Zilele Filmului Românesc la Valencia vor avea loc între 31 martie şi 9 aprilie

Zilele Filmului Românesc debutează joi, la Valencia, în organizarea Institutului Cultural Român de la Madrid şi a Cinematecii din Valencia, prezentând o selecţie a celor mai premiate lungmetraje lansate în 2015, proiecţiile încheindu-se pe 9 aprilie.

132 afișări
Imaginea articolului Zilele Filmului Românesc la Valencia vor avea loc între 31 martie şi 9 aprilie

Zilele Filmului Românesc la Valencia vor avea loc între 31 martie şi 9 aprilie (Imagine: Bogdan Iordache/ Arhiva Mediafax Foto)

Zilele Filmului Românesc debutează joi, la Valencia, în organizarea Institutului Cultural Român de la Madrid şi a Cinematecii din Valencia. Ajuns la cea de-a şasea ediţie la Madrid, festivalul va fi itinerat anul acesta în lunile aprilie şi mai la Valencia, respectiv Barcelona, unde va fi prezentată o selecţie a celor mai premiate lungmetraje lansate în 2015.

Ciclul de filme de la Valencia, ce se va încheia în data de 9 aprilie, include patru lungmetraje de ficţiune – „Aferim!”, „Un etaj mai jos”, „Lumea e a mea”, „De ce eu?” – şi un documentar de animaţie – „Muntele magic”.

Festivalul va fi inaugurat cu pelicula „Aferim!”, în regia lui Radu Jude, recent recompensată cu 13 premii în cadrul Galei Premiilor Gopo ale industriei cinematografice româneşti, printre care premiile pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu, cea mai bună imagine, dar şi Premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal acordat lui Teodor Corban.

De altfel, actorul a fost recompensat şi în Spania cu Premiul pentru cel mai bun actor în cadrul celei mai recente ediţii a Festivalului de Film European de la Sevilla pentru interpretarea protagonistului din filmul „Un etaj mai jos” regizat de Radu Muntean. Filmul, considerat de criticul Luis Martínez de la cotidianul El Mundo “de o claritate totală şi un dramatism eficace” a obţinut şi Premiul pentru cea mai bună regie la aceeaşi ediţie a festivalului sevillan.

Documentarul de animaţie „Muntele magic” a fost recompensat în Spania cu Premiul ANIMAFICX la ultima ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Gijón, iar regizoarea Anca Damian a fost invitată, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Madrid, să-şi prezinte pelicula şi să susţină un masterclass la Festivalul Internaţional de Film de Animaţie din Catalonia din acest an.
Lungmetrajul de debut al lui Nicolae Constantin Tănase, „Lumea e a mea”, lansat în Spania în cadrul Zilelor Filmului Românesc de la Madrid, a fost remarcat şi recompensat cu premii la festivalurile din Karlovy Vary şi Wiesbaden. În cadrul Galei Premiilor Gopo, filmul a obţinut Premiul pentru cel mai bun debut, iar Ana Maria Guran a primit Premiul „Tânăra Speranţăˮ pentru interpretarea rolului Larisa.

Cel mai recent lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, „De ce eu?”, a fost selectat în competiţia oficială a Festivalului SEMINCI Valladolid, din luna octombrie 2015. Premiera madrilenă a avut loc la Academia de Cine, în prezenţa regizorului, în cadrul unui eveniment moderat de Javier Tolentino, cunoscut jurnalist de film la postul public de radio spanio, Radio 3.
Institutul Cultural Român de la Madrid continuă să fie principalul susţinător al cinematografiei româneşti în Spania, „aflată într-o stare de graţieˮ, în opinia aceluiaşi Luis Martínez, prin festivalul anual pe care îl organizează, ciclurile de filme tematice realizate în parteneriat cu cinematecile regionale, dar şi prin evenimente punctuale precum retrospective ale unor regizori români sau susţinerea participării acestora la diferite festivaluri din Peninsula Iberică.

Detalii suplimentare se pot afla la: Institutul Cultural Român de la Madrid icrmadrid@icr.ro, telefon: +34 917 589 566, http://www.icr.ro/madrid/, precum şi pe pagina de Facebook dedicată cinematografiei româneşti: CineRumano, pe pagina de Facebook IcrMadrid sau Instituto Cultural Rumano.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici