Video Tomescu: Toţi românii vor auzi sunetul viorii Stradivarius în următorii cinci ani

Violonistul Alexandru Tomescu a intrat, vineri, în posesia viorii Stradivarius Elder Voicu 1702, pe care o va deţine în comodat pentru o perioadă de cinci ani, el susţinând la Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC) primul recital pe instrumentul de 1,2 milioane de dolari.

57 afișări

Alexandru Tomescu, câştigătorul unui concurs organizat în septembrie, în cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu", pentru atribuirea viorii Stradivarius, a intrat în posesia instrumentului, vineri, la sediul MCC, în cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, şi Nicolae Licareţ, reprezentantul Filarmonicii "George Enescu".

Adusă la MCC sub supraveghere, Stradivarius a intrat în posesia lui Tomescu, după ce violonistul şi Nicolae Licareţ, reprezentantul Filarmonicii "George Enescu", proprietarul instrumentului, au semnat un contract de luare în comodat a viorii.

Alexandru Tomescu, emoţionat de festivitate, a spus că este conştient de răspunderea pe care şi-o asumă o dată cu preluarea viorii. "Sunt puţin emoţionat în acest eveniment festiv. Nu cred să existe bucurie mai mare pentru un violonist decât aceea de a avea în mâini un Stradivarius. Această vioară este aproape un simbol al României şi sunt pe deplin conştient de implicaţiile şi răspunderea pe care mi le asum. Sunt deja 25 de ani de când cânt la vioară. Când eram mic, nici prin gând nu-mi trecea că o să ajung să cânt pe vioara maestrului Voicu. Eu cred că este un nou început pentru mine. Colaborarea cu acest instrument de excepţie va reprezenta, în mod evident, un început", a declarat Alexandru Tomescu, după care a susţinut un mini-recital cu vioara Stradivarius, interpretând "Presto" (Sonata în Sol minor), de J.S. Bach, şi două piese de Fritz Kreisler - "Recitativ" şi "Scherzo" (Wiener capriccio).

Totodată, Alexandru Tomescu a promis că, în cei cinci ani cât va cânta pe această vioară, sunetul Stradivarius se va auzi în toată România, având în proiect mai multe concerte, astfel încât "fiecare român să audă cum sună un Stradivarius". "Această vioară, prin faptul că aparţine tezaurului, aparţine patrimoniului naţional al României, în mod concret aparţine fiecăruia dintre noi şi cred că fiecare român are dreptul s-o audă măcar o dată în aceşti cinci ani (...) Unul dintre proiectele pe care mi le-am propus este ca sunetul acestei viori să fie auzit de toţi românii măcar o dată", a afirmat Tomescu, precizând că primul concert susţinut pe vioară va fi la Timişoara, săptămâna viitoare.

Un alt proiect al lui Tomescu este de a semna un contract cu o casă de discuri şi de a realiza un CD special pentru Stradivarius, care va fi lansat la începutul anului viitor. Totodată, el este decis să concureze peste cinci ani, când se va organiza un nou concurs de dare în folosinţă a viorii Stradivarius, dacă "condiţiile de participare" îi vor permite acest lucru.

Vioara Stradivarius a fost cumpărată de statul român în 1956, pentru violonistul Ion Voicu, la preţul de circa 70.000 de franci elveţieni, însă ea a fost evaluată acum de Cezar Marin, singurul expert acreditat de Ministerul Culturii şi Cultelor pentru clasarea unui asemenea bun, la suma de 1,2 milioane de dolari.

Vioara Stradivarius este asigurată de compania de asigurări Asiban, pentru suma de 1,2 milioane de dolari.

Totodată, violonistul Alexandru Tomescu a semnat cu Filarmonica Enescu un contract privind condiţiile de păstrare şi securitate ale instrumentului. "Nu o voi ţine acasă. Va fi păstrată într-un loc păzit. Va avea la dispoziţie zilnic un spaţiu, unde voi putea să exersez", a explicat Tomescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici