- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Sport
- Externe
- Cultură-Media
- Life-Inedit
- Ştiinţă-Sănătate
- Revista presei
Agenţia Română pentru Investiţii Străine (ARIS) a fost desfiinţată - surse
Agenţia Română pentru Investiţii Străine (ARIS) a fost desfiinţată, activitatea instituţiei urmând să fie preluată de Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ şi Mediul de Afaceri, unde va fi înfiinţată o direcţie specializată, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.
"Vineri a fost trimsă către ARIS o notă prin care a fost anunţată decizia Guvernului, care presupune desfiinţarea agenţiei şi trecerea activităţii în cadrul unei direcţii la Ministerul pentru IMM-uri", au precizat sursele citate.
ARIS a fost înfiinţată în anul 2002, în timpul Guvernului Năstase, are 23 de angajaţi, iar principala activitate a instituţiei este asistenţa tehnică pentru investiţiile străine mai mari de un milion euro.
Bugetul aprobat de Guvern pentru ARIS în acest an este de 400.000 euro.
Preşedintele agenţiei este Darius Meşca, numit în această funcţie în data de 11 martie 2009.
-
Berca: Utilizarea sumelor pentru calamităţi se face prin atribuire directă. Decizia e a comitetului judeţean
Social ieri, 21:50
Utilizarea sumelor alocate de Guvern pentru eliminarea efectelor generate de calamităţi este realizată fără licitaţie, prin atribuire directă conform legii, iar decizia este luată în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Internelor, Gabriel Berca. citeşte tot
-
SITUAŢIE DE URGENŢĂ ÎN VRANCEA: Zeci de mii de oameni, izolaţi din cauza zăpezii - FOTO
Social ieri, 20:32
Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, vineri seară, că a fost instituită situaţie de urgenţă în judeţ, în condiţiile în care zeci de mii de persoane sunt izolate din cauza zăpezii, Oprişan cerând în mai multe rânduri instituirea stării de alertă pentru declararea situaţiei de urgenţă. citeşte tot





mai bine ca s-au dus.... am primit o data o adresa de la ei ca o companie straina urmarea sa faca o investitie undeva in romania. dupa ce am facut o oferta si am trimis-o la aris, ne-am interesat ce se mai auzea de ea. am aflat ca firma respectiva isi gasise demult locatia, comisioanele erau alocate dar ei trimiteau niste adrese chipurile ca ar fi competitie de oferte....
pai si acest darius mesca o sa moara de foame? vai saracu de el, trebuie sa-i gasim si lui un nou loc cald... in pamant, la 2 metri... e cel mai cald si mai bine acolo...
Agenţia Română pentru Investiţii Străine (ARIS) a fost desfiinţată, activitatea instituţiei urmând să fie preluată de Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ şi Mediul de Afaceri, unde va fi înfiinţată o direcţie specializată, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.