O carte pe zi: „Iubire interzisă” de Stelian Ţurlea

„O poveste, aş zice, îngrozitoare. Atât de banală, cel puţin în aparenţă, şi totuşi de-a dreptul insuportabilă, de la un punct încolo”. (Tudor Călin Zarojanu)

254 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „Iubire interzisă” de Stelian Ţurlea

După 27 de ani, Editura Integral republică un roman de puţin peste o sută de pagini al scriitorului Stelian Ţurlea. Prima ediţie apăruse în 1995, în condiţii grafice precare, cu o copertă care făcea volumul „confundabil cu o broşură despre protecţia muncii” (Alex Ştefănescu); a doua ediţie a apărut în 2017, la Editura Tritonic.

Romanul cuprinde o tulburătoare poveste de dragoste, consumată în ultimii ani ai dictaturii comuniste. Cu optsprezece ani mai înainte, cei doi eroi, Maria şi Petru, fuseseră colegi de facultate, dar drumurile li se despărţiseră, ratând prilejul de a-şi trăi iubirea. El a ajuns cercetător într-un institut, ea este traducătoare. Acum, când se reîntâlnesc, ştiu să-şi preţuiască iubirea, dar tot ce este în jur li se împotriveşte, întâi de toate ea este căsătorită şi are şi un copil. Romanul este despre tensiunea alegerii între a renunţa la tot şi a începe o viaţă nouă şi a te conforma legilor şi preceptelor.

„Petru Sala are un şef care îl cheamă de câteva ori la el şi îi sugerează să renunţe la legătura lui clandestină sau să se împace cu ideea transferului în alt oraş. Maria are, în afară de un copil de paisprezece ani, un soţ tiranic şi cinic, care îi cere să opteze definitiv pentru Petru Sala şi să-i lase lui copilul. La un moment dat, soţul înşelat discută personal cu Petru Sala, într-un mod din care reiese că vrea să controleze totul, inclusiv adulterul soţiei sale. O dragoste trăită în condiţii dictate de propriul său rival, aceasta este tot ce îi mai oferă viaţa lui Petru Sala. La rândul ei, Maria nu are curajul să-şi schimbe soarta şi se întoarce, cu un automatism de victimă, la călăul ei. Romanul poate fi considerat un love-story est-european. Dragostea este învinsă total de cancer, însă de un cancer al societăţii, generalizat”. (Alex Ştefănescu)

Născut în 1946, Stelian Ţurlea este autor a treizeci şi unu de romane, un volum de povestiri, unul de memorii, unsprezece cărţi de publicistică, zece cărţi pentru copii şi două traduceri. A îngrijit şapte albume.

Stelian Ţurlea – Iubire interzisă. Ediţia a treia, revăzută. Editura Integral, colecţia NOD. 156 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici