CELE MAI NOI ARTICOLE

Parada dinainte de paradă. Repetiţie generală, marţi, la Arcul de Triumf, pentru Ziua Naţională

Marţi, 28 noiembrie, în intervalul orar 09.00-13.00, la Arcul de Triumf va avea loc repetiţia generală pentru Parada Militară Naţională, anunţă MApN.
Parada dinainte de paradă. Repetiţie generală, marţi, la Arcul de Triumf, pentru Ziua Naţională

Qatar anunţă că armistiţiul şi schimbul de ostatici Israel-Hamas vor începe vineri

Majid al-Ansari, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, a anunţat joi că armistiţiul şi schimbul de ostatici dintre israel şi Hamas vor începe vineri, potrivit BBC.
Qatar anunţă că armistiţiul şi schimbul de ostatici Israel-Hamas vor începe vineri

Surse: PNL va vota pentru ridicarea imunităţii lui Florin Cîţu, după anunţul DNA privind vaccinurile achiziţionatre în perioada pandemiei.

Senatorii liberali vor vota pentru ridicarea imunităţii lui Florin Cîţu, spun pentru MEDIAFAX surse din conducerea PNL, după anunţul DNA privind vaccinurile achiziţionatre în perioada pandemiei.
Surse: PNL va vota pentru ridicarea imunităţii lui Florin Cîţu, după anunţul DNA privind vaccinurile achiziţionatre în perioada pandemiei.

Jocurile Olimpice, o bătaie de cap. Primarul Parisului avertizează că transportul local nu va fi pregătit înainte de Jocurile din 2024

Parisul nu va fi pregătit pentru Jocurile Olimpice şi Paralimpice în ceea ce priveşte transportul şi adăpostirea persoanelor fără adăpost, a declarat primarul oraşului, Anne Hidalgo, citată de Reuters.
Jocurile Olimpice, o bătaie de cap. Primarul Parisului avertizează că transportul local nu va fi pregătit înainte de Jocurile din 2024

Dan Tănasă (AUR): Florine, aşteptăm să ne povesteşti cum a fost cu achiziţiile

În pandemie s-a produs un jaf naţional din bani publici, transmite deputatul AUR Dan Tănasă, după anunţul DNA privind vaccinurile: „AUR a avut dreptate. Florine, aşteptăm să ne povesteşti cum a fost cu achiziţiile”
Dan Tănasă (AUR): Florine, aşteptăm să ne povesteşti cum a fost cu achiziţiile

Detalii incredibile din scandalul ChatGPT. Reuters: Angajaţii au avertizat consiliul asupra unei descoperiri puternice care ar putea ameninţa omenirea. Ce este proiectul Q*

Noi detalii despre scandalul din lumea Inteligenţei artificiale. Înainte demiterea directorului general al OpenAI, Sam Altman, mai mulţi cercetători din staff au trimis o scrisoare către consiliul de administraţie, avertizând asupra unei descoperiri puternice care, potrivit acestora, ar putea ameninţa omenirea, au declarat pentru Reuters două persoane familiare cu acest subiect. Amintim că Sam Altman s-a întors marţi la conducere după ce la presiunea angajaţiilor, consiliul de administraţie a cedat.
Detalii incredibile din scandalul ChatGPT. Reuters: Angajaţii au avertizat consiliul asupra unei descoperiri puternice care ar putea ameninţa omenirea. Ce este proiectul Q*

Ucraina joacă în Bosnia în play-off-ul Euro, în timp ce Ţara Galilor primeşte vizita Finlandei

Naţionala de fotbal masculin a Ucrainei va juca în deplasare în Bosnia şi Herţegovina în semifinalele playoff-ului Euro 2024, în încearcarea de a compensa dezamăgirea fanilor ei pentru ratarea Cupei Mondială de anul trecut. Joi s-au tras la sorţi şi celelalte meciuri din play-off-ul Euro 2024.
Ucraina joacă în Bosnia în play-off-ul Euro, în timp ce Ţara Galilor primeşte vizita Finlandei

Secetă în Etiopia: Cel puţin 50 de oameni au murit de foame după ce ONU a oprit ajutorul umanitar

Peste 50 de persoane au murit de foame în regiunile Tigray şi Amhara din nordul Etiopiei, ca urmare a secetei şi după ce SUA şi ONU au oprit ajutorul umanitar din cauza suspiciunilor de corupţie, au declarat oficialii locali pentru BBC.
Secetă în Etiopia: Cel puţin 50 de oameni au murit de foame după ce ONU a oprit ajutorul umanitar

Dosarul vaccinurilor. PSD: În timp ce românii mureau, Voiculescu, Cîţu şi Mihăilă furau 1 miliard de euro

Social-democraţii au reacţionat la anunţul DNA privind achiziţiile de vaccinuri din perioada pandemiei: „În timp ce românii mureau, Voiculescu, Cîţu şi Mihăilă furau. A venit timpul să plătească pentru faptele lor”
Dosarul vaccinurilor. PSD: În timp ce românii mureau, Voiculescu, Cîţu şi Mihăilă furau 1 miliard de euro

Cinci copii orfani de mamă susţinuţi de profesorii lor

Povestea a cinci copii orfani de mamă şi a profesorilor implicaţi care îi ajută să aibă un viitor mai bun prin educaţie, la Şcoala „Sfântul Grigorie Teologu” din Galaţi
Cinci copii orfani de mamă susţinuţi de profesorii lor

Bubuie dosarul achiziţiei de vaccinuri în România. Vizaţi de DNA: fostul premier al României Florin Cîţu (PNL), Vlad Voiculescu (USR), Ioana Mihăilă (Reper)

DNA cere astăzi ridicarea imunităţii parlamentare a fostului premier Florin Câţu şi aviz de la preşedintele Klaus Iohannis pentru anchetarea foştilor miniştri ai Sănătăţii – Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, în dosarul achiziţiei de vaccinuri în România din perioada pandemiei. Cei trei sunt anchetaţi de DNA pentru presupuse fapte de abuz în serviciu şi de […]
Bubuie dosarul achiziţiei de vaccinuri în România. Vizaţi de DNA: fostul premier al României Florin Cîţu (PNL), Vlad Voiculescu (USR), Ioana Mihăilă (Reper)

Patru elicoptere Black Hawk intră de vineri în dotarea Inspectoratului General de Aviaţie din MAI

Patru elicoptere Sikorsky S-70M Black Hawk intră de vineri în dotarea Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul MAI.
Patru elicoptere Black Hawk intră de vineri în dotarea Inspectoratului General de Aviaţie din MAI

Iohannis: Senegalul este pentru noi o prioritate pe continentul african

Senegalul este pentru România o prioritate pe continentul african, spune Klaus Iohannis, aflat în vizită în această ţară. El precizează că au fost semnate trei documente de colaborare în ceea ce priveşte gestionarea situaţiilor de urgenţă, în domeniul sanitar-veterinar şi în cel al educaţiei.
Iohannis: Senegalul este pentru noi o prioritate pe continentul african

Armata israeliană explică arestarea directorului spitalului din Gaza: „Activitate teroristă extinsă”

Armata israeliană (IDF) susţine că şeful spitalului al Shifa din Gaza a fost arestat deoarece în unitate s-a desfăşurat o „activitate teroristă extinsă”, potrivit Sky News.
Armata israeliană explică arestarea directorului spitalului din Gaza: „Activitate teroristă extinsă”

Cât cheltuie lunar românii pe apă îmbuteliată? Studiu: Românii nu au încredere în apa de la robinet

Românii au tot mai puţină încredere în apa de la robinet, arată un studiu realizat de compania Xylem, furnizor global de tehnologie a apei, prezent în 150 de ţări, printre care şi România, întrucât 46% dintre respondenţi au afirmat că aleg să cheltuie lunar până la 100 de lei doar pe apa îmbuteliată.
Cât cheltuie lunar românii pe apă îmbuteliată? Studiu: Românii nu au încredere în apa de la robinet

1 din 2 angajaţi români crede că un program de lucru flexibil, ”la cerere”, va predomina în România până în 2030 / Iată tendinţele care pot schimba piaţa muncii până în 2030

Pluxee România, liderul în soluţii globale pentru creşterea implicării şi motivării angajaţilor, alături de FutureStation şi Ipsos România, lansează azi concluziile primului studiu din seria #WorkWise, o radiografie detaliată a principalelor tendinţe care pot schimba piaţa muncii până în 2030. Realizat pe baza unei metodologii complexe, care combină analiza de scenarii cu cercetări cantitative, studiul […]
1 din 2 angajaţi români crede că un program de lucru flexibil, ”la cerere”, va predomina în România până în 2030 / Iată tendinţele care pot schimba piaţa muncii până în 2030

Iohannis, despre vizitele în Africa: Prin acest turneu am repus România pe radarul african

„Prin acest turneu am repus România pe radarul african, am reluat ceea ce aproape se pierduse - o relaţie extrem de serioasă între România şi parternerii africani”, spune Klaus Iohannis, la finalul turneului în Africa.
Iohannis, despre vizitele în Africa: Prin acest turneu am repus România pe radarul african

Un hoţ care a jefuit o pensionară şi-a găsit naşii: doi luptători l-au pus la pământ

Doi maeştri ai luptei corp la corp au prins un hoţ în Crimea şi au restituit geanta femeii.
Un hoţ care a jefuit o pensionară şi-a găsit naşii: doi luptători l-au pus la pământ

Rafila, despre situaţia de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni: Probele de aliment, trimise la examinare

S-au prelevat probe de alimente, dar şi probe de la pacienţii cu simptomatologie, care au fost trimise spre examinare, a anunţat ministrul Alexandru Rafila, cu privire la situaţia înregistrată la Spitalul de Psihiatrie Murgeni.
Rafila, despre situaţia de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni: Probele de aliment, trimise la examinare

European Parliament improves rules

European Parliament improves rules on packaging recyclability but takes a risky bet on recycled plastic content
European Parliament improves rules

Lotul Calafat: 23 de poliţişti de frontieră, arestaţi preventiv pentru corupţie

23 de agenţi din cadrul Poliţiei de Frontieră Calafat au fost arestaţi preventiv pentru corupţie de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj.
Lotul Calafat: 23 de poliţişti de frontieră, arestaţi preventiv pentru corupţie

Arcul de pe Wembley, fără lumini pentru cauze umanitare

Federaţia engleză de fotbal a decis să nu se mai aprindă luminile pe arcul de pe stadionul Wembley pentru a susţine cauze umanitare.
Arcul de pe Wembley, fără lumini pentru cauze umanitare

Analiză Storia: Cum arată piaţa imobiliară în Bucureşti

Analiză Storia: Cum arată piaţa imobiliară în Bucureşti
Analiză Storia: Cum arată piaţa imobiliară în Bucureşti

BITSoftware aniversează primii 30 de ani de succes

BITSoftware aniversează primii 30 de ani de succes
BITSoftware aniversează primii 30 de ani de succes

Ministrul Economiei: Economia pierde cel puţin 0,5% din PIB doar din cauza întârzierilor în vamă

Ministrul Economiei Ştefan Radu Oprea susţine că economia românească pierde cel puţin 0,5% din PIB doar din cauza întârzierilor în vamă. Acesta a praticipat la o conferinţă despre viitorul economic al regiunii, în Bulgaria, unde s-a discutat despre accesul în Schengen.
Ministrul Economiei: Economia pierde cel puţin 0,5% din PIB doar din cauza întârzierilor în vamă

Descoperă în prag de sărbători magia adusă de picturi pe numere cu iarna, de la pictorulfericit.ro

Descoperă în prag de sărbători magia adusă de picturi pe numere cu iarna, de la pictorulfericit.ro
Descoperă în prag de sărbători magia adusă de picturi pe numere cu iarna, de la pictorulfericit.ro

Corteva Agriscience: Creştere de 40% în vânzările de Protecţia Plantelor în România

Corteva Agriscience: Creştere de 40% în vânzările de Protecţia Plantelor în România pentru primele 9 luni ale 2023
Corteva Agriscience: Creştere de 40% în vânzările de Protecţia Plantelor în România

Prefectura Vaslui. 40.000 lei amendă Mănăstirii Floreşti, starea pacienţilor

Mănăstirea Floreşti a fost amendată cu 40.000 de lei, deoarece a livrat mâncare pe bază de peşte către Spitalul de Psihiatrie Murgeni, unde mai mulţi pacienţi au prezentat simptome ale unei toxiinfecţii alimentare. Trei au murit, 29 au fost transferaţi.
Prefectura Vaslui. 40.000 lei amendă Mănăstirii Floreşti, starea pacienţilor

A doua ediţie a conferinţei Sustenagora:

A doua ediţie a conferinţei Sustenagora: Agricultura Sustenabilă, organizată de ProCredit Bank, a reunit peste 100 de invitaţi la Timişoara
A doua ediţie a conferinţei Sustenagora:

Vicepreşedintele AAF, Cristian Pascu, a fost ales membru în Consiliul de Administraţie al BVB

Vicepreşedintele AAF, Cristian Pascu, a fost ales membru în Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti
Vicepreşedintele AAF, Cristian Pascu, a fost ales membru în Consiliul de Administraţie al BVB

Coreea de Nord lansează o nouă rachetă balistică şi dă frisoane vecinilor

Seulul anunţă că este vorba despre un satelit-spion.
Coreea de Nord lansează o nouă rachetă balistică şi dă frisoane vecinilor

Un bărbat a oferit bani unor părinţi ca să le folosească copilul de 13 ani la muncă, la stână

Un bărbat este cercetat după ce ar fi oferit bani părinţilor unui copil de 13 ani ca să îl folosească pe acesta pentru munci la stână. Poliţiştii şi procurorii DIICOT Braşov fac joi cinci percheziţii în acest caz.
Un bărbat a oferit bani unor părinţi ca să le folosească copilul de 13 ani la muncă, la stână

Studiu Kärcher 2023: diferenţe globale în obiceiurile de curăţenie

Studiu Kärcher 2023: diferenţe globale în obiceiurile de curăţenie şi importanţa acordată sustenabilităţii
Studiu Kärcher 2023: diferenţe globale în obiceiurile de curăţenie

Războiul Israel-Hamas. Schimbul de ostatici va avea loc vineri / Negocierile dintre părţi continuă pe măsură ce ostilităţile scad / Directorul spitalului Al-Shifa, arestat de forţele israeliene / Hezbollah a lansat zeci de rachete asupra Israelului

UPDATE Hezbollah anunţă lansarea a 48 de rachete împotriva unei baze israeliene Gruparea şiită libaneză Hezbollah a declarat că a lansat astăzi 48 de rachete asupra unei baze militare din nordul Israelului, într-unul dintre cele mai mari atacuri cu rachete de când au început focurile încrucişate între părţi, în urmă cu mai bine de şase […]
Războiul Israel-Hamas. Schimbul de ostatici va avea loc vineri / Negocierile dintre părţi continuă pe măsură ce ostilităţile scad / Directorul spitalului Al-Shifa, arestat de forţele israeliene / Hezbollah a lansat zeci de rachete asupra Israelului

Un nou val de acţiuni de phishing în care este folosit numele Poştei Române

Poşta Română atrage atenţia asupra unui nou val de acţiuni de phishing în care este folosit numele companiei, prin intermediul SMS-urilor trimise de infractorii cibernetici care atentează la conturile şi la datele personaleale utilizatorilor de internet.
Un nou val de acţiuni de phishing în care este folosit numele Poştei Române

Începe etapa prezentărilor din cadrul BASF Innovation Hub

Începe etapa prezentărilor din cadrul BASF Innovation Hub, concursul pentru un viitor durabil din centrul şi sud-estul Europei
Începe etapa prezentărilor din cadrul BASF Innovation Hub

Ciolacu: Am reuşit să eliminăm acel prag toxic de 9,4% din PIB pentru pensii

„Cel mai important este că am reuşit să eliminăm acel prag toxic de 9,4% din PIB, care condamna pensionarii români la îngheţarea veniturilor pe următorii 50 de ani”, spune Marcel Ciolacu, după renegocierea PNRR.
Ciolacu: Am reuşit să eliminăm acel prag toxic de 9,4% din PIB pentru pensii

Vă aduceţi aminte de Ucraina?

AUTOR: GEORGE FRIEDMAN
Vă aduceţi aminte de Ucraina?

Stuart Seldowitz, fostul consilier al lui Obama pentru Orientul Mijlociu, arestat la New York

Poliţia din New York l-a arestat pe Stuart Seldowitz, un fost oficial al Departamentului de Stat al SUA, după ce acesta a fost surprins într-un videoclip că îl numeşte „terorist” pe un vânzător stradal egiptean, spunând că moartea a 4.000 de copii palestinieni „nu este suficientă”.
Stuart Seldowitz, fostul consilier al lui Obama pentru Orientul Mijlociu, arestat la New York

Ciolacu: Reorganizarea ministerelor, până pe 31 decembrie. Nu pot să fac o reformă pe colţul mesei

Premierul Marcel Ciolacu precizează că toate ministerele trebuie să prezinte, până pe 31 decembrie, reorganizarea. „Am început cu o administraţie mai suplă. Nu pot să fac o reformă pe colţul mesei”, adaugă el.
Ciolacu: Reorganizarea ministerelor, până pe 31 decembrie. Nu pot să fac o reformă pe colţul mesei