Institutul Cultural Român acordă, anul acesta, burse în valoare totală de 99.165 de euro

Institutul Cultural Român (ICR) a anunţat că va acorda în 2013 un număr de 46 de burse pentru opt domenii, printre care arhitectură şi urbanism, cercetare, perfecţionare academică, jurnalism şi traduceri, arte plastice şi vizuale, în valoare totală de 99.165 de euro.

271 afișări
Imaginea articolului Institutul Cultural Român acordă, anul acesta, burse în valoare totală de 99.165 de euro

Institutul Cultural Român acordă, anul acesta, burse în valoare totală de 99.165 de euro (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

Două dintre bursele care vor fi acordate de Institutul Cultural Român sunt introduse anul acesta - "Ion Mincu" şi "Lucian Blaga" -, iar celelalte şase au fost acordate şi în ceilalţi ani, "singura modificare fiind la denumire, în sensul că, până acum, se numeau în funcţie de domeniile pe care le acopereau, iar acum au primit un nume", după cum a precizat pentru MEDIAFAX Dana Berdilă, coordonatorul programului de burse al ICR.

Astfel, bursele "Ion Mincu" au fost inaugurate în 2013 pentru încurajarea absolvenţilor la nivel de doctorat în domeniile predilecte arhitectură, urbanism, conservarea patrimoniului cultural şi istoric şi pentru a-şi perfecţiona studiile, timp de două luni, în cadrul unor instituţii de învăţământ şi cercetare prestigioase din Europa, alese de candidaţi în funcţie de proiectele de cercetare gândite în prealabil.

ICR va acorda anul acesta două burse "Ion Mincu", fiecare în valoare de 3.000 de euro. Bursele se acordă pentru o perioadă de două luni, data limită de depunere a dosarelor fiind 1 octombrie 2013.

Bursele "Lucian Blaga" se adresează cercetătorilor români şi constă în subvenţia pentru petrecerea a trei luni în vederea documentării şi cercetării ştiinţifice într-o instituţie dintr-o altă ţară relevantă pentru cercetările propuse. Acest program este dedicat schimburilor academice, vizând doctoranzi şi cercetători consacraţi, care lucrează pe o temă de interes pentru cercetarea românească în directă legătură cu o altă temă mai largă, ce presupune o perioadă de cercetare desfăşurată în mediul academic străin (universităţi, institute de cercetare, biblioteci etc.) din ţara care face obiectul cercetării candidaţilor, în vederea pregătirii lucrărilor de doctorat, respectiv a lucrărilor de cercetare care urmează a fi publicate.

Selecţia este făcută de o comisie independentă de specialişti, în baza unui dosar de candidatură, care trebuie să conţină, printre altele, o scrisoare de recomandare din partea coordonatorului lucrării de doctorat şi/sau scrisorile de confirmare ale instituţiilor unde vor efectua stagiul de cercetare, contactate în prealabil de candidaţi.

Data limită de depunere a dosarelor de candidatură este 30 iunie, iar ICR va acorda anul acesta un număr de trei burse, fiecare în valoare de 4.500 de euro. Durata maximă a bursei este de trei luni, anunţă instituţia.

Domeniile pentru care se organizează evaluarea şi selecţia sunt cercetare şi documentare, în ariile enunţate în art. 4, capitol II din Regulamentul general de acordare a burselor pentru cercetare şi documentare şi a altor forme de sprijin material.

Bursele "Nicolae Iorga" se acordă românilor care trăiesc în afara ţării şi constau în subvenţia pentru petreceea a trei luni într-o instituţie din România. Programul este dedicat exclusiv perfecţionării academice, vizând studenţi din anii terminali, masteranzi şi/ sau doctoranzi, pentru pregătirea lucrărilor de licenţă/ masterat/ doctorat.

Bursele, în număr de trei, fiecare în valoare de 2.000 de euro, se acordă cetăţenilor de origine română care trăiesc în afara ţării. Selecţia este făcută de o comisie independentă de specialişti, în baza
unui dosar de candidatură, care trebuie să conţină, printre altele, recomandarea din partea coordonatorului lucrării de licenţă/masterat/ doctorat. Tematica proiectelor se va referi la România.

Data limită pentru depunerea dosarelor este 15 septembrie, iar programul de cercetare se întinde pe durata a două luni, perioadă indicată de candidaţi în cadrul proiectului de cercetare.

Domeniile pentru care se organizează evaluarea şi selecţia sunt cercetare şi documentare, în ariile enunţate în art. 4, capitol II din Regulamentul general de acordare a burselor pentru cercetare şi documentare şi a altor forme de sprijin material.

Bursele "Seton-Watson" se acordă cercetătorilor străini şi constau în subvenţionarea a trei luni de stagiu într-o instituţie de profil din România, în vederea elaborării unei lucrări care dezbate subiecte de ţin de diverse sfere ale societăţii româneşti. Programul este dedicat perfecţionării academice, vizând doctoranzi care lucrează pe o temă românească, pentru pregătirea lucrărilor de doctorat, cât şi cercetători consacraţi. Selecţia este făcută de o comisie independentă de specialişti, în baza unui dosar de candidatură, care trebuie să conţină, printre altele, recomandarea din partea coordonatorului lucrării de doctorat (după caz).

ICR va acorda anul acesta un număr de patru burse, cu o durată de trei luni, valoarea fiecăreia fiind de 3.000 de euro.

Data limită de depunere a dosarelor de candidatură este 15 mai.

Bursele "Europa" se adresează jurnaliştilor străini şi sunt reprezentate din subvenţionarea unui stagiu de documentare de o lună în România, pentru a realiza proiecte vizând ţara noastră şi cultura română, în scopul promovării acestora în afara graniţelor. Acest program îşi propune promovarea fenomenului cultural românesc în presa străină.

Astfel, ICR acordă zece burse jurnaliştilor străini care propun proiecte de lucru vizând România şi cultura română. Bursele sunt distribuite în funcţie de perioada convenită împreună cu jurnaliştii desemnaţi câştigători. Aceştia îşi vor desfăşura documentarea pe durata unei luni petrecute în zonele vizate de subiectul lor. Valoarea unei burse este de 1.500 de euro, iar termenul de depunere a dosarelor a fost prelungit până la data de 10 mai.

În ceea ce priveşte bursele "Univers", acestea sunt împărţite în două secţiuni - pentru traducători profesionişti şi rezidenţe pentru traducători în formare. Programul de burse pentru traducătorii profesionişti îşi propune formarea unei noi generaţii de traducători ai literaturii române într-un număr cât mai mare de limbi străine, precum şi o colaborare mai strânsă cu traducătorii profesionişti existenţi. În acest sens, candidaţilor selecţionaţi li se oferă posibilitatea de a petrece în România o perioadă de până la două luni, care să le permită cunoaşterea directă a literaturii române şi a mediului care o defineşte. ICR oferă 10 burse "Univers", de una până la două luni, la alegerea candidatului. Valoarea unei burse este de 2.000 de euro - 1.000 de euro pentru o lună, respectiv 2.000 de euro pentru cele două luni.

Data limită pentru depunerea dosarelor de candidatură pentru secţiunea burselor pentru traducători profesionişti din cadrul programului "Europa" este 15 aprilie.

Cea de-a doua secţiune a burselor "Europa", rezidenţele pentru traducători în formare, îşi propune promovarea unei noi generaţii de traducători ai literaturii române într-un număr cât mai mare de limbi străine, precum şi o colaborare mai strânsă cu traducătorii profesionişti existenţi. În acest sens, candidaţilor selecţionaţi li se oferă posibilitatea de a petrece în România o
perioadă de o lună, care să le permită cunoaşterea directă a literaturii române şi a mediului care o defineşte. Valoarea unei rezidenţe este de 1.000 de euro, iar ICR acordă în acest an zece burse.

Data limită de depunere a dosarelor de candidatură a fost stabilită pentru 30 mai.

Dosarele de candidatură pentru bursele "Constantin Brâncuşi", derulate la Cité Internationale des Arts din Paris, au putut fi depuse până la 1 aprilie. În această sesiune vor fi acordate două burse - una în perioada mai-iulie şi una în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2014.

Obiectivul burselor "Constantin Brâncuşi" este de a introduce artiştii români în circuitul valorilor europene, oferindu-le oportunitatea de a lucra într-un mediu artistic internaţional. Bursa "Constantin Brâncuşi" este acordată artiştilor plastici care au studiile universitare de specialitate încheiate, cu performanţe recunoscute în domeniu, în vederea desfăşurării de proiecte artistice în atelierul închiriat de România la Cité Internationale des Arts. Selecţia se face de o comisie independentă de specialişti în baza unui dosar de candidatură. Dosarul selectat de comisie este trimis spre validare Comisiei de Admitere de la Cité Internationale des Arts.

ICR acordă două burse "Constantin Brâncuşi", fiecare în valoare de 4.545 de euro, durata lor fiind de trei luni - în perioadele mai - iulie şi noiembrie - ianuarie.

Termenul de depunere a candidaturilor s-a încheiat pe 15 februarie în cazul burselor "George Enescu". Comisia de evaluare şi selecţie, formată din lector universitar doctor Alexandru Petrovici,
conferenţiar universitar doctor Şerban Nichifor şi profesor universitar doctor Mihai Cosma, a declarat câştigătoare proiectele prezentate de Irina Boga (martie - aprilie) şi Roxana Susanu (august - octombrie).

Valoarea unei burse este de 3.030 de euro pentru perioada martie - aprilie şi de 4.545 de euro pentru perioada august - octombrie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici