Turcescu respinge afirmaţiile PSD privind participarea sa la întâlnirea dintre Geoană şi Vîntu

Jurnalistul Robert Turcescu respinge afirmaţiile liderilor PSD privind participarea sa la întâlnirea Geoană-Vîntu care a avut loc înainte de ultimul tur al prezidenţialor, declarând, în acelaşi timp, că Mircea Geoană parcurge "cu o viteză uluitoare drumul de la prostănac la prost de-a binelea".

53 afișări
Imaginea articolului Turcescu respinge afirmaţiile PSD privind participarea sa la întâlnirea dintre Geoană şi Vîntu

Turcescu respinge afirmaţiile PSD privind participarea sa la întâlnirea dintre Geoană şi Vîntu (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Niciodată nu am respirat aerul dintr-o încăpere în această formulă, cu domnul Geoană şi cu domnul Vîntu. Niciodată în toată viaţa mea", a declarat, pentru MEDIAFAX, Robert Turcescu.

El a precizat că se afla în studioul Realitatea TV, "uimit" ca şi colegii săi, în momentul în care a intrat în direct Sorin Ovidiu Vîntu pentru a confirma respectiva întâlnire.

"Domnul Geoană îmi dovedeşte că parcurge cu o viteză uluitoare drumul de la prostănac la prost de-a binelea", a declarat Robert Turcescu. În ceea ce îi priveşte pe semnatarii scrisorii, jurnalistul a spus: "Îi sfătuiesc să nu-l concureze pe domnul Geoană în această cursă, aceea de a traversa distanţa de la prostănac la prost de-a binelea".

În ceea ce priveşte afirmaţiile lui Mircea Geoană potrivit cărora s-ar fi dus la Sorin Ovidiu Vîntu să afle subiectele care urmau să fie discutate în dezbaterea de dinaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, Robert Turcescu a spus: "Îi atrag atenţia domnului Geoană că s-a dovedit prostănac de-a binelea".

"Domnul Ponta şi domnul Sebastian Lăzăroiu, alături de graţioasa şi fosta mea colegă, Andreea Creţulescu - care am înţeles că a fost consilier de imagine al domnului Geoană - am participat înainte de cea de-a doua dezbatere (dintre Mircea Geoană şi Traian Băsescu, nr.) la o întâlnire în care am discutat temele care urmau să fie abordate în dezbatere, ordinea în care vor începe să răspundă cei doi candidaţi, aspectele tehnice şi am agreat că va exista şi o întrebare de final a moderatorului (Robert Turcescu, n.r.), care nu se va referi la aspectele personale", a explicat Robert Turcescu.

"Dacă domnul Geoană s-a dus să afle subiectele din dezbatere, a bătut drumul degeaba, putea să-l întrebe pe domnul Ponta", a mai spus Robert Turcescu.

Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană susţine că a fost sfătuit de Victor Ponta, la dezbaterea avută cu Traian Băsescu înaintea ultimului tur al prezidenţialelor din 2009, să spună că a fost acasă, la nevastă, în cazul unei întrebări despre vizita făcută la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu.

Geoană afirmă, într-o declaraţie filmată şi postată pe blogul personal, că s-a schimbat în timpul scurs de la prezidenţialele din 2009, că sunt lucruri mai importante în viaţă decât politica - prietenii, familia - şi că, uneori, bunătatea este luată drept slăbiciune. "Ce am căutat la domnul Vîntu cu o seară înainte de dezbaterea finală de la postul Realitatea TV? Aveam informaţii că echipa lui Traian Băsescu era deja în posesia întrebărilor pe care moderatorul trustului Realitatea urma să le adreseze celor doi candidaţi în dezbaterea de a doua zi. Şi am dorit să aflu de la sursă, de la patronul acestui trust, care sunt aceste întrebări şi dacă se poate asigura un teren de joc egal între cei doi candidaţi. Nu cunoşteam, şi nu cunosc nici astăzi, episodul domnului Popa şi arestarea sa cu o zi înainte undeva prin Asia. Domnul Băsescu a minţit că vizita mea avea legătură cu acest subiect", a spus Geoană.

Pe de altă parte, un grup de 26 de membri PSD au transmis o scrisoare deschisă către Mircea Geoană, în care acesta este acuzat că minte în legătură cu vizita la Sorin Ovidiu Vîntu, susţinând că la acel episod a fost prezent şi jurnalistul Robert Turcescu, căruia îi solicită să spună adevărul despre vizita lui Geoană.

Cei 26 de semnatari, între care se numără deputaţii Viorel Hrebenciuc, Nicu Bănicioiu, Mircea Duşa, Radu Moldovan, Florin Iordache, Valeriu Zgonea, europarlamentarii Corina Creţu şi Cătălin Ivan şi o serie de lideri ai organizaţiilor locale social-democrate, au intitulat această scrisoare deschisă "Ce jocuri faceţi, domnule Mircea Geoană?".

"În contextul în care agenda publică este dominată de subiecte de o gravitate foarte mare, discutându-se despre noul buget, despre riscul impozitării pensiilor mici şi despre reducerea sprijinului acordat mamelor, dumneavoastră aţi transmis nişte mesaje absolut suprinzătoare cu privire la campania electorală de anul trecut. Nu doar că readuceţi în atenţie un episod de tristă amintire şi pentru PSD şi pentru România, dar o faceţi într-o manieră care nu vă face deloc cinste. Aţi minţit electoratul şi anul trecut şi o faceţi şi acum vorbind despre vizita dumneavoastră la domnul Vântu. Vă readucem aminte că ştiaţi, aşa cum ştiam cu toţii, încă de la ora 13.00, de existenţa fotografiilor şi informaţilor publicate în toată presa despre prezenţa dumneavoastră la domiciliul lui Sorin Ovidiu Vîntu, cu o seară înainte de dezbaterea finală din campania pentru alegerile prezidenţiale", se arată în scrisoare.

Social-democraţii susţin că este "de notorietate" faptul că, atunci când atât Viorel Hrebenciuc, cât şi Cozmin Guşă şi Victor Ponta i-au solicitat explicaţii în legătură cu acea vizită, Geoană i-a "minţit" spunând că episodul nu a avut loc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici