Franţa a interzis rapelul cu serul de la Moderna. Motivul deciziei

Până acum, rapelul în Franţa putea fi efectuat cu serul celor de la Pfizer sau Moderna. De acum înainte, Înalta Autoritate pentru Sănătate (HAS) recomandă să nu se mai utilizeze Moderna, cel puţin temporar, ci doar Pfizer din cauza unui risc de pericardită şi miocardită care ar putea fi mai mare, în special la cei mai tineri.

3876 afișări
Imaginea articolului Franţa a interzis rapelul cu serul de la Moderna. Motivul deciziei

Franţa a interzis rapelul cu serul de la Moderna. Motivul deciziei

Într-un mesaj trimis profesioniştilor din domeniul sănătăţii vineri după-amiază, Direcţia Generală a Sănătăţii (DGS) a cerut să respecte această recomandare, scrie SmartRadio.
 
Persoanele cu vârsta de cel puţin 65 de ani şi cei care suferă de comorbidităţi – de la 1 septembrie -, precum şi toţi profesioniştii din domeniul sănătăţii şi medico-sociali – începând cu prima săptămână a lunii octombrie – sunt chemaţi să primească o doză de rapel (cel mai adesea aceasta este o a treia doza).
 
În avizul său, marţi, HAS a reamintit că numai Pfizer a făcut obiectul unei autorizaţii de la Agenţia Europeană a Medicamentului pentru astfel de „stimulatoare”. Dar Moderna era deja folosit şi pentru dozele de rapel nu fusese pus sub semnul întrebării „pentru a nu perturba actuala campanie”.
 
Alerta ţărilor scandinave
 
Între timp, HAS a luat act de alertele privind riscul de miocardită şi pericardită în urma injecţiilor cu doze Moderna, din ţările scandinave. Săptămâna trecută, Suedia, Norvegia şi Finlanda au suspendat sau, cel puţin, au sfătuit utilizarea acestui vaccin la adolescenţi sau chiar la adulţi tineri. Autorităţile sanitare spun că se bazează pe un studiu care „a stabilit că bărbaţii injectaţi cu vaccinul Moderna şi cu vârsta sub 30 de ani au un risc uşor crescut de a dezvolta inflamaţie a miocardului”.
 
„Acest context, circulaţia moderată a virusului în prezent şi lucrările în curs la EMA pentru a defini populaţia ţintă şi mai ales dozajul” determină HAS să „revină mai strict într-o poziţie de precauţie şi să recomande aşteptarea avizului EMA” , aşteptat până la sfârşitul lunii octombrie.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici