Angela Gheorghiu debutează în rolul Charlotte, din "Werther", de Jules Massenet, la Opera din Viena

Soprana Angela Gheorghiu va debuta în rolul Charlotte, din opera "Werther", de Jules Massenet, joi, pe scena Operei din Viena, spectacolul urmând să aibă trei reprezentaţii, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

219 afișări
Imaginea articolului Angela Gheorghiu debutează în rolul Charlotte, din "Werther", de Jules Massenet, la Opera din Viena

Angela Gheorghiu debutează în rolul Charlotte, din "Werther", de Jules Massenet, la Opera din Viena (Imagine: Cosmin Gogu)

"Am înregistrat în trecut în studio rolul Charlottei, însă este pentru prima dată când îl interpretez pe scenă, într-un spectacol de operă", a spus Angela Gheorghiu. "Mă bucur că debutul meu are loc chiar în oraşul în care opera lui Massenet s-a auzit pentru prima dată şi sper ca reprezentaţiile pe care le vom oferi acum publicului vienez să scrie o pagină frumoasă în istoria acestei partituri. Opera îţi oferă un privilegiu rar - acela de a crea experienţe muzicale proaspete cu partituri centenare, de a debuta în noi formule şi în noi spectacole, iar această continuă înnoire mă încarcă, la rândul său, de emoţie şi energie", a completat soprana.

Producţia din Viena are, pentru prima dată, în fruntea distribuţiei o soprană atât de cunoscută, rolul Charlottei fiind de obicei rezervat mezzosopranelor.

Orchestra Operei de Stat este dirijată de Frederic Chaslin, iar parternerul de scenă al celebrei soprane este tenorul francez Jean-Francois Borras.

În distribuţia condusă de Angela Gheorghiu, cele trei spectacole sunt sold-out, aşa cum s-a întâmplat, anii trecuţi şi în cazul reprezentaţiilor pe care soprana română le-a susţinut în Viena cu "Tosca" şi "Adriana Lecouvreur".

Soprana română Angela Gheorghiu este un star al operei internaţionale. S-a născut la Adjud şi, încă din copilărie, a fost clar că destinul său este muzica. A absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a cunoscut-o pe Mia Barbu. Angela Gheorghiu şi-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în "La Bohème", la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena. La Royal Opera House Covent Garden a cântat pentru prima dată în mult aclamata "La Traviata", în 1994, când BBC a difuzat această operă. "S-a născut o stea", remarca presa, în acea perioadă.

De atunci, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile opere din lume, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Salzburg, Berlin,Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Vienna, Salzburg şi multe altele.

Pentru cariera ei strălucită, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor, dar şi de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor acordate de Guvernul francez. În decembrie 2010, Angela Gheorghiu a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Iaşi. În acelaşi an, Angela Gheorghiu a fost decorată cu Ordinul "Steaua României" în grad de Comandor - cea mai înaltă decoraţie acordată de către preşedintele României. În octombrie 2012, Angela Gheorghiu a primit Medalia "Nihil Sine Deo" din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici