Pro TV, amendat de CNA cu 70.000 de lei din cauza unor ediţii ale emisiunii "La Măruţă"

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, să amendeze Pro TV, cu 70.000 de lei, din cauza emisiunii "La Măruţă", în care Oana Lis a povestit cum ar fi fost abuzată sexual de tatăl ei, pe când avea vârsta de 15 ani.

452 afișări
Imaginea articolului Pro TV, amendat de CNA cu 70.000 de lei din cauza unor ediţii ale emisiunii "La Măruţă"

Pro TV, amendat de CNA cu 70.000 de lei din cauza unor ediţii ale emisiunii "La Măruţă"

Amenda a fost aplicată la propunerea preşedintelui CNA, Laura Georgescu, fiind adoptată cu şapte voturi "pentru" (Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Valentin Jucan, Lorand Turos, Monica Gubernat, Laura Georgescu şi Christian Mititelu) şi trei voturi "împotrivă" (Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea).

Potrivit CNA, subiectul referitor la Oana Lis a fost discutat în ediţiile din 25 şi 26 februarie a emisiuni "La Măruţă", care au fost difuzate între orele 17.30-19.00.

Pe de altă parte, în ediţia din 12 martie a emisiunii "La Măruţă", a fost difuzată o farsă care i-a fost făcută lui Mircea N. Stoian. Acesta a fost înconjurat de mai mulţi bărbaţi, care l-au ameninţat că o să-l bată.

Membrii CNA au considerat că prin difuzarea acestor emisiuni, Pro TV a încălcat articolul 39, alineatul 2 din Legea audiovizualului, potrivit căruia "Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective".

De asemenea, televiziunea a încălcat articolul 19, alineatul 2 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia "Responsabilitatea clasificării programelor revine radiodifuzorilor şi furnizorilor de servicii media la cerere, în conformitate cu următoarele criterii: a) numărul şi natura scenelor violente, precum şi caracterul gratuit sau indispensabil al acestora, raportat la genul şi subiectul programului; b) utilizarea violenţei şi rolul acesteia în rezolvarea problemelor; c) modalitatea de tratare prin imagini a scenelor de violenţă, tipul de plan utilizat, realismul reprezentării, rolul coloanei sonore în a genera frică ori angoasă; f) psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor; g) tipologia eroilor, scopul acţiunii acestora, gradul de recurgere la violenţă".

Totodată, CNA a considerat că respectivele emisiuni au încălcat articolul 18 din Cod, potrivit căruia "Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6.00 - 23.00 producţii care prezintă: a) violenţă fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat".

Pe de altă parte, membrul CNA, Valentin Jucan, a spus că membrii Consiliului ar trebui să discute cu Cătălin Măruţă, realizatorul emisiunii "La Măruţă". "Avem nişte lucruri pe care trebuie să le transmitem şi să le lămurim", a mai spus Jucan.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici