CELE MAI NOI ARTICOLE

Cele două femei acuzate de uciderea lui Kim Jong-Nam au pledat nevinovate

Două femei acuzate de asasinarea lui Kim Jong-Nam, fratele vitreg al liderului nord-coreean Kim Jong-Un, au pledat nevinovate în faţa unei instanţe din Malaysia, luni, în condiţiile în care riscă pedeapsa cu moartea dacă vor fi condamnate, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.
Cele două femei acuzate de uciderea lui Kim Jong-Nam au pledat nevinovate

Nicolas Maduro condamnă „represiunea brutală” din Catalonia

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a condamnat, duminică, "represiunea brutală" a cetăţenilor care susţin referendumul de independenţă a Cataloniei şi l-a acuzat pe premierul spaniol Mariano Rajoy că este un "dictator", relatează site-ul agenţiei Reuters.
Nicolas Maduro condamnă

Ministrul britanic al Comerţului: Vom avea acorduri de liber schimb înainte de încheierea fazei de tranziţie pentru Brexit

Marea Britanie va avea la dispoziţie proiecte privind acorduri de liber schimb cu mult înainte de a ajunge la sfârşitul unei perioade de tranziţie pentru Brexit, care este aşteptată să se încheie în 2021, a declarat duminică ministrul britanic al Comerţului, Liam Fox, relatează agenţia Reuters.
Ministrul britanic al Comerţului: Vom avea acorduri de liber schimb înainte de încheierea fazei de tranziţie pentru Brexit

Referendum în Catalonia| 90% dintre catalani s-au pronunţat pentru independenţa faţă de Spania, după numărarea a peste 2,2 milioane de voturi / Sindicatele pregătesc o grevă regională | VIDEO, FOTO

Guvernul regiunii autonome Catalonia a anunţat, luni, că 90% dintre catalani s-au pronunţat în favoarea independenţei faţă de Spania, în cadrul referendumului din 1 octombrie, după numărarea a peste 2,2 milioane de voturi, relatează site-ul publicaţiei El Pais.
Referendum în Catalonia| 90% dintre catalani s-au pronunţat pentru independenţa faţă de Spania, după numărarea a peste 2,2 milioane de voturi / Sindicatele pregătesc o grevă regională | VIDEO, FOTO

Dacian Cioloş: Balonul de promisiuni al PSD-ALDE s-a găurit; În buzunarul românilor, mâna care ia, nu dă

Fostul premier Dacian Cioloş a declarat, duminică, pe Facebook, că „balonul de promisiuni al guvernării PSD-ALDE” a început să se găurească, afirmând că deocamdată „în buzunarul românilor a ajuns mâna care ia, nu cea care dă”.
Dacian Cioloş: Balonul de promisiuni al PSD-ALDE s-a găurit; În buzunarul românilor, mâna care ia, nu dă

Daniel Dragomir, fost ofiţer SRI: 90% din cifra de afaceri a firmelor acoperite provine din contracte cu statul

Un procent de 90% din cifra de afaceri a firmelor sub acoperire provine din contracte cu statul, iar aceste companii activează în zona produselor petroliere, a celor accizabile, cu alcool, media sau IT, a spus, duminică seara, Daniel Dragomir, fost ofiţer în cadrul Serviciului Român de Informaţii.
Daniel Dragomir, fost ofiţer SRI: 90% din cifra de afaceri a firmelor acoperite provine din contracte cu statul

Stat Islamic a revendicat atacul din Marsilia, în urma căruia două persoane au fost ucise

Organizaţia teroristă Stat Islamic a revendicat, duminică, atacul care a avut loc în gara Saint Charles din oraşul francez Marsilia, în urma căruia două femei au fost ucise, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Stat Islamic a revendicat atacul din Marsilia, în urma căruia două persoane au fost ucise

FCSB a învins Sepsi Sf. Gheorghe, scor 4-0, în ultima etapă a turului Ligii 1

FCSB a câştigat, duminică, scor 4-0, meciul jucat la Braşov cu Sepsi Sf. Gheorghe, în etapa a 13-a din Liga 1, ultima a turului.
FCSB a învins Sepsi Sf. Gheorghe, scor 4-0, în ultima etapă a turului Ligii 1

Premierul Spaniei: Nu a existat un referendum pentru independenţă în Catalonia / Carles Puigdemont: Cetăţenii din Catalonia şi-au câştigat dreptul de a avea un stat independent

Premierul spaniol Mariano Rajoy a declarat duminică că statul de drept a prevalat în Catalonia, întrucât a fost blocată organizarea unui referendum privind independenţa regiunii, demers considerat ilegat de către instanţele judecătoreşti, în timp ce Carles Puigdemont, liderul guvernului regiunii autonome Catalonia, a declarat că populaţia şi-a câştigat dreptul de a avea un stat independent de Spania, relatează site-ul agenţiei Reuters.
Premierul Spaniei: Nu a existat un referendum pentru independenţă în Catalonia / Carles Puigdemont: Cetăţenii din Catalonia şi-au câştigat dreptul de a avea un stat independent

FOTO | Ce aparate conţine singurul Container Multirisc din Iaşi, pentru intervenţii la dezastre în zona Moldovei

Pompierii ieşeni au intrat în posesia singurului Container Multirisc din zona Moldovei. Acesta conţine orice ar putea fi necesar într-o misiune şi va putea fi trimis în toate judeţele din apropiere, în cazul producerii unui dezastru, transmite corespondentul MEDIAFAX.
FOTO | Ce aparate conţine singurul Container Multirisc din Iaşi, pentru intervenţii la dezastre în zona Moldovei

Ludovic Orban: PNL votează în favoarea cererilor justiţiei. Păstrarea Rovanei Plumb, un atac la interesul României

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică seara, că liberalii vor vota la vedere în favoarea cererilor justiţiei în cazul Rovanei Plumb şi al lui Viorel Ilie, afirmând că păstrarea Rovanei Plumb ca ministru este „un atac la interesul Românie” de a se dezvolta prin fonduri europene.
Ludovic Orban: PNL votează în favoarea cererilor justiţiei. Păstrarea Rovanei Plumb, un atac la interesul României

Traian Băsescu, despre legile justiţiei :Au destule deficienţe, dar introduc şi elemente extrem de necesare

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, duminică seara, că modificările propuse de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, la legile justiţiei au "destule deficienţe", însă, introduc şi "elemente extrem de necesare".
Traian Băsescu, despre legile justiţiei :Au destule deficienţe, dar introduc şi elemente extrem de necesare

Cinci persoane au fost evacuate cu mascaţi şi amendate, după ce au întrerupt un concert în arabă, la Opera din Cluj

Cinci persoane au fost evacuate cu mascaţi şi amendate, duminică seară, de poliţişti pentru întreruperea unui concert la Opera Naţională Cluj-Napoca, în care avea loc o chemare la rugăciune în limba arabă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cinci persoane au fost evacuate cu mascaţi şi amendate, după ce au întrerupt un concert în arabă, la Opera din Cluj

UPDATE3: Cel puțin 760 de persoane au fost rănite în urma confruntărilor violente din Catalonia

Cel puțin 760 de persoane au fost rănite în urma confruntărilor violente dintre alegători și Poliția spaniolă, în ziua în care în regiunea catalană are loc un referendum pe tema independenței, a anunțat Departamentul pentru Sănătate din Catalonia, potrivit The Guardian.
UPDATE3: Cel puțin 760 de persoane au fost rănite în urma confruntărilor violente din Catalonia

CFR Cluj a învins Juventus Bucureşti, scor 2-0, în etapa a 13-a din Liga 1

CFR Cluj, liderul Ligii 1, a câştigat, duminică, scor 2-0, meciul jucat pe teren propriu cu formaţia Juventus Bucureşti, în etapa a 13-a, ultima a turului.
CFR Cluj a învins Juventus Bucureşti, scor 2-0, în etapa a 13-a din Liga 1

Pique: Sunt mândru de poporul catalan. Dacă preşedintele federaţiei crede că deranjez la echipa naţională, mă dau la o parte / Ce spune fotbalistul despre premierul Rajoy

Cu lacrimi în ochi, Gerard Pique a vorbit despre ceea ce a însemnat pentru el ziua de duminică, în care catalanii care au participat la referendumul pentru independenţa provinciei au fost bătuţi de forţele de ordine spaniole.
Pique: Sunt mândru de poporul catalan. Dacă preşedintele federaţiei crede că deranjez la echipa naţională, mă dau la o parte / Ce spune fotbalistul despre premierul Rajoy

Zeci de oameni protestează în Piaţa Victoriei: „PSD, ciuma roşie”

Câteva zeci de persoane s-au adunat, duminică seara, în Piaţa Victoriei din Capitală, în semn de protest faţă de măsurile luate de guvernanţi, inclusiv creşterea preţului carburanţilor, dar şi din cauza banilor alocaţi în mod justificat, de autorităţile locale, bisericilor.
Zeci de oameni protestează în Piaţa Victoriei: „PSD, ciuma roşie”

Bătaie pe locurile de la cămine | Record de cazare la Universitatea din Iaşi: 90 la sută din locuri sunt ocupate

Locurile de cazare ale studenţilor de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi sunt ocupate, de duminică, în proporţie de 90% la începutul anului universitar, atingându-se recordul de ocupare al ultimilor ani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Bătaie pe locurile de la cămine | Record de cazare la Universitatea din Iaşi: 90 la sută din locuri sunt ocupate

Donald Trump susţine că Rex Tillerson îşi pierde timpul încercând să negocieze cu ”micul om rachetă”

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a postat, duminică, mai multe mesaje pe Twitter, afirmând că secretarul american de Stat Rex Tillerson îşi pierde timpul încercând să negocieze cu ”micul om rachetă” privind denuclearizarea Peninsulei Coreea, relatează CNN.
Donald Trump susţine că Rex Tillerson îşi pierde timpul încercând să negocieze cu ”micul om rachetă”

Incident TERORIST în Canada: Cinci persoane au fost rănite – FOTO, VIDEO

Cinci persoane au fost rănite în oraşul canadian Edmonton, un poliţist fiind lovit de o maşină şi apoi înjunghiat, iar ulterior un alt individ a lovit cu un vehicul patru pietoni, Poliţia catalogând incidentele drept teroriste, informează BBC.
Incident TERORIST în Canada: Cinci persoane au fost rănite - FOTO, VIDEO

Independenţa Cataloniei aduce Real – Barcelona la răscruce. Clubul catalan susţine ruperea de Spania, Madridul ameninţă cu excluderea

Referendumul pentru independenţa Cataloniei, pe care conducătorii provinciei încearcă să-l ţină pe 1 octombrie 2017, în timp ce autorităţile de la Madrid se străduiesc să-l înăbuşe cu ajutorul unui impresionat dispozitiv poliţienesc, se poate solda, în plan sportiv, cu dispariţia Real - Barcelona.
Independenţa Cataloniei aduce Real – Barcelona la răscruce. Clubul catalan susţine ruperea de Spania, Madridul ameninţă cu excluderea

Şeful diplomaţiei germane propune ”direcţia corectă” pentru a rezolva tensiunile din Peninsula Coreea

Germania salută afirmaţia secretarului american de Stat Rex Tillerson cu privire la iniţierea dialogului cu Phenianul şi susţine că pentru rezolvarea crizei nord-coreene ar fi nevoie de un acord precum cel cu Iranul, a anunţat, duminică, ministrul german de Externe, Sigmar Gabriel, potrivit Reuters.
Şeful diplomaţiei germane propune ”direcţia corectă” pentru a rezolva tensiunile din Peninsula Coreea

Papa Francisc a transmis un mesaj românilor

Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, a declarat, duminică, la Catedrala Sfânta Treime din Blaj, că Papa Francisc speră să sosească ziua în care va veni în România, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Papa Francisc a transmis un mesaj românilor

Doi poliţişti din Arad, care cultivau cannabis într-o pădure, reţinuţi de procurorii DIICOT

Doi poliţişti din Arad, care cultivau cannabis într-o pădure din judeţ, au fost reţinuţi, duminică, de procurorii DIICOT, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Doi poliţişti din Arad, care cultivau cannabis într-o pădure, reţinuţi de procurorii DIICOT

FC Barcelona vrea reprogramarea meciului cu Las Palmas, programat în ziua referendumului/ UPDATE: Oficialii Barcelonei au decis ca meciul cu Las Palmas să se joace

Barcelona - Las Palmas este al doilea meci al zilei în La Liga, confruntarea contând pentru etapa a şaptea fiind programată să se dispute la ora 17:15. Totuşi, partida ar putea fi amânată dat fiind faptul că în această zi are loc referendumul pentru independenţa Cataluniei. UPDATE Meciul FC Barcelona - Las Palmas, programat duminică, de la ora 17:15, în etapa a 7-a din campionatul Spaniei, s-a jucat, în cele din urmă.
FC Barcelona vrea reprogramarea meciului cu Las Palmas, programat în ziua referendumului/ UPDATE: Oficialii Barcelonei au decis ca meciul cu Las Palmas să se joace

Vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

Doar în Dobrogea, vor mai fi unele înnorări, în cursul zilei, iar în celelalte regiuni, cerul va fi mai mult senin. Din punct de vedere termic, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată, cu precădere în sudul, estul şi local în centrul ţării, deşi temperatura aerului va creşte uşor, informează ANM.
Vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

Marea Britanie lucrează la un plan de rezervă, dacă nu va ajunge la un acord cu UE pentru Brexit

Guvernul britanic lucrează la un plan de acţiune pentru eventualitatea în care negocierile pe tema Brexit dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană eşuează şi nu se va ajunge la un acord, a afirmat, duminică, premierul Theresa May, informează site-ul agenţiei Reuters.
Marea Britanie lucrează la un plan de rezervă, dacă nu va ajunge la un acord cu UE pentru Brexit

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC. Rezultatele din 1 octombrie. Report de peste 2,14 milioane de euro la Joker

LOTO 6 din 49. Duminică, 1 octombrie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc după ce la tragerile loto de joi, 28 septembrie, Loteria Română a acordat 12.275 de câştiguri în valoare totală de 712.541,90 lei.
LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC. Rezultatele din 1 octombrie. Report de peste 2,14 milioane de euro la Joker

FOTO | Gazonul din centrul Sebeşului, care a costat cam cât cel de pe Naţional Arena, s-a uscat după două luni

Gazonul montat în centrul oraşului Sebeş, judeţul Alba, a costat aproape cât cel de pe Stadionul Naţional, şi s-a uscat, în mai multe locuri, după doar două luni, transmite corespondentul MEDIAFAX.
FOTO | Gazonul din centrul Sebeşului, care a costat cam cât cel de pe Naţional Arena, s-a uscat după două luni

USR va solicita, marţi, Parlamentului să reînfiinţeze Comisia comună pentru Codul Electoral

Grupurile parlamentare ale USR vor solicita, marţi, Birourilor Permanente, reînfiinţarea Comisiei comune pentru elaborarea Codului Electoral, cu un mandat discutat cu societatea civilă şi Autoritatea Electorală Permanentă, potrivit unui comunicat transmis de senatoarea USR Florina Presadă.
USR va solicita, marţi, Parlamentului să reînfiinţeze Comisia comună pentru Codul Electoral

Italia anunţă că îl va expulza pe ambasadorul Coreei de Nord din Roma

Ambasadorul Coreei de Nord în Italia ar urma să fie expulzat, în semn de protest faţă de repetatele teste balistice şi nucleare ale Phenianului, a anunţat, duminică, Angelino Alfano, ministrul italian de Externe, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.
Italia anunţă că îl va expulza pe ambasadorul Coreei de Nord din Roma

Palatul Cotroceni, iluminat în culoarea roz pentru a marca Ziua luptei împotriva cancerului de sân

Palatul Cotroceni va fi iluminat, duminică, începând cu ora 20,00, în culoarea roz, pentru a marca Ziua luptei împotriva cancerului de sân, potrivit unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială.
Palatul Cotroceni, iluminat în culoarea roz pentru a marca Ziua luptei împotriva cancerului de sân

Motivul principal al diferenţei de salarizare între sexe, în România. Ce spun experţii în resurse umane

Femeile au câştigat în medie cu circa 7% mai puţin decât bărbaţii în 2016 faţă de 2015, diferenţele de salarizare fiind explicate prin faptul că sunt mai mulţi bărbaţi în posturi de conducere, iar natura joburilor prestate este diferită, potrivit experţilor în resurse umane consultaţi de MEDIAFAX.
Motivul principal al diferenţei de salarizare între sexe, în România. Ce spun experţii în resurse umane

Clujenii, îndemnaţi să citească în mod inedit: 3.000 de cărţi, lăsate la întâmplare prin oraş | GALERIE FOTO

Pe bănci, pe maşini, pe trotuare, pe borduri, clujenii au găsit, duminică, 3.000 de pachete cu cărţi, lăsate la întâmplare. Organizatorii Festivalului Internaţional de Carte Transilvania (FICT) îndeamnă locuitorii să le citească acasă, în cadrul unei acţiuni de creştere a apetitul pentru lectură.
Clujenii, îndemnaţi să citească în mod inedit: 3.000 de cărţi, lăsate la întâmplare prin oraş | GALERIE FOTO

Evaluările privind Agenţia Medicamentului, prezentate de Comisia Europeană: Bucureştiul, date insuficiente despre mijloacele de transport care fac legătura cu aeroportul/ Bloomberg: Competiţia se intensifică. România, avantaj puternic în cazul unei decizii politice

Comisia Europeană a prezentat evaluările privind ofertele de găzduire a Agenţiei UE a Medicamentului, notând că Bucureştiul nu a furnizat informaţii suficiente privind frecvenţa mijloacelor de transport care fac legătura cu aeroportul şi nici detalii despre capacităţile şcolilor în limbi străine.
Evaluările privind Agenţia Medicamentului, prezentate de Comisia Europeană: Bucureştiul, date insuficiente despre mijloacele de transport care fac legătura cu aeroportul/ Bloomberg: Competiţia se intensifică. România, avantaj puternic în cazul unei decizii politice

FOTO | O.J. Simpson, eliberat condiţionat după nouă ani de închisoare: „Este un om liber”

O.J. Simpson, în vârstă de 70 de ani, a fost eliberat, a ieşit din închisoare, duminică dimineaţă, după nouă ani de închisoare, pentru un jaf armat din Las Vegas. Simpson fiind aşteptat de un prieten. Fostul jucător de fotbal american a fost aşteptat de un prieten.
FOTO | O.J. Simpson, eliberat condiţionat după nouă ani de închisoare:

Viktor Orban participă la sfinţirea a unei biserici reformate construită cu fonduri de la Guvernul Ungariei, în judeţul Cluj | FOTO, VIDEO

Premierul Ungariei, Viktor Orban, participă, duminică, la slujba de sfinţire a bisericii reformate din comuna Floreşti, judeţul Cluj, construită cu fonduri de peste 2 milioane de lei alocate de către Guvernul Ungariei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Viktor Orban participă la sfinţirea a unei biserici reformate construită cu fonduri de la Guvernul Ungariei, în judeţul Cluj | FOTO, VIDEO

Simona Halep o va întâlni pe Magdalena Rybarikova în turul doi al turneului de la Beijing

Simona Halep o va întâlni pe Magdalena Rybarikova în turul al doilea al turneului de la Beijing. Sportiva din Slovacia, numărul 28 în clasamentul WTA, a învins-o pe Eugenie Bouchard, scor 6-4, 6-3, după o oră şi 36 de minute de joc.
Simona Halep o va întâlni pe Magdalena Rybarikova în turul doi al turneului de la Beijing

O şină de cale ferată din Buzău s-a fisurat. Sunt anunţate întârzieri semnificative ale trenurilor

Circulaţia feroviară pe magistrala 500 se desfăşoară cu dificultate, duminică, din cauza fisurării unei şine, la ieşirea din municipiul Buzău. Sunt anunţate întârzieri semnificative ale trenurilor.
O şină de cale ferată din Buzău s-a fisurat. Sunt anunţate întârzieri semnificative ale trenurilor

Începând de duminică, autorizaţia ISU pentru incendiu devine obligatorie. Amenzile ajung şi la 100.000 de lei

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă anunţă că de la 1 octombrie, se vor aplica amenzi celor care nu au autorizaţie de securitate la incendiu pentru clădirile pe care le deţin, menţionând că încă din ianuarie, s-au depus eforturi pentru soluţionarea a 23.000 de solicitări în aceset sens.
Începând de duminică, autorizaţia ISU pentru incendiu devine obligatorie. Amenzile ajung şi la 100.000 de lei