CELE MAI NOI ARTICOLE

Enache (CCR): Într-un stat de drept, criticile sunt binevenite, presiunile sunt inacceptabile

CCR a publicat, vineri, motivarea respingerii contestaţiei lui Călin Georgescu. „Decizia BEC este un act administrativ prin care se poate dispune, raportat la condiţiile de eligibilitate prevăzute de lege, înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii”, arată preşedintele CCR.
Enache (CCR): Într-un stat de drept, criticile sunt binevenite, presiunile sunt inacceptabile

Franţa lansează o anchetă privind efectele psihologice ale aplicaţiei TikTok

Parlamentarii francezi au aprobat, joi, crearea unei comisii de anchetă privind efectele psihologice ale TikTok asupra copiilor şi adolescenţilor. Reţeaua socială este deosebit de populară în rândul tinerilor în ţară, potrivit AFP.
Franţa lansează o anchetă privind efectele psihologice ale aplicaţiei TikTok

Canada contestă la OMC tarifele impuse de Trump pentru oțel și aluminiu

Canada a solicitat Organizației Mondiale a Comerțului consultări pentru disputele cu Statele Unite ale Americii cu privire la noile taxe aplicate de SUA asupra mărfurilor originare din Canada, în special produselor din oțel și aluminiu. Anunțul a fost făcut joi, de către organizația internațională de la Geneva, informează Reuters.
Canada contestă la OMC tarifele impuse de Trump pentru oțel și aluminiu

Festival hindus cu milioane de participanți care aruncă, unii în alții, cu pulbere colorată

Milioane de oameni sărbătoresc vineri Holi, festivalul hindus al culorilor. Cu această ocazie, participanții dansează, mănâncă dulciuri tradiționale și aruncă, unii în alții, cu pulbere colorată.
Festival hindus cu milioane de participanți care aruncă, unii în alții, cu pulbere colorată

Tîlvăr a discutat cu şefa Reprezentanţei CE în România despre Planul ReArm Europe

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a avut joi o întrevedere cu şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac, la sediul MApN. Cei doi oficiali au discutat despre principalele evenimente recente de la nivel european, dar şi despre Planul de răspuns european- ReArm Europe.
Tîlvăr a discutat cu şefa Reprezentanţei CE în România despre Planul ReArm Europe

Resursele de energie primară au crescut în ianuarie 2025, dar producţia de electricitate a scăzut

Resursele de energie primară au crescut cu 2,8% în ianuarie 2025, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce producţia de energie electrică a scăzut cu 1,3%, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Resursele de energie primară au crescut în ianuarie 2025, dar producţia de electricitate a scăzut

Tîlvăr: ,,Excluderea cheltuielilor de apărare din calculul deficitului va impulsiona procesul de modernizare al Armatei,,

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut joi, 13 martie, o întrevedere cu șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac.
Tîlvăr: ,,Excluderea cheltuielilor de apărare din calculul deficitului va impulsiona procesul de modernizare al Armatei,,

Facebook introduce funcţia de monetizare pentru Stories

Meta adaugă un nou stimulent pentru a determina utilizatorii să creeze şi să distribuie fotografii şi videoclipuri pe Facebook. Compania a anunţat, vineri, că creatorii înscrişi în programul de monetizare a conţinutului pot acum să câştige bani de pe urma vizualizării poveştilor lor pe Facebook.
Facebook introduce funcţia de monetizare pentru Stories

Reprezentantul lui Trump a părăsit Moscova după discuţiile despre încetarea războiului din Ucraina

Steve Witkoff, reprezentantul lui Donald Trump a părăsit Moscova. El a ajuns joi în capitala Rusiei pentru a purta discuţii despre propunerea americană privind armistiţiul din Ucraina.
Reprezentantul lui Trump a părăsit Moscova după discuţiile despre încetarea războiului din Ucraina

Aproape de două ori mai multe decese decât nașteri în prima lună a anului 2025

Numărul persoanelor decedate a fost, în luna ianuarie 2025, de 1,9 ori mai mare decât cel al nașterilor, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Aproape de două ori mai multe decese decât nașteri în prima lună a anului 2025

Cisternă plină cu ţigări de contrabandă, depistată de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din judeţul Dolj au depistat, joi seară, o cisternă în care se afla o cantitate surprinzătoare de ţigări de contrabandă, în valoare de 270.000 de euro. Şoferul declarase că transportă gaz în cisternă.
Cisternă plină cu ţigări de contrabandă, depistată de poliţiştii de frontieră

Rata şomajului a crescut la 5,9% în ultimul trimestru din 2024

România a înregistrat mai mulţi şomeri în ultimul trimestru din 2024, în special printre tineri şi în mediul urban, rata şomajului ajungând la 5,9%, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).
Rata şomajului a crescut la 5,9% în ultimul trimestru din 2024

Cetățean britanic, ucis de o mașină din coloana oficială a președintelui Kenyei

Un cetățean britanic a murit la Nairobi după ce a fost lovit de un vehicul aflat în coloana de mașini a președintelui Kenyei, relatează The Independent.
Cetățean britanic, ucis de o mașină din coloana oficială a președintelui Kenyei

Lider AUR: Donald Trump a jignit România fără să clipească. Încă nu e târziu pentru scuze

Preşedintele SUA, Donald Trump, a jignit România fără să clipească atunci când a ridiculizat candidatura lui Klaus Iohannis la NATO şi niciun oficial de la Bucureşti nu a avut demnitatea de a-i atrage atenţia asupra gestului incalificabil pe care si-a permis să-l facă, afirmă Claudiu Târziu (AUR).
Lider AUR: Donald Trump a jignit România fără să clipească. Încă nu e târziu pentru scuze

Raport: Moscova îl consideră pe Trump „slab, fără principii şi deschis la manipulare”

Oficialii ruşi îl consideră pe preşedintele american Donald Trump „slab, fără principii şi deschis la manipulare”. Informaţia apare într-un raport al Washington Post, care citează un oficial european din domeniul informaţiilor.
Raport: Moscova îl consideră pe Trump „slab, fără principii şi deschis la manipulare”

Finlanda. Rus condamnat la închisoare pe viaţă pentru crime de război

Un rus a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru crime de război. Decizia a fost luată de un tribunal din Finlanda. El a fost judecat pentru activităţi derulate în perioada 2014-2015.
Finlanda. Rus condamnat la închisoare pe viaţă pentru crime de război

IGSU dezminte un fake news: Pompieri care au venit în România funcționând că o forță armată

IGSU dezminte un fake news: Pompieri care au venit în România funcționând că o forță armată
IGSU dezminte un fake news: Pompieri care au venit în România funcționând că o forță armată

PENNY România susține lansarea filmului „Generația de Suflet” – noul documentar despre echipa națională a României

După succesul documentarului „În inima Naționalei”, Federația Română de Fotbal (FRF) lansează o nouă producție captivantă: „Generația de Suflet”, o mini-serie în trei episoade care aduce în prim-plan momentele definitorii ale echipei naționale din ultimul an.
PENNY România susține lansarea filmului „Generația de Suflet” – noul documentar despre echipa națională a României

Ajay Aggarwal, LIBERTY, la Euro Industry Summit: Compania siderurgică de la Galați are un rol strategic, esențial în economia României

Prezent la conferința Euro Industry Summit, organizată de platforma gandul.ro, Ajay Aggarwal, președintele LIBERTY pentru Europa și președintele Consiliului de Administrație LIBERTY Galați a evidențiat faptul că o companie puternică la Galați este strateghică pentru dezvoltarea României în toate sectoarele, conform Gândul.
Ajay Aggarwal, LIBERTY, la Euro Industry Summit: Compania siderurgică de la Galați are un rol strategic, esențial în economia României

Ţările UE încearcă să adune 40 de miliarde de euro pentru a ajuta Ucraina în acest an

Ţările UE încearcă să adune suma de 40 de miliarde de euro pentru a ajuta Ucraina. Ajutorul ar trebui să ajungă în Ucraina în acest an. Ţările membre vor contribui în conformitate cu ponderea lor economică.
Ţările UE încearcă să adune 40 de miliarde de euro pentru a ajuta Ucraina în acest an

Papa Francisc a petrecut o noapte liniştită după patru săptămâni de spitalizare

Papa Francisc, care este spitalizat de patru săptămâni la Spitalul Gemelli din Roma cu dublă pneumonie, a avut parte de „o noapte liniştită”, informează Vaticanul într-un scurt comunicat, vineri dimineaţă.
Papa Francisc a petrecut o noapte liniştită după patru săptămâni de spitalizare

Spital din nord-estul Ucrainei, lovit cu o dronă. Clădirea a luat foc

Un spital din nord-estul Ucrainei a fost lovit cu o dronă lansată de ruşi. Clădirea a luat foc. Autorităţile ucrainene nu au anunţat dacă sunt victime.
Spital din nord-estul Ucrainei, lovit cu o dronă. Clădirea a luat foc

Gorghiu deplânge slaba reprezentare a femeilor: Suntem puţine în Parlament, aproape deloc în Guvern

Alina Gorghiu, senator PNL, spune că anul electoral 2024 a „a adus mai multe eşecuri decât realizări pentru femei în procesul de luare a deciziilor”. Reprezentarea femeilor în politică a stagnat sau chiar a scăzut.
Gorghiu deplânge slaba reprezentare a femeilor: Suntem puţine în Parlament, aproape deloc în Guvern

Sezamo lansează Moddia PureCycle, linia de hârtie reciclată care dă o nouă viață pungilor vechi

Supermarketul online Sezamo anunță lansarea Moddia PureCycle, o nouă sublinie sub marca sa privată Moddia.
Sezamo lansează Moddia PureCycle, linia de hârtie reciclată care dă o nouă viață pungilor vechi

Pensia medie lunară a crescut cu 12,2% în ultimul trimestru din 2024

Pensionarii au primit cu 12,2% mai mulți bani în ultimul trimestru din 2024, comparativ cu trimestrul precedent, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS).
Pensia medie lunară a crescut cu 12,2% în ultimul trimestru din 2024

„Update Go4it” #17 – Despre gadget-uri, fotografie și trenduri vizuale cu Vlad Eftenie

Go4it.ro anunță lansarea episodului cu numărul 17 al podcastului „Update Go4it”, care îl va avea ca invitat special pe Vlad Eftenie, unul dintre cei mai apreciați fotografi români din mediul online. Episodul va fi disponibil vineri, 14 martie 2025, începând cu ora 12:00, pe canalul de YouTube Go4it.ro. Emisiunea este realizată cu sprijinul partenerilor Defender […]
„Update Go4it” #17 – Despre gadget-uri, fotografie și trenduri vizuale cu Vlad Eftenie

China, Iranul și Rusia solicită ridicarea sancțiunilor împotriva Teheranului

China, Iranul și Rusia fac apel la ridicarea sancțiunilor împotriva Teheranului în urma discuțiilor tripartite care au avut loc vineri la Beijing, pe fondul presiunilor intense din partea Washingtonului cu privire la programul nuclear al Iranului.
China, Iranul și Rusia solicită ridicarea sancțiunilor împotriva Teheranului

Proteste violente în Bangladesh după moartea unei fetiţe de opt ani

O fetiţă în vârstă de opt ani, care a fost violată în Bangladesh, a murit joi din cauza rănilor suferite. Incidentul a declanşat proteste violente în întreaga ţară, relatează BBC.
Proteste violente în Bangladesh după moartea unei fetiţe de opt ani

George Simion anunță că are peste 600.000 de semnături de susținere

Liderul AUR, George Simion, anunță vineri, că va depune peste 600.000 de semnături de susținere a candidaturii sale la alegerile prezidențiale din luna mai.
George Simion anunță că are peste 600.000 de semnături de susținere

CCR discută vineri două contestaţii la candidaturile lui Nicuşor Dan şi Crin Antonescu

Judecătorii CCR discută vineri două contestaţii, una depusă împotriva candidaturii lui Crin Antonescu şi una care îl vizează pe Nicuşor Dan.
CCR discută vineri două contestaţii la candidaturile lui Nicuşor Dan şi Crin Antonescu

Scădere a câştigului salarial mediu în ianuarie 2025 faţă de luna precedentă

Românii au câştigat cu până la 5,6% mai puţin în luna ianuarie 2025, comparativ cu ultima lună a anului 2024, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Scădere a câştigului salarial mediu în ianuarie 2025 faţă de luna precedentă

Muncă la negru într-o firmă din Suceava

O firmă din Suceava a intrat în vizorul inspectorilor DGAF după ce nu a plătit impozitele și contribuțiile salariale, practicând, astfel, munca la negru.
Muncă la negru într-o firmă din Suceava

Impactul alimentelor procesate asupra creierului și obezității

Un studiu recent arată că alimentele ultra-procesate reduc sensibilitatea la insulină în creier, contribuind la obezitate chiar și pe termen scurt.
Impactul alimentelor procesate asupra creierului și obezității

Picturile lui Caravaggio, expuse la Timișoara, au ajuns în siguranță acasă, la Florența

Jandarmii din Timiș au avut o misiune importantă ce a implicat paza operelor de artă semnate de Michelangelo Merisi da Caravaggio.
Picturile lui Caravaggio, expuse la Timișoara, au ajuns în siguranță acasă, la Florența

Romgaz analizează preluarea combinatului Azomureş

Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, a început oficial demersurile pentru evaluarea preluării combinatului Azomureş, a anunţat vineri, Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-o postare pe Facebook.
Romgaz analizează preluarea combinatului Azomureş

Madison Keys continuă seria victoriilor la Indian Wells şi o va înfrunta în semifinale pe Aryna Saba

Madison Keys şi-a prelungit seria de victorii şi s-a calificat în semifinalele de la Indian Wells după o victorie categorică împotriva Belindei Bencic, a transmis, vineri, The Associated Press.
Madison Keys continuă seria victoriilor la Indian Wells şi o va înfrunta în semifinale pe Aryna Saba

Amenzi de peste 65.000 de lei în urma unei razii la agenții economici din Sectorul 1 al Capitalei

Patru firme au primit 18 amenzi în urma unei razii a polițiștilor bucureșteni împreună cu mai multe instituții de control, desfășurate în Sectorul 1 din București, au transmis, vineri, polițiștii capitalei.
Amenzi de peste 65.000 de lei în urma unei razii la agenții economici din Sectorul 1 al Capitalei

George Simion îşi depune vineri candidatura

Preşedintele AUR, George Simion, îşi depune, vineri, la ora 15:00, candidatura pentru alegerile prezidenţiale.
George Simion îşi depune vineri candidatura

Guvernul israelian ar putea achiziţiona maşini Tesla pentru oficiali

Premierul Benjamin Netanyahu a sugerat că Israelul a invitat Tesla să depună o ofertă pentru furnizarea de maşini electrice destinate oficialilor guvernamentali, scrie The Times of Israel.
Guvernul israelian ar putea achiziţiona maşini Tesla pentru oficiali

Trafic îngreunat pe A1 și A2. Se repară asfaltul

Lucrările de reparații de pe A1 și A2, de vineri, vor duce la trafic îngreunat, informează centrul Infotrafic din IGPR.
Trafic îngreunat pe A1 și A2. Se repară asfaltul