Irina Radu, într-o scrisoare către Camera Deputaţilor: TVR va intra în blocaj, începând de vineri

Irina Radu, directorul general interimar al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), a trimis, luni, o scrisoare către Biroul Permanent din Camera Deputaţilor, în care spune că SRTv se află "foarte aproape de momentul imposibilităţii de a funcţiona", iar, de vineri, instituţia "va intra în blocaj".

4224 afișări
Imaginea articolului Irina Radu, într-o scrisoare către Camera Deputaţilor: TVR va intra în blocaj, începând de vineri

Irina Radu, într-o scrisoare către Camera Deputaţilor: TVR va intra în blocaj, începând de vineri (Imagine: Adrian Stoicoviciu/Mediafax Foto)

"Societatea Română de Televiziune se află foarte aproape de momentul imposibilităţii de a funcţiona. Am anunţat acest lucru marţi, 10 noiembrie 2015, în cadrul audierii la care am fost invitată în faţa Comisiei de Cultură, Arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor. Scopul respectivei audieri nu a fost însă situaţia financiară a SRTv şi din acest motiv nu am insistat pe acest subiect", spune Irina Radu, în scrisoarea trimisă, luni, Camerei Deputaţilor.

Aceasta menţionează că proiecţia financiară până la sfârşitul anului se prezintă astfel: "30 noiembrie 2015: deficit 5.500.000 lei" şi "31 decembrie 2015: deficit 19.177.000 lei".

"La acestea se adaugă perspectiva blocării conturilor de către ANAF din cauza unor datorii istorice scadente în perioada martie-aprilie 2016, în sumă de 15.500.000 lei", se arată în scrisoarea citată.

"Aşadar, vă informez, din poziţia de director general interimar al SRTv (funcţie pe care o exercit de şase săptămâni), că instituţia va intra în blocaj după data de 20 noiembrie 2015. SRTv nu mai funcţionează oricum, de mulţi ani, la parametrii normali pentru o televiziune publică europeană", spune Irina Radu.

Potrivit acesteia, situaţia gravă a Televiziunii Române a fost prezentată în fiecare an, în rapoartele anuale de activitate depuse la Parlament, care arătau "din ce în ce mai dramatic, făcând evident trendul economic negativ al instituţiei".

"Faptul că Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRR şi SRTv nu a fost modificată şi, pe de altă parte, că Memorandumul Guvernului din 2012 nu a fost respectat, a dus la o situaţie, acum, fără ieşire - dacă nu primim sprijin din exteriorul instituţiei", mai spune Irina Radu.

Drept urmare, aceasta cere ca acest sprijin să se manifeste pe următoarele paliere "1) Modificarea de urgenţă a Legii nr. 41 privind organizarea şi funcţionarea SRR şi SRTv. 2) Identificarea şi susţinerea unei soluţii pentru datoriile istorice acumulate mai ales în perioada 2006-2012. 3) Elaborarea şi implementarea unui nou proiect de serviciu public de televiziune, care să poată răspunde nevoilor actuale ale societăţii (proiectul poate fi finalizat numai după adoptarea noului cadru legislativ)".

"În cele şase săptămâni de mandat am constituit şi coordonat un colectiv care a realizat o analiză amănunţită a situaţiei televiziunii (financiare, editoriale şi resurse umane). Pentru identificarea soluţiilor de depăşire a blocajului este însă nevoie de implicarea şi sprijinul Parlamentului. Împreună cu echipa pe care o conduc, vă stau la dispoziţie pentru orice alte informaţii, elaborare de proiecte, corecturi ale propunerii legislative şi orice alt demers necesar în vederea restructurării SRTv", a mai spus Irina Radu.

O întâlnire în acest sens, între Irina Radu şi preşedinţii comisiilor de cultură şi buget din Camera Deputaţilor, a fost stabilită pe 25 noiembrie.

Fostul Consiliu de Administraţie al SRTv, care a fost condus de preşedintele-director general Stelian Tănase, a fost demis de plenul Parlamentului pe 23 septembrie, odată cu respingerea raportului de activitate al Televiziunii Române pe anul 2014.

În aceeaşi zi, plenul Parlamentului a numit-o pe Irina Radu, directorul de programe al TVR, în funcţia de director general interimar al SRTv.

Societatea Română de Televiziune (SRTv) a încheiat anul 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, în condiţiile în care Televiziunea Română a avut, anul trecut, venituri totale de 544,2 milioane de lei şi cheltuieli totale de 625,8 milioane de lei, potrivit cifrelor furnizate de reprezentanţii instituţiei pe 6 aprilie, într-o conferinţă de presă la care a participat şi Stelian Tănase, preşedintele-director general al TVR la acea vreme. În conferinţa de presă au fost prezentate cifrele din raportul SRTv pe anul trecut.

Tot atunci, reprezentanţi ai TVR au anunţat că datoriile totale ale Televiziunii Române erau, la sfârşitul anului 2014, de 700 de milioane de lei, dintre care 440 de milioane de lei la bugetul de stat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici