Versiunea în limba rusă a Wikipedia, blocată pentru scurt timp din cauza unui articol despre canabis

O agenţie guvernamentală rusă le-a solicitat, luni, furnizorilor de internet să blocheze accesul la o pagină Wikipedia, în limba rusă, deoarece conţinea informaţii interzise despre un tip de canabis, dar site-ul a fost "deblocat", după ce articolul respectiv a fost editat.

168 afișări
Imaginea articolului Versiunea în limba rusă a Wikipedia, blocată pentru scurt timp din cauza unui articol despre canabis

Versiunea în limba rusă a Wikipedia, blocată pentru scurt timp din cauza unui articol despre canabis

Odată ce solicitarea a fost făcută, organizaţia care se ocupă de site-ul respectiv a avertizat că versiunea în limba rusă a Wikipedia ar putea devenit total inaccesibilă, întrucât Wikipedia foloseşte un protocol protejat, ceea ce înseamnă că furnizorii nu pot bloca pagini separate ale aceluiaşi site, conform huffingtonpost.com.

Când preşedintele Vladimir Putin s-a întors la Kremlin, în 2012, Rusia a adoptat legislaţia care interzice site-urile ce conţin pornografie infantilă, materiale referitoare la droguri şi cele care susţin sinuciderile.

Criticii lui Putin spun că legislaţia restricţionează libertatea online şi poate duce la interzicerea mai multor tipuri de conţinut general, dar Guvernul rus a spus că scopul acesteia este să protejeze copiii de conţinut indecent.

Wikimedia RU, organizaţia care sprijină versiunea locală a Wikipedia, a luat decizia de a se împotrivi înlăturării articolului despre "charas", substanţă realizată din răşină de plante de canabis, în urma unui avertisment al "câinelui de pază" în comunicaţii, Roskomnadzor.

Dar articolul a fost editat şi mutat pe o adresă web diferită, a scris agenţia RBC pe site-ul său.

"Acţiunile luate de administratorii segmentului de internet rusesc al enciclopediei de a muta articolul în discuţie la noul URL nu a restricţionat accesul la informaţia declarată ilegală de instanţele judecătoreşti", a spus, într-o declaraţie pe site-ul său, Roskomnadzor, agenţia guvernamentală.

"Roskomnadzor a cerut ca furnizorii de servicii să blocheze indexarea paginii pe versiunea rusă a site-ului Wikipedia care conţine informaţii interzise despre substanţe narcotice".

Dezvoltatorii site-ului au publicat, luni seară, un banner negru în partea de sus a paginii, cu precizarea că site-ul ar putea fi blocat "în viitorul apropiat".

Marţi, Roskomnadzor a anunţat că a ridicat interdicţia asupra Wikipedia.

Roskomnadzor a spus că Wikipedia a ţinut cont de un ordin judecătoresc şi a editat articolul despre "charas".

"Articolul despre substanţa narcotică charas care este, în prezent, pe Wikipedia, potrivit unei concluzii a unei agenţii federale de control a drogurilor, nu încalcă legislaţia", se arată într-un comunicat al Roskomnadzor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici