Filmul "Cel ales", premiat la gala International Filmmaker Festival of World Cinema din Milano - VIDEO

Lungmetrajul "Cel ales", de Cristian Comeagă, a fost distins, sâmbătă, la gala International Filmmaker Festival of World Cinema din Milano, Italia, cu premiile pentru cel mai bun film străin, cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură.

371 afișări
Imaginea articolului Filmul "Cel ales", premiat la gala International Filmmaker Festival of World Cinema din Milano - VIDEO

Filmul "Cel ales", premiat la gala International Filmmaker Festival of World Cinema din Milano

La gala de decernare a premiilor acordate de International Filmmaker Festival of World Cinema, o competiţie în care au fost înscrise peste nouă sute de filme din întreaga lume, au participat Bogdan Stanoevici, Nicodim Ungureanu şi Olimpia Melinte, toţi trei nominalizaţi pentru performanţele lor din acest lungmetraj, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

"Cel ales" a primit trofeul pentru cel mai bun film de ficţiune străin şi trofeul pentru cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură, acordat pentru performanţa echipei compuse din Gabriela Creţan, Olimpia Stoicea, Margo Ştefan şi Alexandra Bârlădeanu. În plus, filmul a primit o nominalizare pentru cea mai bună coloană sonoră.

Astfel, distincţiile acordate la Milano ridică la nouă numărul premiilor internaţionale obţinute de acest thriller.

Personajul principal, interpretat de Bogdan Stanoevici, este un anonim recrutat de serviciile secrete în anii 1980, în timpul liceului, ce revine în ţară şi încearcă după mai bine de trei decenii să se elibereze din tentaculele caracatiţei care continuă să-i stăpânească existenţa. Nicodim Ungureanu dă viaţă personajului ce reprezintă această putere ascunsă, Olimpia Melinte joacă rolul iubitei din adolescenţă, iar Laura Cosoi este necunoscuta care conduce paşii protagonistului pe scurtul şi dramaticul său drum prin România de azi.

"Cel ales" este o producţie Domino Film, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici