Consiliul Judeţean Galaţi investeşte 195 de milioane de lei (40 de milioane de euro) pentru dezvoltarea unui Parc de Soft modern şi performant la Galaţi.
Un dineu care a costat aproape 475.000 de euro pentru regele Charles al III-lea al Marii Britanii a contribuit la creşterea deficitului Palatului Élysée din Franţa, biroul preşedintelui Emmanuel Macron, anul trecut.
„Marţi, la sediul Consiliului Judeţean Ilfov, fotbalistul <Generaţiei de Suflet>, Florin Niţă, a primit titlul de cetăţean de onoare al Judeţului Ilfov. Distincţia i-a fost înmânată de Hubert Thuma, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov. În vârstă de 37 de ani, Florin Niţă a fost titular în poarta naţionalei României în toate cele patru meciuri de la […]
Clotilde Armand, primarul sectorului 1 al Capitalei din 2020 în 2024, avea la jumătatea acestui an deţineri în titluri de stat în valoare de 379.000 de euro şi 679.000 de lei.
Joi, 1 august 2024, la ora 12, la Parohia Romano-Catolică din Săvârşin, Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu vor lua parte la o Liturghie cu Recviem pentru a comemora împlinirea a opt ani de când a murit Regina Ana a României. Liturghia va fi oficiată de preotul paroh romano-catolic Petru Muţiu. Liturghia […]
Un tânăr de 19 ani s-a dus la un spital din Craiova, unde şi-a agresat iubita şi, împreună cu alte şase persoane, a încercat să o ia acasă împotriva voinţei ei.
Printre reforme se numără introducerea unui plafon pentru numărul de parlamentari, numărul urmând a fi redus în următoarea legislatură, de la 736 la 630, potrivit agenţiei DPA. Camera inferioară a parlamentului, Bundestag, a crescut vertiginos în ultimii ani, fiind una dintre cele mai mari legislaturi din rândul democraţiilor avansate. Populaţia Germaniei este de aproape 84 de […]
Taylor Swift a spus că a fost „complet şocată” de masacrul care a avut loc ieri în oraşul englez Southport, în care două fetiţe au fost ucise şi alte nouă au fost rănite în timpul unui curs de yoga şi dans destinat elevilor de şcoală primară şi inspirat de muzica celebrei vedete pop americane.
Datele publicate marţi de agenţia de statistică a UE, Eurostat, au indicat o creştere de 0,3% în al doilea trimestru din 2024 şi de 0,6% comparativ cu al doilea trimestru din 2023, ambele cifre au fost cu 0,1 puncte procentuale peste previziunile unui sondaj realizat de Reuters în rândul analiştilor. Cifrele peste aşteptări reprezintă o […]
Autoritatea de supraveghere a concurenţei din Spania (CNMC) a declarat marţi că a aplicat platformei de turism online Booking.com o amendă record de 413 milioane de euro pentru "abuz de poziţie dominantă" în ultimii cinci ani.
De la 1 septembrie, modelele Unece R44/04 nu vor mai putea fi comercializate, din cauza greutatii copilului, şi doar cel mai recent model Unece R129, bazat pe înălţime, va fi disponibil pentru a fi achiziţionat.
Proba scrisă este parte constitutivă a examenului, iar nota obţinută are o pondere de 70% în calculul mediei finale (care trebuie să fie cel puţin 8/opt pentru a asigura promovarea). În această sesiune, proba scrisă a fost susţinută la 99 de discipline de către 8.072 de candidaţi (94,59% dintre cei 8.534 de candidaţi cu drept […]
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, cere consilierilor din Sectorul 5 să nu aprobe planul urbanistic care ar permite construirea unor blocuri turn de 35 de etaje pe Şoseaua Progresului.
Au prins câte două locuri în echipa ideală a etapei Universitatea Craiova şi Petrolul Ploieşti, în timp ce CFR Cluj sau FCSB nu au niciun reprezentant. Echipa ideală a etapei a treia, în viziunea LPF: Portar Lukáš Zima (Petrolul Ploieşti) – Unul dintre cei mai buni portari din SuperLigă. A dovedit-o şi în ultima rundă, […]
Donald Trump a acordat un interviu postului Fox News, care a fost difuzat luni seară, în cadrul căruia a fost presat de mai multe ori cu privire la angajamentul de a dezbate cu vicepreşedinta Kamala Harris, scrie Associated Press. Săptămâna trecută, în cadrul unei convorbiri telefonice cu reporterii, Trump a fost întrebat dacă se va […]
Social-democraţii precizează că proiectul promovat de Ministerul Dezvoltării cu privire la introducerea unor taxe pentru autovehiculele care circulă în Zonele cu Niveluri Scăzute de Emisii nu va intra în dezbaterea Guvernului.
Campania lui Harris a declarat pentru POLITICO că vicepreşedinta doreşte în continuare restaurarea hotărârii Roe, care proteja avortul până la punctul de viabilitate fetală, în jurul a 22 de săptămâni de sarcină, după cum a afirmat în cadrul unui interviu acordat în septembrie anul trecut: „Trebuie să introducem în lege protecţia din Roe v. Wade.” Chiar dacă […]
Lupta cu traficanţii de persoane nu va înceta până când nu vom destructura toate reţelele care acţionează pe teritoriul naţional, spune ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, cu prilejul Zilei Mondiale Împotriva Traficului de Persoane.
Fressnapf, liderul pieţei europene în produse pentru animale de companie, marchează a doua aniversare în România prin deschiderea magazinului cu numărul 30 în oraşul Râmnicu Vâlcea pe întâi august. În ultimii doi ani, Fressnapf şi-a consolidat prezenţa pe piaţa românească, creând aproape 200 de locuri de muncă şi crescând semnificativ numărul de magazine din întreaga ţară.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte că, în contextul evoluţiilor recente ale situaţiei de securitate şi riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Libaneză, nivel 8/9-evitaţi orice călătorie, pentru întreg teritoriul acestui stat.
Staţiile de autobuz „Fabrica de Oxigen” de pe ambele sensuri ale liniilor 103, 246 şi N103 vor funcţiona, începând de marţi, de la ora 13.00, pe alte amplasamente, ca urmare a finalizării lucrărilor de amenajare a intersecţiei Drumul ȋntre Tarlale/Str. Oxigenului.
Unitatea militară rusească de drone „Şoimii lui Stalin” a publicat pe X (fostul Twitter) un video cu noua dronă rusească de mici dimensiuni „Gerbera”, scrie Monitorul Apărării, care citează Kyiv Post.
Lansarea noii cărţi a lui Naran Gheser, „Puterea profetică a literelor ebraice”, aduce în prim-plan o explorare profundă şi captivantă a alfabetului ebraic şi a potenţialului său divinatoriu. Naran Gheser, un autor cunoscut pentru lucrările sale anterioare în domeniul spiritualităţii şi al înţelepciunii ezoterice, oferă o nouă perspectivă asupra artei divinaţiei, un subiect rar abordat cu atât de multă claritate şi profunzime.
David Popovici a terminat primul seria a noua a calificărilor, timpul său fiind al treilea după toate cele zece serii. Românul l-a depăşit în seria sa pe maghiarul Nándor Németh, cu o sutime de secundă, acesta terminând cursa cu timpul de 47 secunde şi 93 de sutimi. Cel mai bun timp al calificărilor a fost […]
Ultimul raport al Departamentului de Stat al SUA cu privire la traficul de persoane arată foarte clar că România are deficienţe majore în ceea ce priveşte funcţionarea justiţiei, eficienţa autorităţilor de aplicare a legii şi lupta împotriva criminalităţii organizate, afirmă Ramona Strugariu.
Marţi, Senatul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a aprobat, la propunerea rectorului SNSPA, Remus Pricopie, după analiza în Consiliul de Administraţie al universităţii, suspendarea lui Alfred Bulai de la activităţile didactice, precum şi din toate funcţiile pe care le ocupă, director al Departamentului de Sociologie al Facultăţii de Ştiinţe Politice, membru al […]
Andrei Cornea şi Florian Enache au fost în permanenţă la aproape o barcă lungime în urma primelor trei echipaje chiar şi după ce au trecut de al treilea punct de control de la 1.500 de metri. Cornea şi Enache au avut însă un final de cursă de excepţie, crecând ritmul progresiv şi reuşind în cele […]
Aproape 4.900 de pompieri mobilizaţi, 33 de elicoptere şi 400 de camioane lupta împotriva celui mai mare incendiu al anului, care a ars deja o suprafaţă mai mare decât oraşul Los Angeles.
Publicistul Ion Cristoiu afirmă că Guvernul Ciolacu nu va reduce cheltuielile bugetare, iar Comisia Europeană va închide ochii, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul ultimului raport privind statul de drept în România. “Raportul Comisiei Europene privind statul de drept , ca şi cele anterioare, nu reflectă situaţia din România (…) La ora actuală, conducătorii […]
Turcii de la Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS au finalizat primele două loturi din A0 între A2 şi DN6. În premieră va fi inaugurat primul nod rutier dintre două autostrăzi în sudul Bucureştiului – A0 se va intersecta cu A2 la Glina, iar transporturile rutiere dinspre Giurgiu sau Alexandria nu vor mai fi […]
Publicistul Ion Cristoiu spune că românii se bucură şi sunt mândri că David Popovici a obţinut prima medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Paris, deşi sportivul nu este rezultatul unui efort naţional de a investi în sport, ci al părinţilor săi. Înotătorul David Popovici a câştigat luni seară medalia de aur la 200 […]