Barbu, la deschiderea Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere, Iaşi: Mă bucur să văd că o armată a literelor a ridicat corturi în oraş

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat, miercuri seară, la deschiderea Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT) de la Iaşi, că apreciază că "o armată a literelor" a ridicat corturi în centrul oraşului, adăugând că evenimentul este organizat la standarde internaţionale.

208 afișări
Imaginea articolului Barbu, la deschiderea Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere, Iaşi: Mă bucur să văd că o armată a literelor a ridicat corturi în oraş

Daniel Barbu (Imagine: Silviu Matei/ Mediafax Foto)

La evenimentul desfăşurat în Sala Mare a Teatrului Naţional din Iaşi, la care au asistat câteva sute de persoane, au fost prezenţi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, ministrul Culturii, Daniel Barbu, viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, ambasadorul Germaniei în României, Werner Haus Lauk, dar şi reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene.

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a afirmat, în faţa participanţilor, că apreciază evenimentul, precizând că Iaşiul va fi până duminică "o republică a literelor".

"Este un eveniment nu naţional, ci internaţional şi e o mare bucurie să mă aflu aici. Nimic nu mă poate bucura mai mult decât să văd că o armată a literelor a ridicat corturi în oraş. Este o armată galonată şi inteligentă", a spus ministrul Daniel Barbu.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a afirmat că Iaşiul este "cel mai important leagăn al literaturii româneşti", adăugând că FILIT pune oraşul pe harta evenimentelor culturale de top din întreaga lume.

La rândul său, preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a spus că nu i se întâmplă des să se afle în mijlocul unor oameni care scriu şi citesc şi că pentru asta este recunoscător organizatorilor.

"E un privilegiu să stau între oamenii cei mai liberi. Scriitorul este, în opinia mea, cel mai liber dintre noi, şi frumuseţea libertăţii lui este o libertate la care putem fi părtaşi, libertate pe care ne-o oferă şi nouă", a declarat Crin Antonescu.

Potrivit organizatorilor, la festivalul de la Iaşi, desfăşurat în perioada 23-27 octombrie, sunt prezenţi 200 de autori, critici literari, oameni de cultură şi traducători din ţară şi străinătate.

Pe parcursul celor cinci zile ale evenimentului vor fi organizate întâlniri cu scriitori, zeci de evenimente culturale, dar şi spectacole susţinute de Opera Naţională şi Filarmonică, ambele din Iaşi.

Totodată, sunt programate dezbateri în liceele de elită ale Iaşiului, iar un juriu format din 20 de elevi va desemna cel mai iubit scriitor român al anului.

Printre scriitorii care au confirmat participarea la FILIT se numără Gabriela Adameşteanu, Ştefan Agopian, Emil Brumaru, Denisa Comănescu, Nichita Danilov, Mircea Dinescu, Florin Iaru, Ileana Mălăncioiu, Ovidiu Nimigean, Dorina Ruşti, Stelian Tănase, Cristian Teodorescu şi Daniela Zeca.

Din străinătate sunt prezenţi scriitori, traducători, editori şi manageri culturali din 18 ţări.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici