au pregătit o ofertă irezistibilă de sezon pentru cititoarele care doresc să fie mereu la curent cu noutăţile de pe covorul roşu, să afle primele care sunt tendinţele din beauty şi fashion şi să primescă lunar doza de relaxare şi sănătate.
Ofertă de vacanţă: Abonamentul la 3 reviste îţi aduce cadou un parfum Dior - FOTO

Avocatul Poporului îi răspunde preşedintelui că este într-o fază avansată de examinare a OUG 49/2014

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, îi răspunde preşedintelui Traian Băsescu la solicitarea acestuia privind posibilitatea sesizării Curţii Constituţionale în legătură cu aspecte de neconstituţionalitate a OUG 49/2014, spunându-i că se află într-o fază avansată de examinare a aspectelor semnalate.
Avocatul Poporului îi răspunde preşedintelui că este într-o fază avansată de examinare a OUG 49/2014

Presa rusă susţine că sancţiunile occidentale vor consolida regimul lui Vladimir Putin

Presa rusă a încercat să minimalizeze, miercuri, amploarea noilor sancţiuni economice împotriva Rusiei, anunţate de UE şi Statele Unite, apreciind că acestea vor consolida regimul preşedintelui Vladimir Putin.
Presa rusă susţine că sancţiunile occidentale vor consolida regimul lui Vladimir Putin

AVERTIZAREA medicilor: Epidemia de Ebola se agravează şi riscă să afecteze alte ţări

Epidemia de Ebola din Africa de vest se agravează şi riscă să afecteze şi alte ţări, a avertizat directorul de operaţiuni al organizaţiei Medecins sans frontieres (MSF), Bart Janssens, într-un interviu publicat miercuri de Libre Belgique.
AVERTIZAREA medicilor: Epidemia de Ebola se agravează şi riscă să afecteze alte ţări

VREMEA, în continuare instabilă. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri, în ţară şi în Capitală

Joi, în regiunile vestice şi sud-vestice vremea va fi în general instabilă, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice, pe arii extinse în Banat, local în Oltenia şi Crişana, precum şi în Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Meridionali.
VREMEA, în continuare instabilă. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri, în ţară şi în Capitală