Tablouri de Pollock şi Basquiat, vândute la licitaţie cu preţuri record

O pictură de Jackson Pollock a fost vândută cu preţul record de 58,4 milioane de dolari, iar un tablou de Jean-Michel Basquiat a fost vândut cu preţul record de 48,8 milioane de dolari, la o licitaţie organizată de casa Christie's, miercuri seară, la New York.

829 afișări
Imaginea articolului Tablouri de Pollock şi Basquiat, vândute la licitaţie cu preţuri record

Tabloul "Number 19" al lui Jackson Pollock (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Tabloul "Number 19, 1948", de Jackson Pollock, este caracteristic pentru tehnica denumită "dripping", folosită îndelung de artistul american şi care constă în a face vopseaua să picure pe o pânză, dintr-un recipient găurit.

Estimată între 25 de milioane de dolari şi 35 de milioane de dolari, pictura a fost vândută cu 58,4 milioane de dolari, un nou record de preţ pentru operele lui Pollock vândute la licitaţie, chiar dacă alte tablouri ale sale au reputaţia de a fi fost vândute la preţuri chiar şi mai mari, însă în cadrul unor tranzacţii private.

Tabloul "Dustheads", de Jean-Michel Basquiat, a fost vândut cu suma record de 48,8 milioane de dolari, depăşind la rândul său estimările specialiştilor (25 milioane dolari - 35 milioane dolari).

Aceste vânzări record au avut loc la doar o zi după stabilirea unui alt record, cel reuşit de tabloul "Onement VI" al pictorului american Barnett Newman, vândut cu 43,84 milioane de dolari de casa Sotheby's, la New York, marţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici