TVR lansează, sâmbătă, Telejurnalul pentru Republica Moldova

TVR lansează, sâmbătă, Telejurnal Moldova, un program de ştiri dedicat exclusiv telespectatorilor din Republica Moldova, emisiunea având un conţinut generalist şi va cuprinde informaţii din România şi din Republica Moldova, relevante pentru telespectatorii moldoveni.

432 afișări
Imaginea articolului TVR lansează, sâmbătă, Telejurnalul pentru Republica Moldova

TVR lansează, sâmbătă, Telejurnalul pentru Republica Moldova (Imagine: Alexandru Solomon/ Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, emisiunea îşi propune să aducă informaţii utile şi să creeze o deschidere a publicului din ţara vecină spre problematica Uniunii Europene (UE), în contextul semnării, în cursul acestui an, a Acordului de asociere Republica Moldova - UE. Publicul moldovean va putea afla informaţii despre sistemul de funcţionare a UE, beneficiile aderării, drepturile cetăţenilor europeni şi se va putea familiariza cu termenii specifici.

O echipă a Ştirilor TVR se află deja în Republica Moldova, urmând să participe la realizarea Telejurnalui, alături de jurnaliştii TVR de la Bucureşti şi de corespondenţii TVR din marile capitale ale Europei. Jurnalul va fi prezentat alternativ de gazdele cunoscute ale emisiunilor de ştiri ale Televiziunii Române: Ligia Munteanu şi Dorina Florea.

Primele ediţii ale Telejurnalului Moldova vor fi difuzate sâmbătă şi duminică, de la ora 19.00. Programul de ştiri va fi transmis apoi în fiecare săptămână de luni până vineri, de la aceeaşi oră. Jurnalul va fi difuzat pe canalul TVR - grila dedicată Republicii Moldova.

Televiziunea Română a reluat transmisia în Republica Moldova, la 1 decembrie 2013. Grila TVR pentru Republica Moldova a fost lansată în urma rezolvării, pe cale amiabilă, a problemelor de natură juridică dintre cele două părţi, prin semnarea, la 12 septembrie 2013, a Acordului de soluţionare amiabilă a Cererii nr. 36398/08, depusă de TVR împotriva Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la 1 august 2008.

Potrivit comunicatului remis MEDIAFAX de televiziunea publică, pe 1 octombrie 1990, programele TVR 1 încep să fie retransmise în Republica Moldova, în baza Ordonanţei Ministrului Comunicaţiilor al RSS Moldoveneşti. Din 1995, difuzarea programelor TVR 1 în Republica Moldova este plătită din bugetul României.

În 1997, finanţarea serviciilor de retransmisie are la bază Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 941/13.10.1997 şi Hotărârea Guvernului României nr. 605/18.09.1998 privind reglementarea soldului nerambursat al creditului tehnic în sumă de 3,42 de milioane de dolari, acordat de Guvernul României Guvernului Republicii Moldova în anii 1991 şi 1992 şi a contractului cu privire la prestarea serviciilor de televiziune nr. 1-RC/10 iunie 1999 dintre Întreprinderea de Stat Radiocomunicaţii şi Ministerul Finanţelor Republicii Moldova.

În 2002, finanţarea acordată de Guvernul României s-a consumat. Concomitent, Protocolul de colaborare dintre SRTv şi Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor din Republica Moldova, semnat pe 8 iunie 2001, şi-a pierdut valoarea juridică, fapt care a dus la sistarea difuzării programului TVR 1.

Începând din luna martie a anului 2003, Întreprinderea de Stat Radiocomunicaţii retransmite programele TVR 1 pe teritoriul Republicii Moldova în baza Protocolului de colaborare dintre SRTv şi Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor din Republica Moldova, între anii 2003-2006, semnat la Bucureşti pe 8 mai 2003.

În 2006 expiră Protocolul de Colaborare între SRTv şi Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor din Republica Moldova (2003-2006). TVR finalizează demersurile interne pentru semnarea unui nou document, pentru perioada ianuarie - iunie 2007, acoperită de soldul rămas disponibil din creditul tehnic de 3 milioane de dolari.

TVR colaborează cu Ministerul de Finanţe, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi Guvernul României pentru identificarea urgentă a surselor de finanţare necesare retransmisiei programelor TVR 1 pe teritoriul Republicii Moldova, consumate integral pe 14 iunie 2007. Eforturile autorităţilor române rămân fără răspuns.

MAE anunţă găsirea unei soluţii de finanţare, dintr-un sold nerambursat de circa 9,4 milioane de dolari din creditul acordat în 1993, iar Ministerul Finanţelor din Republica Moldova primeşte favorabil propunerea.

În şedinţa Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) din Republica Moldova din 31 iulie 2007 este anunţată destituirea preşedintelui CCA, Corneliu Mihalache, şi numirea unui nou preşedinte. În cadrul aceleiaşi şedinţe s-a decis (cu votul a cinci membri din nouă) şi scoaterea la concurs a mai multor frecvenţe de radio şi TV, printre care şi reţeaua de stat TV nr. 2 a Întreprinderii de Stat Radiocomunicaţii, folosită pentru retransmiterea programele TVR 1, la cererea Ministerului Dezvoltării Informaţionale. În acelaşi an, pe 29 august, SRTv şi SC Reţele şi Cabluri SRL din Republica Moldova încheie un contract având ca obiect retransmisia prin cablu a TVR Internaţional. Pe 19 septembrie, SRTv şi Euro TV din Chişinău semnează un contract având ca obiect retransmiterea programelor TVR Internaţional, pentru o perioadă de 12 luni.

Pe de altă parte, pe 27 septembrie, frecvenţa de stat nr. 2 din Republica Moldova, pe care emitea postul TVR 1, a fost acordată de CCA postului de televiziune 2 Plus.

În noiembrie 2007, SRTv atacă în instanţă deciziile CCA şi solicită abrogarea lor, precum şi achitarea unor despăgubiri. Pe 14 februarie 2008, Curtea de Apel Chişinău consideră demersul SRTv ca fiind întemeiat. Ca urmare, admite cererea televiziunii publice de suspendare a executării celor deciziilor CCA - de scoatere la concurs a frecvenţei de stat nr. 2 (atribuită anterior SRTv) şi acordarea ei către o societate privată, Tele M International SRL - până la adoptarea unei hotărâri în procesul de fond. SRTv avea astfel posibilitatea să retransmită programele TVR 1 pe parcursul judecării procesului.

Pe 18 februarie, în mod surprinzător şi fără a avea probe noi, Curtea Supremă de Justiţie admite recursul lapidar al CCA şi casează încheierea Curţii de Apel Chişinău. Ulterior, Curtea de Apel Chişinău respinge acţiunea SRTv pe fond, deşi, iniţial admisese cererea Televiziunii Române ca fiind legală şi temeinică.

Pe 10 iulie, Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova respinge recursul SRTv împotriva celor două decizii ale CCA prin care s-a interzis nelegal şi abuziv retransmiterea programelor TVR1 pe frecvenţa de stat nr. 2, pentru care TVR deţinea licenţă valabilă până în 2011.

Pe 1 august 2008, SRTv atacă Guvernul moldovean la CEDO, după ce instanţele de judecată din Republica Moldova au respins cererea societăţii privind reluarea transmisiunii TVR 1 în Republica Moldova prin frecvenţa de stat nr. 2.

Pe 6 noiembrie, CEDO comunică faptul că a fost demarată procedura de examinare prealabilă a cererii SRTv, sub aspectul admisibilităţii, şi că a solicitat Guvernului Republicii Moldova să prezinte explicaţii în scris cu privire la acest caz, până la data de 26 februarie 2009. În acelaşi timp, CEDO a transmis Guvernului României o scrisoare, prin care acesta este invitat să sprijine ca parte terţă televiziunea publică în acest proces, comunicând Curţii şi punctul său de vedere în acest sens.

În octombrie 2009, Ministerul Justiţiei din Republica Moldova anunţă că este gata să încheie o tranzacţie de împăcare între Guvern şi SRTv imediat ce părţile din acest dosar (SRTv, CCA, Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor) vor identifica o soluţie acceptabilă pentru ele.

Între 18 şi 21 aprilie 2010, o delegaţie a TVR merge într-o vizită oficială la Chişinău pentru a discuta despre deblocarea retransmisiei programelor TVR şi înfiinţarea unui studio TVR la Chişinău.

Pe 10 noiembrie 2010, emisiunile TVR 1 sunt retransmise din nou în Republica Moldova, după o pauză de trei ani, pe frecvenţa postului 2 Plus. TLF M International, deţinătoarea postului 2 Plus, societatea în favoarea căreia s-a retras frecvenţa postului românesc, în anul 2007.

Pe 12 septembrie 2013, Claudiu Săftoiu, preşedinte-director general al SRTv, şi Lilian Apostol, agent guvernamental al Republicii Moldova, au semnat Acordul de soluţionare amiabilă a Cererii nr. 36398/08, depusă de TVR împotriva Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pe 1 august 2008.

SRTv a primit, pe 14 noiembrie, aprobarea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) pentru grila de programe dedicată telespectatorilor din Republica Moldova.

Pe 1 decembrie 2013, TVR a lansat la Chişinău, grila destinată publicului din Republica Moldova, prima zi de emisie fiind marcată de transmisiuni în direct de la aniversarea Zilei Naţionale a României la Ambasada română şi din Piaţa Marii Adunări Naţionale din capitala moldoveană.

În martie 2014 a fost semnat la Chişinău Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind colaborarea în domeniul retransmiterii serviciilor de programe ale radiodifuzorilor publici, ratificat de Guvernul României prin HG 505/2014.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici