- Home
- Politic
- Alegeri locale 2012
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
CNA a acordat licenţă audiovizuală posturilor Dolce Movie, Dolce Movie 2 şi Dolce Sport 2
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a acordat, în şedinţa de marţi, companiei SC Romtelecom Dolce SA licenţe audiovizuale pentru posturile TV Dolce Movie, Dolce Movie 2, precum şi pentru Dolce Sport 2.
CNA a acordat licenţă audiovizuală posturilor Dolce Movie, Dolce Movie 2 şi Dolce Sport 2 (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)
Dolce Movie şi Dolce Movie 2 vor emite 24 din 24 de ore, pe ambele platforme Romtelecom Dolce: DTH şi IPTV. Cele două posturi vor face parte dintr-un pachet suplimentar de programe pentru care abonaţii Romtelecom Dolce vor plăti o taxă în plus. Cele două posturi vor fi lansate într-un timp cât mai scurt, aproximativ o lună de zile, potrivit Laviniei Duduilă, Brand Product Specialist la Romtelecom.
Reprezentanta societăţii a explicat că diferenţa între cele două posturi dedicate difuzării de filme va consta în publicul către care este orientat fiecare. Astfel, Dolce Movie se va adresa unui public tânăr, cu vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani, iar Dolce Movie 2 se va concentra pe sfera familială.
Cele două posturi vor difuza filme în proporţie de 80% (drame, comedii, filme de acţiune, seriale), emisiuni de divertisment (10%), programe de informare (5%) şi publicitate şi teleshopping (5%). Jumătate dintre filmele difuzate vor fi europene şi o parte separată, de 2%, va consta în producţii româneşti.
Valoarea investiţiei, în plus faţă de investiţia actuală - 50.000 euro în anul 2010 -, va fi de 10.000 euro în 2011 şi 1.000 euro în 2012.
Echipamentele folosite sunt digitale, în principal Sony, dar şi Trilogy Broadcast LDT, Sonifex.
Sergiu Panaite, şef al departamentului de ştiri la Dolce Sport, a precizat în şedinţa CNA că, pentru început, noul post - Dolce Sport 2 - va emite numai marţea şi miercurea, când va transmite meciurile din UEFA Champions League, urmând să se dezvolte şi să preia transmisiuni de la Dolce Sport, pentru ca acesta să nu fie prea încărcat. Televiziunea sportivă Dolce Sport emite 24 de ore din 24, din 13 august. Grila Dolce Sport cuprinde transmisiuni în direct şi înregistrate din campionatul de fotbal al Portugaliei, campionatul de rugby al Franţei şi din UEFA Champions League.
Lavinia Duduilă a mai menţionat în şedinţa CNA de marţi că Romtelecom Dolce are în prezent circa 800.000 de abonaţi pe platforma DTH şi 18.000 de abonaţi pe platforma IPTV.
Romtelecom face parte din grupul elen de telecomunicaţii OTE, care deţine peste 54% din acţiunile companiei româneşti. OTE mai este prezent pe piaţa românească prin divizia locală a operatorului de telefonie mobilă Cosmote, dar şi prin reţeaua de magazine Germanos. Principalul acţionar minoritar al OTE este grupul german Deutsche Telekom.
-
Astărăstoae: Din cauza condiţiilor din România, exodul medicilor a luat o tendinţă îngrijorătoare. 11.200 au plecat în ultimii cinci ani
Social astăzi, 16:00
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof.univ.dr. Vasile Astărăstoae, a declarat, miercuri, la Suceava, că un număr de 11.200 de medici au plecat din România în ultimii cinci ani, apreciind că exodul medicilor români a luat o "tendinţă îngrijorătoare". citeşte tot
-
Euro a atins minimul ultimelor 21 de luni faţă de dolar înaintea summitului liderilor UE
Economic astăzi, 15:56
Euro s-a depreciat miercuri la cel mai redus nivel din ultimele 21 de luni faţă de dolar, din cauza temerilor tot mai mari legate de impactul unei ieşiri haotice a Greciei din zona euro şi a scepticismului general referitor la rezultatul summitului liderilor UE din această seară, transmite Reuters. citeşte tot





Nu exista comentarii