Marga: Raportul de activitate pe 2012 al ICR depus la Senat cuprinde toate informaţiile

Andrei Marga, preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că raportul de activitate pe 2012 al ICR depus la Senat conţine toate informaţiile privind perioada menţionată, precum şi date referitoare la activităţile din primul trimestru al anului 2013.

173 afișări
Imaginea articolului Marga: Raportul de activitate pe 2012 al ICR depus la Senat cuprinde toate informaţiile

Preşedintele ICR, Andrei Marga (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)

"Eu am preluat preşedinţia ICR în data de 11 septembrie 2012, dar raportul face referire şi la perioada în care nu conduceam instituţia. De asemenea, a fost depus şi contul de execuţie bugetară cu informaţii referitoare la cheltuielile instituţiei", a declarat Marga pentru MEDIAFAX.

Totodată, el a precizat că, în jurul datei de 20 ianuarie 2013, a fost înregistrat la Senat un raport de activitate preliminar, menţionând că, ulterior, în apropierea datei legale de depunere a documentului, 15 aprilie, a completat raportul, având în vedere că i s-a transmis că structura acestuia este bună.

"S-a înregistrat la toate nivelurile - preşedinţi de comisii, preşedintele Senatului, primul-ministru -, pentru că noi informăm continuu. (...) La primul-ministru nu este obligatoriu, dar am vrut să-l informăm asupra situaţiei care e, şi financiară şi organizaţională. Raportul a ajuns peste tot", a declarat Marga.

De asemenea, preşedintele ICR a precizat că "raportul depus în aprilie conţine anexe care documentează complet ceea ce s-a petrecut în 2012".

"Am intrat şi în 2013, am intrat până la data la care s-a depus raportul (11 aprilie 2013, n.r). Mandatul noii conduceri, prin conducere însemnând şi consiliul de conducere compus din foarte mulţi oameni, din 22 de oameni, mandatul a început la 11 septembrie, nu mai devreme. Acel raport cuprinde tot ce s-a făcut de la 11 septembrie - puteţi vedea textul - în partea de început a raportului este o referinţă amplă la 2012, la ce s-a făcut în 2012. Şi această referinţă amplă este apoi susţinută cu anexele care aduc toate datele. Există raport care acoperă toată activitatea pe 2012, plus perioada începând din 2013 (până la data depunerii raportului la Senat, n.r), dar 2012 - ceea ce se discută - este acoperit complet", a mai declarat Andrei Marga.

Preşedintele Comisiei pentru buget - finanţe din Senat, Cosmin Nicula, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, referitor la raportul de activitate pe 2012 al ICR: "Nu am avut cum să dăm aviz în Comisia pentru buget-finanţe pe raportul de activitate al ICR pe anul 2012, pentru că acesta nu a fost trimis. ICR nu a depus nici raportul, nici contul de execuţie bugetară până la 15 aprilie, conform legii 356/2003, articolul 24. Institutul Cultural Român a trimis o execuţie bugetară pe primul trimestru din 2013".

Potrivit articolului 24 din legea 356/2003, "(1)Activitatea Institutului este analizată de Senat, prin dezbaterea raportului de activitate, anual şi ori de câte ori comisiile de specialitate ale Senatului solicită Institutului rapoarte cu privire la probleme specifice, care se depune, împreună cu contul de execuţie bugetară, până la data de 15 aprilie a anului următor. (2)Raportul anual de activitate se depune, împreună cu contul de execuţie bugetară, la Biroul permanent al Senatului, până la data de 15 aprilie a anului următor. (3) Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă şi Comisia pentru politică externă ale Senatului dezbat, în şedinţă comună, raportul anual de activitate a Institutului şi, cu avizul Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital asupra contului de execuţie bugetară, întocmesc un raport comun, care este supus aprobării Senatului".

"(4) În situaţia în care comisiile de specialitate resping raportul anual de activitate a Institutului, conducerea acestuia este obligată ca, în termen de 30 de zile, să prezinte comisiilor reunite un program de măsuri concrete pentru remedierea lipsurilor semnalate, program care va fi supus dezbaterii şi aprobării celor două comisii. (5)Raportul comisiilor de specialitate asupra raportului anual de activitate a Institutului şi, după caz, programul de măsuri se supun dezbaterii plenului Senatului în prezenţa conducerii Institutului şi se aprobă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi", se mai arată în documentul citat.

Premierul Victor Ponta le-a cerut miniştrilor Culturii şi Afacerilor Externe ca, împreună cu membrii comisiei de specialitate a Senatului, să analizeze activitatea Institutului Cultural Român (ICR) şi să se propună măsuri, inclusiv politice, deoarece "lucrurile nu merg bine" la această instituţie.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici