Thomson va contracta un credit de 9,64 miliarde de dolari, pentru a finanţa preluarea Reuters

Grupul canadian Thomson a obţinut un credit de 4,8 miliarde de lire sterline (9,64 miliarde de dolari), pentru a finanţa parţial achiziţia companiei britanice de presă Reuters, în valoare de 17,5 miliarde de dolari, transmite Reuters.

Creditul, aranjat de băncile Barclays Capital, Royal Bank of Scotland şi Toronto Dominion Bank, este structurat ca o linie de tipul bridge financing - finanţare punte. J.P. Morgan, Bank of America şi Citigroup au participat de asemenea la finanţarea împrumutului.

Reuters a acceptat, în luna mai, oferta de preluare înaintată de Thomson.

Grupul rezultat în urma fuziunii, denumit Thomson Reuters, va fi cotat la bursa din Toronto şi la cea din Londra, şi va avea o cotă de 34% pe piaţa internaţională a ştirilor şi informaţiilor financiare, depăşind Bloomberg (33% cotă de piaţă), potrivit companiei de cercetare de piaţă Inside Market Data.

Pe de altă parte, divizia Thomson Financial va fi combinată cu diviziile financiară şi media ale Reuters, urmând să activeze sub numele Reuters.

un dolar = 0,4978 lire

 



comentează şi tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
THOMSON ,
REUTERS ,
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa