Opozantul rus Aleksei Navalnîi, arestat în urma unui miting de campanie

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost arestat duminică de către poliţie la Moscova, după un miting de campanie în vederea alegerilor municipale de la 8 septembrie, a constatat un jurnalist AFP.

151 afișări
Imaginea articolului Opozantul rus Aleksei Navalnîi, arestat în urma unui miting de campanie

Opozantul rus Aleksei Navalnîi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Candidatul de opoziţie la funcţia de primar al capitalei ruse a fost condus într-un vehicul de poliţie după ce a susţinut un discurs. El nu a opus rezistenţă atunci când poliţiştii au venit să îl ridice, în timp ce cobora de pe scenă.

Un membru din cadrul echipei sale de campanie a declarat pentru AFP că poliţia nu a prezentat vreun motiv pentru această arestare.

Navalnîi tocmai vorbise, timp de o aproximativ o oră, în faţa a câteva mii de persoane.

O purtătoare de cuvânt a opozantului, Ana Veduta, a scris într-un mesaj postat pe Twitter că "între 5.000 şi 7.000 de persoane" erau prezente la această reuniune, într-un cartier situat în nord-estul Moscovei.

În timpul mitingului, tineri în civil au încercat să taie cablurile electrice spre scenă, potrivit jurnaliştilor AFP.

Devenit opozantul numărul unu al preşedintelui rus Vladimir Putin în timpul manifestaţiilor din perioada 2011-2012, Aleksei Navalnîi şi-a multiplicat iniţiativele şi a purtat o campanie activă în ultimele săptămâni, la Moscova, pentru a deveni primar.

Potrivit unui sondaj realizat de institutul pro-putere Vtsiom, publicat la mijlocul lui august, Navalnîi s-ar afla pe poziţia a doua, fiind creditat cu 13% din voturi, iar contracandidatul său, primarul în exerciţiu al Moscovei Sobianin, cu aproape 67%.

Potrivit altui sondaj, efectuat de institutul Comcon, publicat tot la mijlocul lui august, Navalnîi ar obţine 19,9% din voturi, iar Sobianin 63,5% .

Comisia electorală de la Moscova a ameninţat joi candidatul cu invalidarea candidaturii, din cauza unor presupuse nereguli comise în campanie. A doua zi, ea l-a autorizat să îşi continue campania, dându-i un "avertisment".

Aleksei Navalnîi a fost condamnat pe 18 iulie la cinci ani de detenţie pentru deturnare de fonduri de la o exploataţie forestieră publică, dosar pe care opozantul îl consideră "fabricat" piesă cu piesă.

Însă el a fost eliberat o zi mai târziu, până la examinarea apelului, a cărui dată nu a fost anunţată până în prezent.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici