Consiliul Local Cluj-Napoca alocă TIFF 450.000 de lei, iar Festivalului Peninsula 150.000 de lei

Consilierii locali din Cluj-Napoca au aprobat, vineri, alocarea a 450.000 de lei pentru Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) şi 150.000 de lei pentru Festivalul Peninsula, care vor avea loc în vară.

137 afișări
Imaginea articolului Consiliul Local Cluj-Napoca alocă TIFF 450.000 de lei, iar Festivalului Peninsula 150.000 de lei

Consiliul Local Cluj-Napoca alocă TIFF 450.000 de lei, iar Festivalului Peninsula 150.000 de lei (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, vineri, la şedinţa Consiliului Local, că a fost alocată suma de 450.000 de lei pentru organizarea TIFF şi 150.000 de lei pentru Festivalul Peninsula, care s-a mutat de la Târgu Mureş.

"Am dorit ca prin aceste alocări de sume de la bugetul local să sprijinim două festivaluri importante pentru Cluj-Napoca, oraş Capitală Europeană a Tineretului în 2015, şi care candidează pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021. Suma alocată TIFF este similară cu cea alocată anul trecut", a spus Boc.

Consiliul Local Cluj-Napoca a alocat, vineri, 2,7 milioane de lei pentru finanţarea unor proiecte de cultură în anul 2013.

TIFF va fi organizat în perioada 31 mai - 9 iunie, iar Festivalul Peninsula va avea loc între 18 şi 21 iulie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici