Doi lideri PNL lansează acuzații dure la adresa AUR în contextul moțiunii depuse împotriva Ministerului Afacerilor Interne și a ministrului Cătălin Predoiu. Susțin că formațiunea condusă de George Simion încearcă să destabilizeze instituțiile fundamentale ale statului.
Vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a atras atenţia, într-o intervenţie susţinută în plenul legislativului european, asupra pericolului subfinanţării politicii de coeziune în UE, în contextul unor discuţii recente privind redirecţionarea fondurilor către alte priorităţi.
Senatul SUA l-a confirmat pe Matthew Whitaker în funcția de ambasador la NATO, în ciuda lipsei sale de experiență în domeniul securității naționale, într-un moment de incertitudine privind angajamentul președintelui Donald Trump față de alianță.
Clotilde Armand face presiuni imense pe lângă ceilalți membri ai Biroului Național pentru scoaterea din cursa prezidențială a Elenei Lasconi. Potrivit surselor Gândul, lideri importanți ai USR ar lua în calcul susținerea lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale.
Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu și Adrian Sârbu au fost trimiși în judecată în dosarul Mineriada din 13 – 15 iunie 1990 pentru infracțiuni contra umanității, au anunțat miercuri procurorii Parchetului General.
Donald Trump va anunţa cea mai recentă serie de taxe vamale la Casa Albă, miercuri după-amiază, o dată pe care preşedintele american a numit-o „ziua eliberării”, potrivit The Guardian.
Publicația conservatoare Townhall a publicat recent un material dedicat candidaturii lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale care urmează să aibă loc luna viitoare în România.
Kirill Dmitriev, șeful fondului suveran de investiții al Rusiei, urmează să se întâlnească cu emisarul președintelui Donald Trump, Steve Witkoff, la Washington în această săptămână, a relatat CNN, citând un oficial american și alte două surse.
SUA acuză China că pune în pericol securitatea regiunii după ce a lansat, pentru a doua zi consecutivă, exerciţii militare în jurul Taiwanului, potrivit The Guardian.
Un avocat din cadrul Baroului Bucureşti a fost trimis în judecată pentru incitare la ură, violenţă sau discriminare în cadrul unui discurs susţinut la un miting în 24 ianuarie în Piaţa Victoriei, dar şi într-un videoclip pe TikTok, anunţă miercuri Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Bucureşti.
Președintele argentinian Javier Milei, care se deplasează miercuri în Statele Unite, se va întâlni „cu siguranță” în mod informal cu omologul său american, Donald Trump, potrivit unui membru al guvernului argentinian.
Trei cetățeni nepalezi care se aflau în situații ilegale au fost depistați de polițiștii din Ilfov pe Aeroportul „Henri Coandă” din București. În urma verificărilor, ei au fost îndepărtați sub escortă de pe teritoriul României.
O persoană a fost ucisă și alte zece au fost rănite în urma unor atacuri cu drone rusești în regiunile Zaporojie și Harkov din estul Ucrainei, au anunțat oficiali ucraineni în cursul nopții de marți spre miercuri.
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, participă miercuri și joi la Reuniunea Informală a miniștrilor apărării din țările membre ale Uniunii Europene.
Se înregistrează activitate vulcanică în peninsula Reykjanes, în proximitatea oraşului Grindavik, din sud-vestul Islandei, începând cu ora 7.00, ora locală, avertizează miercuri Ministerul de Externe.
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi liderii Uniunii Europene vor vizita Vietnamul în următoarele câteva săptămâni, pe fondul riscurilor tot mai mari generate de tarifele comerciale impuse de SUA, au declarat miercuri oficialii.
Polițiștii și procurorii DIICOT fac miercuri dimineața 11 percheziții în județele Olt, Teleorman și în București, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă și șantaj.
Real Madrid s-a calificat marți seară în finala Copa del Rey, unde o va întâlni pe câștigătoarea partidei de miercuri dintre Barcelona și Atletico Madrid.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria că, începând cu data de 1 aprilie 2025, cuantumului taxelor de drum tip TOLL pentru autovehiculele de transport marfă şi pasageri se modifică.
Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, anunţă miercuri o extindere majoră a operaţiunii militare din Gaza. El afirmă că zone mari din enclavă vor fi confiscate şi adăugate la zonele de securitate ale Israelului, potrivit Reuters.
Judecătoarea Susan Crawford, susţinută de democraţi, a fost aleasă marţi la Curtea Supremă din Wisconsin. Acest lucru marchează un prim eşec pentru Donald Trump şi Elon Musk, care au făcut campanie intensă pentru adversarul său.
Rusia susține că Ucraina a încălcat armistițiul energetic și a trimis dovezi către SUA, ONU și OSCE. Zelenski acuză Rusia de atacuri asupra infrastructurii din Herson.
Actorul Val Kilmer, cunoscut mai ales pentru rolurile sale din „Batman Forever” și „The Doors”, a murit la Los Angeles la vârsta de 65 de ani, anunță New York Times.
Armata chineză anunţă miercuri că a lansat „exerciţii cu foc real cu rază lungă de acţiune” şi a simulat „lovituri asupra unor porturi cheie şi infrastructuri energetice” în timpul operaţiunilor militare masive din jurul Taiwanului, scrie AFP.
Liderul interimar al Coreei de Sud face miercuri apel la naţiune să accepte cu calm decizia Curţii Constituţionale privind punerea sub acuzare a preşedintelui Yoon Suk Yeol. Poliţia a sporit securitatea în jurul Curţii înainte de pronunţarea hotărârii.
Candidata USR la alegerile prezidenţiale nu a putut răspunde care este data la care România a intrat în NATO şi nici care este data la care România marchează ziua NATO.
Rusia propune un guvern ucrainean de tranziție, dar Statele Unite, prin președintele Donald Trump, resping ideea. Trump amenință Moscova cu tarife la petrol dacă nu se ajunge la un acord de pace, în timp ce Zelenski și premierul britanic Starmer discută despre o forță de menținere a păcii. Între timp, Polonia semnează un contract de apărare aeriană de 2 miliarde de dolari cu SUA, consolidându-și securitatea în fața amenințărilor rusești.
Ucraina va purta vineri discuții aprofundate cu un mic grup de țări străine cu privire la contribuția forțelor la un contingent care ar acționa ca o garanție de securitate pentru Ucraina, a declarat marți președintele Volodimir Zelenski.
Candidata USR la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi, spune că este pentru parteneriatul civil atât în cazul cuplurilor de același gen, cât și în cazul cuplurilor femeie-bărbat: „Politicianul nu are ce să caute în dormitorul oamenilor”.
„Stegarul dac", cercetat pentru ultraj după ce a devenit agresiv în fața Serviciului Independent de Reținere și Arestare Preventivă, a fost pus sub control judiciar, marți.
Elena Lasconi, candidata USR la prezidențiale, spune că este convinsă că și colegii ei care au afirmat că îl vor vota pe Nicușor Dan o vor vota tot pe ea. Lasconi s-a dezis de Nicușor Dan, când a fost întrebată dacă îi datorează acestuia cariera politică.
Mama Elenei Lasconi, Lenuța, a vorbit marți seara despre atacurile îndreptate în timpul campaniei împotriva fiicei ei. „Când jigniți un copil, să știți că prima dată jigniți părinții”, a spus mama candidatei la prezidențiale.
Azi, 2 aprilie, este o zi a contrastelor: unii primesc exact ce și-au dorit, iar alții trebuie să mai aștepte. Zodiile de foc – Berbec, Leu și Săgetător – au energie și beneficii clare în plan profesional. În schimb, Fecioarele, Capricornii și Vărsătorii pot resimți tensiuni sau limitări, mai ales în cuplu. Scorpionii și Peștii au ocazia să aprofundeze legături afective. Gemenii și Balanțele primesc vești bune în carieră.