Directorul OMS: ”Pandemia a provocat mai multe „traume în masă” decât Al Doilea Război Mondial”

  • Directorul general al OMS a declarat că pandemia Covid-19 a provocat mai multe „traume de masă” decât al doilea război mondial.
  • El a adăugat că efectul pandemiei asupra sănătăţii mintale va dura „mulţi ani de acum încolo”.
  • Unul dintre adjuncţii săi, Maria Van Kerkhove, a adăugat că lumea se află încă în „faza acută” a pandemiei.
526 afișări
Imaginea articolului Directorul OMS: ”Pandemia a provocat mai multe „traume în masă” decât Al Doilea Război Mondial”

Pandemia Covid-19 a provocat traume în masă la o scară mai mare decât al doilea război mondial, iar impactul va dura „mulţi ani de acum încolo”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, citat de CNBC.

„După cel de-al doilea război mondial, lumea a suferit traume în masă, deoarece al doilea război mondial a afectat multe, multe vieţi. Şi acum, cu această pandemie Covid, cu o magnitudine mai mare, au fost afectate mai multe vieţi”, a declarat directorul general al OMS. „Aproape întreaga lume este afectată, fiecare individ de pe suprafaţa lumii a fost de fapt afectat.”

„Şi asta înseamnă traume în masă, chiar mai mari decât ceea ce a trăit lumea după cel de-al doilea război mondial”, a adăugat el, menţionând efectul asupra sănătăţii mintale. „Şi atunci când există traume în masă, acestea afectează comunităţile pentru mulţi ani de acum înainte”.

Comentariile sale au venit ca răspuns la o întrebare privind modul în care ţările ar trebui să ţină cont de impactul pandemiei asupra economiei şi sănătăţii mintale. Adjuncţii lui Tedros au subliniat că ar trebui să se acorde prioritate sănătăţii mintale.

Maria Van Kerkhove, şeful unităţii OMS pentru boli emergente şi zoonoze spune că lumea se află încă în „faza acută” a pandemiei, când virusul pătrunde în comunităţi, ucigând zeci de mii de persoane în fiecare săptămână. Ea a adăugat, totuşi, că numărul cazurilor de persoane cu probleme de sănătate mintală al pandemiei va creşte, fiind o problemă majoră pe termen lung.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici