Kristin Scott Thomas, gazda ceremoniei de deschidere a Festivalului de la Cannes

Actriţa Kristin Scott Thomas, care va fi gazda ceremoniei de deschidere a Festivalului de la Cannes, miercuri seară, spune că este fericită că va da "startul balului" şi că vrea "să stârnească curiozitatea pentru varietatea cinematografiei, care înseamnă mai mult decât filmele despre catastrofe".

83 afișări
Imaginea articolului Kristin Scott Thomas, gazda ceremoniei de deschidere a Festivalului de la Cannes

Kristin Scott Thomas, gazda ceremoniei de deschidere a Festivalului de la Cannes (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Rolul meu va fi de a deschide balul. Voi încerca să stârnesc interesul publicului pentru varietatea cinematografiei, care nu se limitează la filmele despre catastrofe, deşi îmi place foarte mult acest gen", a declarat actriţa.

"Festivalul de la Cannes este locul în care pot fi văzute în acelaşi timp filme cu buget mare, dar şi filme remarcabile, produse în ţări cu regimuri politice diferite şi de realizatori care nu au mijloace financiare", a adăugat aceasta, exprimându-şi regretul că nu face parte din juriu.

"Am fost membru al juriului în 2000 şi nu pot avea acest rol de două ori. Am adorat această postură. Să văd două filme pe zi a fost o mare bucurie", a mai mărturisit aceasta.

"Miercuri seară nu am intenţia să am o intervenţie foarte lungă. Rolul meu este de a deschide ceremonia şi de a lansa festivalul. Nimic nu contează, în afară de filme", a precizat Kristin Scott Thomas, care a spus că pentru această gală a ales o rochie Armani.

Actriţa, câştigătoare a unui premiu Oscar pentru prestaţia ei din filmul "Pacientul englez", va pleca de la Cannes joi, pentru a i se alătura lui Ethan Hawke la Paris, la filmările producţiei "La femme du Ve", o adaptare a romanului lui Douglas Kennedy, în regia polonezului Pawel Pawlikovsky.

Întrebată despre petiţia în favoarea lui Roman Polanski, lansată înainte de deschiderea festivalului, de filosoful Bernard-Henry Lévy, Kristin Scott Thomas a declarat că situaţia este "extrem de delicată" şi că este mai bine să nu fie discutată în prezent.

"Îl apreciez enorm pe Roman", a adăugat actriţa, care a lucrat cu cineastul în 1992, la filmul "Luni de fiere".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici