CELE MAI NOI ARTICOLE

Alba: Un muncitor a fost prins sub un mal de pământ, echipe ale ISU încercând să îl scoată

Un muncitor care săpa un şanţ în localitatea Cergău, judeţul Alba, a fost prins, miercuri, sub un mal de pământ care s-a prăbuşit peste el, la faţa locului fiind echipe medicale şi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alb care încearcă să îl scoată.
Alba: Un muncitor a fost prins sub un mal de pământ, echipe ale ISU încercând să îl scoată

Patricia Kaas: Am aflat că nu voi putea avea copii

Cântăreaţa franceză Patricia Kaas a anunţat că nu poate avea copii şi a dezvăluit alte câteva secrete din viaţa privată în primul ei volum de memorii, intitulat "L'Ombre de ma voix", lansat de celebra editură Flammarion, pe 23 martie, informează news-de-stars.com.
Patricia Kaas: Am aflat că nu voi putea avea copii

Romanian Social Democrat Leader Calls For Ousting MEP Adrian Severin From Party

Romanian Social Democratic Party (PSD) leader Victor Ponta told MEDIAFAX Wednesday he called on Marian Vanghelie, leader of the party’s Bucharest branch, to start procedures to oust MEP Adrian Severin, accused of lobbying in exchange for money.
Romanian Social Democrat Leader Calls For Ousting MEP Adrian Severin From Party

Duşa: Nu este rău faptul că se amenajează un spaţiu pentru presă, accesul la plen nu va fi îngrădit

Liderul grupului deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că amenajarea unui spaţiu pentru presă nu reprezintă un lucru rău, el precizând că hotărârea Biroului Permanent în acest sens nu îngădeşte accesul presei la sala de plen.
Duşa: Nu este rău faptul că se amenajează un spaţiu pentru presă, accesul la plen nu va fi îngrădit

Piața românească de leasing va creşte cu cel puțin 10% în acest an, de la 1,12 miliarde euro în 2010

Piața românească de leasing va creşte cu cel puțin 10% în acest an, de la 1,12 miliarde euro anul trecut, potrivit estimărilor membrilor conducerii Asociației Societăților Financiare - ALB România.
Piața românească de leasing va creşte cu cel puțin 10% în acest an, de la 1,12 miliarde euro în 2010

Elizabeth Taylor a murit

Actriţa Elizabeth Taylor a murit la vârsta de 79 de ani, miercuri dimineaţă, la spitalul Cedars-Sinai din Los Angeles unde fusese internată de şase săptămâni, din cauza unei insuficienţe cardiace, a anunţat purtătorul său de cuvânt pentru postul de televiziune CNN. "Era înconjurată de copiii săi - Michael Wilding, Christopher Wilding, Liza Todd şi Maria Burton", a declarat purtătorul de cuvânt al actriţei, Sally Morrison, citată de ABC News.
Elizabeth Taylor a murit

Cezar Preda: Declaraţiile de solidaritate ale organizaţiilor pentru cel mai iubit fiu Boc, jenante

Vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că "este jenant" ceea ce se întâmplă în PDL, când "organizaţiile interne şi externe ale partidului fac declaraţii de susţinere şi îmbărbătare a celui mai iubit fiu al partidului", Emil Boc.
Cezar Preda: Declaraţiile de solidaritate ale organizaţiilor pentru cel mai iubit fiu Boc, jenante

Arsene Wenger doreşte ca meciurile din ultimele trei etape să se dispute de la aceeaşi oră

Managerul grupării Arsenal Londra, Arsene Wenger, doreşte ca partidele din ultimele trei etape ale Premier League să se dispute de la aceeaşi oră, din cauza luptei strânse pentru câştigarea titlului, informează The Sun.
Arsene Wenger doreşte ca meciurile din ultimele trei etape să se dispute de la aceeaşi oră

Tăriceanu acuză o ziaristă de la TVR de „atitudine polemică agresivă”

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a acuzat, miercuri, într-o conferinţă de presă, o ziaristă de la TVR, de "atitudine polemică agresivă", el apreciind că jurnaliştii trebuie să aibă o atitudine echilibrată şi echidistantă, spre deosebire de omul politic, care are dreptul să fie partizan.
Tăriceanu acuză o ziaristă de la TVR de

Ancheta în cazul accidentului de tramvai de la Iaşi va mai dura cel puţin două săptămâni

Ancheta în cazul accidentului de tramvai de la Iaşi va mai dura cel puţin două săptămâni, susţin reprezentanţii regiei locale de transport, investigaţiile vizând nu doar expertiza tehnică a tramvaiului, ci şi dosarul de angajare al vatmanului.
Ancheta în cazul accidentului de tramvai de la Iaşi va mai dura cel puţin două săptămâni

Cosmin Contra: Munca lui Hagi la Galatasaray nu se poate vedea în două-trei luni

Fostul internaţional Cosmin Contra consideră că Gheorghe Hagi ar fi trebuit să beneficieze de timp pentru a arăta ce poate ca antrenor la Galatasaray şi că e greu să ai rezultate atunci când faci multe schimbări în cadrul echipei.
Cosmin Contra: Munca lui Hagi la Galatasaray nu se poate vedea în două-trei luni

Iliescu: Severin să aibă o poziţie clară, pare a fi cel mai implicat; sunt de acord cu PSD şi S&D

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că Adrian Severin ar trebui să aibă o poziţie mai clară, mai explicită şi să lămurească lucrurile de o manieră corespunzătoare, el subliniind că este de acord cu măsurile luate în grupul socialist din PE şi în PSD.
Iliescu: Severin să aibă o poziţie clară, pare a fi cel mai implicat; sunt de acord cu PSD şi S&D

Cel puţin 17 morţi, între care cinci copii, în confruntările din oraşul libian Misrata

Cel puţin 17 persoane, între care cinci copii, au fost ucise de forţele loiale lui Muammar Kadhafi în oraşul libian Misrata, anunţă un medic de la spitalul din acest oraş situat la 200 de kilometri est de Tripoli.
Cel puţin 17 morţi, între care cinci copii, în confruntările din oraşul libian Misrata

Costin:Prin decizia CC privind Codul Muncii românii au pierdut doar o bătălie; vor fi mii de procese

Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că prin decizia Curţii Constituţionale (CC) de respingere a sesizării privind neconstituţionalitatea Codului Muncii românii au pierdut o bătălie, nu şi războiul, precizând că vor fi mii de procese.
Costin:Prin decizia CC privind Codul Muncii românii au pierdut doar o bătălie; vor fi mii de procese

Înscrierile în competiţia pentru premiul Henkel pentru Artă 2011 au început

Înscrierile în competiţia pentru premiul Henkel pentru Artă, în valoare de 7.000 de euro, aflat la a zecea ediţie, au început, artişti din 23 de ţări fiind invitaţi să îşi trimită lucrările din domeniile pictură, desen, fotografie, video şi instalaţie până pe 10 iunie, potrivit organizatorilor.
Înscrierile în competiţia pentru premiul Henkel pentru Artă 2011 au început

Gabriela Adameşteanu şi Mircea Cărtărescu, nominalizaţi la premiile Observator Cultural

Scriitorii Gabriela Adameşteanu şi Mircea Cărtărescu sunt nominalizaţi la ediţia din 2011 a premiilor Observator Cultural, la categoriile Proză, respectiv Poezie, informează publicaţia.
Gabriela Adameşteanu şi Mircea Cărtărescu, nominalizaţi la premiile Observator Cultural

Băsescu spune că SRI trebuie să aibă ca priorităţi securitatea alimentară, nucleară, a sănătăţii

Peşedintele Traian Băsescu a spus, miercuri, după şedinţa de bilanţ pe 2010 al SRI, că Serviciul trebuie să aibă ca priorităţi pentru anul 2011 securitatea alimentară, nucleară, dar şi securitatea sistemului de sănătate.
Băsescu spune că SRI trebuie să aibă ca priorităţi securitatea alimentară, nucleară, a sănătăţii

CEPOL vrea adoptarea celor zece curriculumuri comune pentru pregătirea experţilor poliţişti în 2011

Colegiul European de Poliţie (CEPOL) îşi propune adoptarea celor zece curriculumuri comune pentru pregătirea experţilor din poliţie până la sfârşitul anului 2011, un plan de acţiune în acest sens fiind discutat la reuniunea Grupului de lucru pentru Curricula Comună de la Bucureşti.
CEPOL vrea adoptarea celor zece curriculumuri comune pentru pregătirea experţilor poliţişti în 2011

Doi deputaţi PDL vor referendum naţional pentru răscumpărarea acţiunilor Petrom

Deputaţii PDL Daniel Oajdea şi Adrian Gurzău au declarat, miercuri, că, dacă nu va fi înfiinţată o comisie parlamentară de anchetă privind privatizarea Petrom, intenţionează să se implice în strângerea de semnături pentru referendum naţional privind răscumpărarea acţiunilor companiei.
Doi deputaţi PDL vor referendum naţional pentru răscumpărarea acţiunilor Petrom

Bulgaria pregăteşte o fregată pentru a participa la operaţiunile NATO din Marea Mediterană

Ministrul bulgar al Apărării, Aniu Anghelov, a ordonat pregătirea unei fregate din cadrul forţelor navale ale ţării, pentru a participa la operaţiunile NATO din largul Libiei, relatează site-ul Novinite.com.
Bulgaria pregăteşte o fregată pentru a participa la operaţiunile NATO din Marea Mediterană

Senat: Depăşirea vitezei legale cu maximum 20 km/h, sancţionată cu avertisment scris

Senatorii au adoptat, miercuri, cu 90 de voturi "pentru" şi o abţinere, o iniţiativă prin care o serie de contravenţii la regimul de circulaţie, precum depăşirea cu maximum 20 km/h a vitezei maxime admise, se vor sancţiona cu avertisment scris.
Senat: Depăşirea vitezei legale cu maximum 20 km/h, sancţionată cu avertisment scris

Federal Reserve critică politica de dividende a Bank of America, recomandând o recompensă mai mică

Federal Reserve se opune planurilor Bank of America, cea mai mare bancă americană după active, de a creşte dividendele în a doua jumătate a acestui an, şi a cerut instituţiei de credit să revizuiască propunerea, provocând deprecierea acţiunilor companiei cu 1,7%, transmite Reuters.
Federal Reserve critică politica de dividende a Bank of America, recomandând o recompensă mai mică

Comisia de muncă: Obligativitatea angajatorului de a asigura cazare şi masă pentru ucenici,eliminată

Deputaţii din Comisia pentru muncă au avizat favorabil, miercuri, proiectul legii uceniciei, care elimină din legea din 2005 obligativitatea angajatorului de a asigura cazare şi masă pentru ucenicii care aveau domiciliul în altă localitate.
Comisia de muncă: Obligativitatea angajatorului de a asigura cazare şi masă pentru ucenici,eliminată

Tăriceanu: Prin decizia CSAT, România are o atitudine consensuală după ce a făcut notă proastă

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că, prin decizia CSAT, România adoptă o atitudine consensuală faţă de intervenţia militară în Libia, dar face acest lucru după ce a făcut notă "distinctă, separată şi proastă".
Tăriceanu: Prin decizia CSAT, România are o atitudine consensuală după ce a făcut notă proastă

NATO nu va exercita „pilotajul politic” al coaliţiei angajate în Libia, declară Alain Juppe

NATO nu va exercita "pilotajul politic" al coaliţiei internaţionale angajate Libia, ci va acţiona ca "instrument de planificare" în crearea unei zone de interdicţie aeriană, a declarat miercuri ministrul francez al Afacerilor Externe, Alain Juppe, citat de AFP.
NATO nu va exercita

UPDATE: Maior: Anul 2010 a fost, „fără îndoială”, anul performanţei operaţionale a SRI

(adaugă declaraţii ale directorului SRI, George Maior)
UPDATE: Maior: Anul 2010 a fost,

Ponta i-a cerut lui Vanghelie începerea procedurii de excludere din PSD a lui Severin – 2

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat pentru MEIAFAX că i-a transmis o scrisoarea liderului organizaţiei Bucureşti, Marian Vanghelie, în care îi solicită începerea procedurii de excludere din partid a lui Adrian Severin, invocând decizia BPN de luni, cea a grupului PSD şi a grupului S&D din PE.
Ponta i-a cerut lui Vanghelie începerea procedurii de excludere din PSD a lui Severin - 2

CNADNR a semnat cu Romstrade un contract de peste 80 mil. lei pentru modernizarea unui sector al DN5

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a semnat marţi un contract de modernizare a drumului naţional (DN) 5 Bucureşti - Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu, de 80,26 milioane lei, fără TVA, cu compania Romstrade, controlată de omul de afaceri Nelu Iordache.
CNADNR a semnat cu Romstrade un contract de peste 80 mil. lei pentru modernizarea unui sector al DN5

SRI îşi propune să utilizeze adecvat puterea digitală şi să prevină riscurile din mediul cibernetic

Directorul SRI, George Maior, a anunţat, miercuri, lansarea unui nou document programatic, denumit "SRI în era informaţională", care îşi propune să definească obiectivele Serviciului în perioada 2011-2015.
SRI îşi propune să utilizeze adecvat puterea digitală şi să prevină riscurile din mediul cibernetic

Ponta i-a cerut lui Vanghelie începerea procedurii de excludere din PSD a lui Severin

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat pentru MEDIAFAX că i-a transmis o scrisoarea liderului organizaţiei Bucureşti, Marian Vanghelie, în care îi solicită începerea procedurii de excludere din partid a lui Adrian Severin, invocând decizia BPN de luni, cea a grupului PSD şi a grupului S&D din PE.
Ponta i-a cerut lui Vanghelie începerea procedurii de excludere din PSD a lui Severin

Certinvest vrea să lanseze primul fond din România cu investiţii în obiecte de artă

Societatea de administrare a investiţiilor Certinvest vrea să lanseze în două săptămâni primul fond de investiţii cu plasamente în obiecte de artă din România, denominat în euro, şi estimează pentru primul an de activitate subscrieri de trei milioane de euro.
Certinvest vrea să lanseze primul fond din România cu investiţii în obiecte de artă

Pete Sampras şi-a recuperat trofeele şi suvenirurile ce i-au fost furate în decembrie

Americanul Pete Sampras, câştigător a 14 turnee de Grand Slam, şi-a recuperat o bună parte din trofeele şi suvenirurile ce i-au fost furate, în luna decembrie 2010, la Los Angeles, a anunţat, marţi, cotidianul Los Angeles Times, informează AFP.
Pete Sampras şi-a recuperat trofeele şi suvenirurile ce i-au fost furate în decembrie

Romanian Leu’s Exch Rate Hits New High At 4.126 Vs Euro

Romania's leu traded in ranges against the euro in mid session Wednesday, but the central bank’s reference continued to strengthen, hitting a 11 months high at 4.126 units, from 4.1439 units a day earlier.
Romanian Leu’s Exch Rate Hits New High At 4.126 Vs Euro

Jojo este convinsă că va naşte un băiat

Jojo, invitată, marţi, în emisiunea "Poveştiri adevărate" de la postul Acasă, a mărturisit că este convinsă că va naşte un băiat şi că îi va pune copilului numele de Ionuţ, informează televiziunea.
Jojo este convinsă că va naşte un băiat

Două bombe şi mai multe elemente de muniţie, descoperite în Mureş

Două bombe şi mai multe elemente de muniţie au fost descoperite în două localităţi din judeţul Mureş, fiind preluate de către echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului, în vederea distrugerii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Două bombe şi mai multe elemente de muniţie, descoperite în Mureş

Leul continuă să se aprecieze. Euro a atins un nou nivel minim al ultimelor 11 luni

Cursul de referinţă anunţat miercuri de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut la 4,1260 lei/euro, atingând astfel cel mai redus nivel din ultimele 11 luni, într-o piaţă cu volume modeste de valută tranzacţionată.
Leul continuă să se aprecieze. Euro a atins un nou nivel minim al ultimelor 11 luni

WikiLeaks: Statele Unite au refuzat să acorde vize mai multor oficiali bulgari de rang înalt

Ambasada SUA la Sofia a respins cereri de obţinere a vizei pentru Statele Unite, depuse de oficiali de rang înalt din instituţiile bulgare, inclusiv serviciile de securitate, sau de oameni de afaceri influenţi, potrivit unei note diplomatice publicate de WikiLeaks şi citate de site-ul Novinite.com.
WikiLeaks: Statele Unite au refuzat să acorde vize mai multor oficiali bulgari de rang înalt

Cosmin Contra spune că munca lu Hagi la Galatasaray nu poate vedea în două-trei luni

Fostul internaţional Cosmin Contra consideră că Gheorghe Hagi ar fi trebuit să beneficieze de timp pentru a arăta ce poate ca antrenor la Galatasaray şi că e greu să ai rezultate atunci când faci multe schimbări în cadrul echipei.
Cosmin Contra spune că munca lu Hagi la Galatasaray nu poate vedea în două-trei luni

Contra: Mutu va da încredere echipei

Fostul internaţional Cosmin Contra a declarat, miercuri, la Casa Fotbalului, că atacantul Adrian Mutu va ajuta foarte mult echipa naţională în partida cu Bosnia-Herţegovina, oferind încredere coechipierilor săi.
Contra: Mutu va da încredere echipei