Barbara Walters, o legendă a televiziunii americane, va prezenta ultima ei emisiune pe 16 mai

Barbara Walters, în vârstă de 84 de ani, o legendă a jurnalismului de televiziune din Statele Unite, se va retrage din activitate după ce va prezenta ultima ei emisiune pe 16 mai, punând astfel capăt unei cariere de peste 50 de ani, a anunţat, luni, postul ABC.

150 afișări
Imaginea articolului Barbara Walters, o legendă a televiziunii americane, va prezenta ultima ei emisiune pe 16 mai

Barbara Walters (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

"Barbara Walters va spune «la revedere» emisiunilor de televiziune zilnice", se afirmă în comunicatul publicat pe site-ul postului ABC, care precizează că renumita jurnalistă americană va continua să producă emisiunea sa, "The View", un talk-show zilnic, şi va continua să aibă apariţii punctuale în acest program.

Barbara Walters, care a intervievat pe parcursul carierei sale câteva sute de vedete din showbiz şi personalităţi din alte domenii, a devenit, în 1976, prima femeie din lume care a prezentat un buletin informativ de seară la un post de televiziune.

Şi-a început cariera în 1961, la postul NBC, unde era coprezentatoare a emisiunii matinale "Today", înainte de a se alătura echipei de la ABC în 1976. A fost pentru acest post coprezentatoare a emisiunii "20/20" şi a lansat apoi "The View", în 1997.

"În această industrie există legende, există mituri şi există Barbara Walters", a declarat Robert Iger, preşedintele Walt Disney Company, grupul care deţine postul ABC.

Sediul din New York al ABC News va primi numele celebrei prezentatoare americane.

O retrospectivă de două ore ce prezintă cariera Barbarei Walters va fi difuzată în seara de 16 mai, la capătul unei săptămâni în care postul ABC va difuza mai multe emisiuni dedicate jurnalistei americane.

De-a lungul anilor, Barbara Walters a realizat peste 800 de interviuri, inclusiv cu personalităţi politice precum Fidel Castro, Anwar Sadat, Menahem Beghin, Boris Elţîn, Bashar al-Assad şi toţi preşedinţii şi primele doamne din Statele Unite, începând cu administraţia Richard Nixon şi până în prezent.

Barbara Walters a intervievat şi staruri din industria de divertisment, precum Michael Jackson, Tom Cruise şi Angelina Jolie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici