Monica Lovinescu a încetat din viaţă

Jurnalist, critic literar şi cunoscut comentator de radio, Monica Lovinescu a decedat duminică noaptea, la ora 00.30, la spitalul Charles Richet din Val d'Oise, la 15 km de Paris. Ea era internată de circa trei luni, fiind grav bolnvă.

Dispariţia Monicăi Lovinescu readuce în atenţia românilor nu doar celebrele "Teze şi antiteze" rostite pe undele postului Europa Liberă într-o Românie lipsită de libertate, ci şi amintirea unei scriituri caracterizate drept o pledoarie pentru adevăr.

Monica Lovinescu, jurnalist, critic literar şi cunoscut comentator de radio, fiică a criticului Eugen Lovinescu, născută la 19 noiembrie 1923, şi-a început studiile primare în particular, fiind apoi înscrisă (1934-1942) la Liceul Notre Dame de Sion, unde susţine şi bacalaureatul, în 1942. Se înscrie la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, unde obţine licenţa în 1946. În 1947, pleacă la Paris cu o bursă a guvernului francez. În primele zile ale lui 1948, cere azil politic în Franţa. La început, face parte din tinere companii literare şi semnează regia unor piese de avangardă. Situaţia din ţară îi reţine apoi atenţia integral.

Colaborează cu articole şi studii despre literatura română şi despre ideologia comunistă, în numeroase publicaţii: East Europe, Kontinent, Preuves, L'Alternative, Les Cahiers de L'Est, Temoignages, La France Catholique etc. Semnează capitolul despre teatrul românesc în Histoire du Spectacle (Encyclopedie de la Pleiade, Gallimard).

Traduce câteva cărţi din româneşte sub pseudonimele Monique Saint-Come sau Claude Pascal. Colaborează şi la revistele din limba română din exil: Luceafărul, Caiete de dor, Fiinţa românească, Ethos, Contrapunct, Dialog, Agora etc. Din 1951 până în 1975 ţine emisiuni literare şi muzicale la Radioteleviziunea Franceză. Îşi începe colaborarea la Europa Liberă în 1962. Din 1967, emisiunile de mare ecou sunt "Teze şi antiteze la Paris" şi "Actualitatea culturală românească". Monica Lovinescu devine, astfel, alături de Virgil Ierunca, una dintre vocile cele mai autorizate ale criticii literare româneşti, bucurându-se de o enormă influenţă în mediile intelectuale din ţară.

În 18 noiembrie 1977, Monica Lovinescu este agresată de terorişti palestinieni trimişi de Securitate la ordinele lui Nicolae Ceauşescu şi transportată în stare de comă la spital. După însănătoşire, îşi reia activitatea, înţeleasă, cu echilibru şi luciditate, ca o adevărată misiune.

Monica Lovinescu i-a cunoscut în casa tatălui său pe toţi scriitorii ce frecventau cenaclul "Sburătorul", i s-au dedicat poezii, a trăit mereu în preajma literaturii şi, de aceea, a început să scrie foarte devreme: la vârsta de opt ani (1931) i se publică un basm în Dimineaţa copiilor, iar la 15 ani, îi apar proze scurte în revistele Vremea şi Kalende (sub pseudonimul Ioana Tăutu). După moartea lui Eugen Lovinescu, în 1943, publică sub propriul nume romanul "În contratimp" în mai multe numere din Revista Fundaţiilor Regale, iar după război, scrie cronică dramatică în ziarul Democraţia al lui Anton Dumitriu. La Paris, intensa activitate radiofonică se traduce în sute de recenzii, note, mese rotunde, comentarii, ce pot constitui materia mai multor volume.

Printre operele publicate se află "În contratimp" (1945), "Histoire du spectacle" (colaborare, 1965), "Unde scurte" (Madrid, 1978), "La Vingt-Cinquieme Heure" (Paris, 1949), "Au commencement etait la fin" (Paris, 1951).

La editura Humanitas au apărut: "Unde scurte" (1990), "Seismografe. Unde scurte II" (1993), "Posteritatea contemporană. Unde scurte III" (1994), "Est-etice. Unde scurte IV" (1994), "Pragul. Unde scurte V" (1995), "Insula Şerpilor. Unde scurte VI" (1996), "La apa Vavilonului I" (1999), "La apa Vavilonului II" (2001), "Jurnal 1981–1984" (2003), "Jurnal 1985–1988" ( 2003), "Jurnal 1990–1993" (2003), "Jurnal 1994–1995" (2004), "Jurnal 1996-1997" (2005), "Jurnal 1998-2000" (2006), "Cuvântul din cuvinte" (2007).

Virgil Ierunca, soţul Monicăi Lovinescu, care a murit în septembrie 2006, la Paris, a fost unul dintre intelectualii români de marcă din exil, una dintre cele mai cunoscute voci ale postului Radio Europa Liberă în timpul comunismului.

Cei doi protagonişti ai criticii române de opoziţie, stabiliţi la Paris, au exercitat asupra intelectualităţii româneşti, timp de mai multe decenii, o incontestabilă influenţă modelatoare, în sensul informaţiei, al gustului, judecăţii şi atitudinii, ce a contrabalasnsat masiv propaganda oficială şi a contribuit la risipirea diverselor chipuri ale erorii.

Monica Lovinescu s-a numărat printre eroii filmului documentar "Război pe calea undelor/ Cold Waves", realizat de Alexandru Solomon.

Totdată, în urmă cu o lună, Monica Lovinescu a donat statului român clădirea deţinută la Paris. Astfel, Guvernul a autorizat, pe 12 martie , Ministerul de Externe să accepte donaţia cu sarcini propusă de scriitoarea Monica Lovinescu, rezidentă în Franţa, în favoarea statului român, constând din clădirea cu terenul aferent, deţinută la Paris.

Bunul a devenit proprietate publică a statului, în administrarea Ministerului Afacerilor Externe (MAE), în serviciul comunităţii româneşti din Franţa, al relaţiilor culturale dintre cele două ţări şi pentru conservarea patrimoniului simbolic al emigraţiei româneşti din Franţa şi va fi utilizat exclusiv în scopuri non-profit.

Sarcinile care revin statului român în urma donaţiei sunt constituirea şi conservarea unui fond de lucrări ale literaturii române şi străine, crearea unui centru cultural român intitulat "Memorial Ierunca-Lovinescu", înfiinţarea unei burse anuale "Ierunca-Lovinescu" în favoarea studenţilor români din Franţa, acordată de MAE, şi asigurarea cazării pentru studenţii beneficiari ai acestei burse în spaţiul locativ ce face obiectul donaţiei.