Centrul Naţional al Cinematografiei alocă 3 milioane de lei pentru manifestări organizate în perioada iulie - decembrie 2015

Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) alocă suma de 3 milioane de lei pentru manifestări cinematografice organizate în perioada iulie - decembrie 2015, a declarat pentru MEDIAFAX Anca Mitran, directorul general interimar al instituţiei, data limită pentru depunerea dosarelor fiind 31 martie.

104 afișări
Imaginea articolului Centrul Naţional al Cinematografiei alocă 3 milioane de lei pentru manifestări organizate în perioada iulie - decembrie 2015

Centrul Naţional al Cinematografiei alocă 3 milioane de lei pentru manifestări organizate în perioada iulie - decembrie 2015 (Imagine: Mediafax Foto / Adrian Padureţu)

Centrul Naţional al Cinematografiei a anunţat organizarea sesiunii de finanţare în vederea acordării sprijinului financiar nerambursabil pentru manifestările cinematografice organizate în perioada iulie - decembrie 2015.

Astfel, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, "CNC anunţă organizarea sesiunii de finanţare în vederea acordării sprijinului financiar nerambursabil pentru: organizarea sau participarea la festivaluri, târguri de filme interne şi internaţionale, susţinerea unor programe de cultură şi educaţie cinematografică, editarea unor lucrări de specialitate în domeniul cinematografiei sau alte activităţi pentru manifestări organizate în perioada iulie-decembrie 2015 şi distribuirea şi exploatarea filmelor româneşti sau realizate în coproducţie cu participare românească şi pentru funcţionarea cinematografului de artă pentru perioada octombrie 2015 - martie 2016".

Dosarele pot fi depuse la secretariatul general al CNC până la data de 31 martie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici