O carte pe zi: "Downshifting", de Alexandru Done

La sfârşitul săptămânii trecute am prezentat cartea care a câştigat Concursul de debut al Editurii Polirom. Astăzi vom prezenta cartea care a câştigat concursul de anul trecut şi care, ulterior, a primit şi premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România.

435 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: "Downshifting", de Alexandru Done

O carte pe zi: "Downshifting", de Alexandru Done

CITEŞTE CONTINUAREA ÎN PAGINA 2 

La Concursul de debut din 2017 al Editurii Polirom au fost trimise 198 de manuscrise, 122 dintre acestea conţinând proză. Câştigător a fost Alexandru Done, cu romanul de faţă. Alexandru Done s-a născut pe 1 aprilie 1974, în Bucureşti, este absolvent al Universităţii de Arte Bucureşti, secţia Grafică, este artist vizual şi senior art director pentru proiecte de comunicare vizuală.

"Down Shifting" reprezintă conceptul, tendinţa prin care indivizii trăiesc o viaţă mai simplă pentru a scăpa de materialismul excesiv şi a reduce stresul. Spus mai simplu - să faci un pas înapoi. Un cuvânt utilizat îndeosebi în lumea publicitară, de unde vine autorul. Este exact ceea ce se întâmplă cu eroul romanului, Mihai Marinescu, de profesie copywriter, care, obosit de scenariile pentru reclame pe care le face de mulţi ani, îşi dă demisia, se face taximetrist, e părăsit de minunata logodnică, incapabilă să înţeleagă, trece prin mulţime de aventuri anodine, duce într-o zi un grup de ţigani în localitatea Buzescu, plină de palate ţigăneşti cu turnuleţe şi din momentul acela i se schimbă din nou, complet, viaţa, pentru că are ideea de a propune organizarea unor Zile deschise ale palatelor ţigăneşti.

Fireşte, se mai întâmplă multe altele - îşi publică o culegere de scenarii publicitare pentru care plăteşte, cum plăteşte pentru fiecare cuvânt elogios din prefaţa imensă, un critic de la New York Times recenzează elogios volumul exact înainte să facă infarct, eroul se împacă cu fosta logodnică şi multe altele, un carusel de întâmplări petrecute la Bucureşti, Chicago şi Buzescu, cu personaje foarte vii. Eroul întâlneşte în drumurile sale alţi downshifteri - cel mai aparte fiind prietenul său care visa să zugrăvească biseri şi ajunge să picteze pereţii palatelor ţigăneşti.

O carte scrisă într-un stil alert, gazetăresc:

 

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici