Video ŞTIRILE OREI 09.00

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 09.00

80 afișări

38 de persoane dintr-un bloc din Galaţi au fost evacuate, azi noapte, după ce un incendiu a izbucnit într-un restaurant aflat în vecinătate. Două persoane, o femeie de 19 ani şi una de 91 de ani, au fost transportate la spital.

Zi importantă pentru PSD. Social-democraţii îşi aleg, azi, în cadrul Biroului Politic Naţional, candidatul la prezidenţiale, urmând ca propunerea să fie validată în CEx. În cursa internă au rămas oficial Liviu Pleşoianu şi Şerban Nicolae, însă nici Viorica Dăncilă sau Gabriela Firea nu exclud o candidatură.

UDMR şi grupul parlamentar al minorităţilor naţionale vor semna, azi, la Palatul Cotroceni, Acordul Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României, iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis. Anunţul a fost făcut de Administraţia Prezidenţială.

Primele rezultate la proba scrisă din cadrul concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar vor fi afişate azi, la sediile inspectoratelor şcolare. Contestaţiile pot fi depuse azi, până la ora 21.00, dar şi mâine până la ora 15.00, la sediile inspectoratelor şcolare judeţene.

Rezultatul alegerilor pentru noul prim-ministru al Marii Britanii şi noul lider al Partidului Conservator va fi anunţat, favoritul pentru preluarea funcţiei fiind Boris Johnson, fost primar al Londrei, relatează BBC.

Taguri:
ştiri,
mediafax,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici