- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (25.03.2015, 21:21)
- Catalin Lupasteanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Martoră în dosarul lui Vişinescu povesteşte despre moartea tatălui său în Penitenciarul Râmnicu Sărat
Fiica unui fost deţinut din Penitenciarul Râmnicu Sărat, audiată în dosarul lui Alexandru Vişinescu, fost comandant al unităţii, a povestit, miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, despre cele îndurate de tatăl ei, care a murit în închisoarea comunistă.
483 afișări
Martoră în dosarul lui Vişinescu povesteşte despre moartea tatălui său în Penitenciarul Rm. Sărat
Cornelia Monor, fiica lui Dinu Neagu Alexandrescu, a dat miercuri o declaraţie în faţa judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti care judecă dosarul lui Alexandru Vişinescu, comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat în perioada 1956-1963, trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii.
Femeia a povestit că tatăl său, fost profesor în satul Măclina, din apropiere de Penitenciarul Râmnicu Sărat, a fost ridicat din casa în care locuia în noaptea de 22 spre 23 septembrie 1959, de un ofiţer de Securitate, "în contextul unui război care se ducea împotriva duşmanilor poporului la acea vreme".
ULTIMELE ȘTIRI
-
O avocată în vârstă de 60 de ani a intrat în istorie. Alejandra Rodríguez a fost încoronată Miss Univers Buenos Aires
-
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari
-
26 aprilie 1986: Dezastrul care a marcat istoria. 38 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl
-
Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada
"Tatăl meu fusese încarcerat ca deţinut politic anterior în mai multe penitenciare, la Craiova, Aiud, dar şi la Râmnicu Sărat în perioada 1948 - 1949. Motivul ridicării din 1959 a fost o presupusă intenţie de reconstituire a unui nucleu al Partidului Naţional Ţărănist, în încercarea de combatere a acţiunii de colectivizare ce se desfăşura la acea vreme în zona Râmnicu Sărat. Împotriva tatălui meu nu s-a formulat niciodată oficial vreo acuzaţie, acesta fiind motivul pentru care mama mea a dorit să afle ce anume i se impută. Descinderea la noi în casă a avut drept pretext efectuarea unei percheziţii care nu a condus la descoperirea niciunui obiect incriminator", a declarat Monor.
Apoi, timp de aproximativ un an familia nu a ştiut ce s-a întâmplat cu Alexandrescu.
Monor a povestit cum mama ei a făcut mai multe demersuri, ajungând la Tribunalul din Ploieşti, unde ar fi trebuit ca bărbatul să fie judecat, dar unde nu a fost adus. Femeia a ajuns apoi la Securitatea din Râmnicu Sărat, unde i s-a spus că soţul ei era mort, fără a i se preciza când anume şi care a fost cauza morţii.
"Mai mult, mamei mele i s-a cerut să păstreze o discreţie mare, să nu poarte doliu şi să nu povestească despre caz în sat, spunându-i-se că vor exista consecinţe grave. În 1964, după eliberarea deţinuţilor politici mama a fost contactată, în mod discret, de un fost judecător din Râmnicu Sărat, şi el fost deţinut politic, moment la care s-au întâlnit într-un obor de vite. Acolo, acest fost judecător i-a spus mamei că tatăl meu a fost încarcerat în Penitenciarul Râmnicu Sărat şi amândoi au împărţit aceeaşi celulă în perioada 22 septembrie - 7 octombrie 1959 când tata a murit în urma bătăilor îngrozitoare ce i-au fost aplicate", a spus femeia la instanţă.
După ani de zile, în 1992, ea şi sora ei l-au găsit pe fostul judecător, care le-a spus că, în cele 15 - 16 zile cât a stat în penitenciar, tatăl a fost dus zilnic la anchetă. "Era luat dimineaţa din celulă, i se puneau ochelari negri, era înhăţat de doi vlăjgani care la întoarcere îl aduceau de fiecare dată bătut". a povestit femeia.
"În penultima zi de viaţă, un gardian l-a informat că şefii au hotărât să îi impună un regim fără pat, ceea ce însemna că în următoarele cinci zile urma să stea numai în picioare. În ultima zi de viaţă, tata a fost adus în celulă de doi indivizi care practic îl târau de braţe, iar fostul judecător a afirmat că «nu mai avea chip de om». Acei indivizi i-au cerut fostului judecător să iasă afară din celulă, acesta a fost dus apoi în altă celulă, dar a putut observa că tata a fost aşezat cu faţa la perete, în picioare, iar de atunci nu l-a mai văzut şi nu a mai auzit nimic de el", a declarat Monor.
În finalul declaraţiei, ea a mai spus că abia în 10 august 1969 a fost înregistrat decesul tatălui său. Mama sa a reuşit să obţină certificatul de deces în anul 1971.
Femeia a mai arătat că nici până în ziua de astăzi nu a aflat unde au fost înhumate rămăşiţele tatălui ei.
Citește pe alephnews.ro: Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotarea UE cu arme nucleare: „Să nu devenim vasalii SUA”
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Citește pe www.zf.ro: Gigantul Delhaize, proprietarul Mega Image, deschide la Bucureşti un centru de servicii unde angajează sute de IT-işti. Recrutările deja au început
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Franța a descoperit secretul longevității. Peste 31.000 de persoane vor împlini anul acesta peste un secol de viață
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
CANCAN.RO
Cum a scris ZANNI numele lui Andrei Ciobanu, pe biletul de nominalizare la Survivor All Stars. A făcut-o intenționat!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe